~ Picături de iubire ~ (Poem de dragoste XXVII) ~

~ Te iubesc atât de mult şi atât de profund,
Încât nu îmi permit să mă imaginez fără tine
Şi tot ceea ce am trăit până astăzi
Îndrăznesc să plantez ca seminţe de dragoste.

O grădină de trandafiri îmi decorează sufletul,
Şi sunt rodul iubirii plantate în inimă,

Iubire ce o port şi simt din alte dimensiuni
De când corpul astral s-a întors în corpul fizic.

Nu am nici un plan să mă confrunt cu viaţa asta,
Dacă doar în alte vieţi îmi e menit să fiu cu tine,
Sărută-mi gura lipsită de suflare a corpului neîmbrăţişat

Şi lasă-l să adoarmă în cântecul de leagăn al iubirii.

Mi-a fost prea teamă să revin la acel Paradis,

Şi la cel mai frumos moment din viaţa mea,

Să transpun cele două dimensiuni în realitate,

Atât de mult te iubesc... şi atât de profund.

La rădăcina inimii mele există o substanţă elocventă,

Conţine fidelitate, seducţie, senzaţii, sentimente

Toate se transformă în esenţa pe care o inhalează viaţa,
Însă nu ştiu dacă este condimentul de durere sau fericire.

Pe fondul picăturilor de iubire, voi aluneca

Scurgându-mă pe lângă munţi, deversând iubire,

Şi vreau ca acum să poţi veni să mă înec,

Scufundându-mă în toată ploaia asta de dragoste. ~

~ Odine ~