~ Mâinile ce scriu poeme ~

~ Mâinile tăcute astăzi nu vor să scrie poeme...

Trăiesc în mine și vor să păstreze tăcerea

Să stea departe de cuvinte sau să murmure șoapte.

Mâinile tăcute vor să rupă hârtia albă

Nu mai vor să o murdărească de cerneală neagră.

Vreau să privesc marea cum cântă,
Să-mi șoptească ea în valuri poezia de dragoste

Să-mi îmbibe chipul cu apa sărată de lacrimi,
Iar pieptul deschis să-mi elibereze sufletul afară
Din bucata de carne ce prizonier îl ține.
Mâinile tăcute tremură, apucă hârtia și scrie:

" Un suflet cu ochi și gene angelice

Care caută cerul, spre el să se ridice

Trupul să-l desfacă-n două,

Rupt cu mâinile-amândouă,

Să-l înalțe-n sus spre nouri,

Lunii să îi dea onoruri,

Să se-ntoarcă sidefie,

Spre omul ce a uitat să fie,

Om... și care să iubească

Până-n bolta cea cerească

Și-n poeme să-și închine

Dragostea cu pasiune.

Să fie om până-n rărunchi

Și să uite de-al său trunchi,

Căci iubirea cea trupească,

În ani și ani o să pălească,

Iubirea dintr-un suflet sincer

Urcă până sus la cer...

La marginea abisului,

Până-n centrul universului,

Iar de-acolo revine ca o zână,

Pe pământ cu o stea în mână,

Și să ardă până-n sânge,

Până viața se va stinge

Și de-acolo mai departe,

Până dincolo de moarte."

Când iubirea s-a aprins,

Iar tăcerea încet s-a stins

Cuvintele au cerut să cheme,

Mâinile ce scriu poeme. ~

~ Odine ~