~ Timpul... ~

      ~ Noaptea apare atunci când soarele închide ochii obosind să mai privească în jur şi dorind să plângă. Din fiecare lacrimă apare o stea, iar el plânge mult, de asta noaptea de multe ori cerul e plin de stele. Lumea iubeşte cerul înstelat, însă nu ştie că fiecare stea înseamnă o lacrima vărsată pentru o iubire pierdută, pentru un copil bolnav, sau un bătrân care se pregăteşte să îşi ia rămas bun de la cei dragi pentru a pleca în lumea celor drepţi.

      Oamenilor nu le place atunci când noaptea cerul nu are stele, sau când e înorat, pentru că nu îi bucură pe ei, însă atunci soarele închide ochii zâmbind şi radiind de fericire în sinea lui. Sunt acele rare momente când ochii lui adorm în linişte şi sclipesc în tăcere, pentru că el şi luna au intimitate, nu mai sunt în ochii celorlalţi. Între ei şi oameni se lasă o cortină şi se bucură unul de altul.

      Asta facem şi noi cu toţii, ne transformam într-un soare care în timpul zilei sclipeşte, pentru alţii, iar noaptea închidem ochii înlăcrimaţi şi pentru cei din jurul nostru afişam perdeaua de stele sclipitoare.

      Viaţa este în linie dreaptă, însă poate fi şi în curbă concavă sau convexă. Nu îi vedem forma însă o simţim în interiorul nostru. Este eternul care ne îmbogăţeşte. Nu este nevoie de mult pentru a fi fericiţi, pentru că nu măreţia te face mare. Este deajuns doar de o singură persoană pentru ca acea curbă într-o clipă să devină drumul cel mai scurt şi drept spre fericire. Este un punct de concentrare, un moment anume pentru a ne pierde pe noi înşine pentru a ne găsi. Acea clipă care te-ar face să arzi într-un minut cât pentru o viata şi acel minut să îţi dea senzaţia că va ajunge pentru tot restul zilelor. Că dacă ne vom bucura de plăcerea de a arde în fiecare minut, vom avea în mâini timpul.

     Se zice că timpul este cea mai puternică forță, mai mult decât dragostea. Că dragostea moare în timp, că timpul îndură şi transformă totul, fie că ne place fie că nu. Că dacă ne ocupăm timpul, vorbind despre câştigul sau pierderea lui, îl vom opri din mers.

     Se  spune că timpul rezolvă totul, că într-o zi vei iubi din nou sau că vei uita rănile produse de oameni, însă timpul nu rezolvă nimic, timpul nu se mătură şi ceea ce s-a spart nu se va mai putea lipi la loc.

     Dacă timpul ar fi cea mai puternică forţă, arheologii nu ar mai lupta încercând să salveze obiecte, cărţi, să le restaureze să nu fie distruse de tot în lupta cu timpul, dar timpul curge şi curge şi curge...

      Timpul nu este rău sau bun, chiar dacă anumite lucruri le distruge pentru totdeauna, iar pe altele le face mai bune, aşa cum vinul se face tot mai bun cu fiecare an care trece şi că ceea ce rezistă de-a lungul timpului, nu moare, precum sentimentele nobile de dragoste, peste care poate curge oricât ar curge din nisipul unei clepsidre, ele se întăresc tot mai mult. ~

~ Odine ~