~ Ești, tu,
Cel care aleargă prin venele mele
Ești tu grefa lipită de inima mea,
Ești vulcanul care emană căldură
Și răbufnește ca o lavă fierbinte plin de pasiune.
Ești, tu,
Vântul puternic care spulberă
Umbrele bolii ce se instalează în suflet,
Vântul care împinge distanța să plece
Și o adună făcând-o tornadă în mințile mele.
Ești, tu,
Soarele care îmi luminează iernile furtunoase;
Mugurii ce explodează în primăvară;
Ești tu, vocea calmă care-mi mângâie sufletul,
Și cea care îmi răscolește fluturii omidă din stomac.
Ești tu,
Terenul minat de care aș încerca să fug
Ești ca o beție din care nu m-aș trezi,
Ești durerea amurgului amestecat cu zâmbetul răsăritului
Ești ploaia care îmi răsare în ochi, din diamantele inimii. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu