Odine With Love

Odine With Love

sâmbătă, 14 aprilie 2018

~ Cât de dulce e jugul brațelor tale, în jurul meu! ~

~ A te iubi a însemnat să fiu răbdătoare, să nu mă aștept la nimic, ci să mă bucur de fiecare clipă cu tine;
A te iubi a însemnat să împărtășesc cu tine totul, să învăț cu tine și de la tine;
A te iubi pe tine, a însemnat să apreciez ceea ce avem, lăsând viitorul să se întâmple la momentul lui;
A te iubi pe tine este o aventură, nebunie, plăcere și pasiune, conștientă că este o lume nouă;
A te iubi pe tine, înseamnă să uit de mine, ci să simt magia și să zbor;
A te iubi pe tine este un sentiment care revoluționează, o vibrație de nedescris, aruncându-mă în abis.
Să mă iubești pe mine este complicat, pentru că îmi place să dansez în bătaia timpului,
Să-mi las părul liber mângâiat de Soare, cu dorința de a atinge cerul când te întâlnesc.
Să mă iubești pe mine este complicat, pentru că îmi place să trăiesc pe marginea destinului, 
Să renunț la oamenii goi, să-mi ascult inima și să mă pierd în magia ochilor tăi.
Este complicat să iubești o femeie ca mine, eu merg în sens invers, atunci când alții merg înainte,
Pentru că sunt contradicție și nebunie... când aștepți calmul, dai de furtună, când ești în furtună, la mine găsești liniștea.
Este complicat să mă iubești, deși am o inimă mică, îți oferă o mulțime de oportunități; 
Mă îndrăgostesc greu, iert mult, uit repede, plâng, țip, râd, mă înfurii și mă calmez instant, toate senzațiile astea în câteva minute.
Este complicat să mă iubești, pentru că trăiesc între scrisori de mână, poezii și vise,
Sunt dependentă de cafea și de atingerea buzelor tale,
De mâinile tale care îmi revigorează pielea de fiecare dată când le simt,
Căci tu, ești ca marea care rupe țărmul,
Atunci când mâinile tale îmi blochează încheieturile...
Dar cât de dulce e jugul și lanțul brațelor tale în jurul meu!
Este foarte complicat să mă iubești, știu asta,
Iar acum... o știi și tu! ~
~ Odine ~



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu