Odine With Love

Odine With Love

joi, 6 aprilie 2017

~ Să nu mă lași să îmi fie dor vreodată ~

~ De ce te iubesc?
Pentru că atunci când ochii tăi îi întâlnesc pe ai mei, mă simt inundată cu dragoste,
Pentru că de fiecare dată când îți văd zâmbetul, o bucurie gigantică pune stăpânire pe inima mea,
Pentru că atunci când suntem împreună vreau să opresc timpul, ca și cum aș avea nevoie de o eternitate, să îți dau toată dragostea care o port în inimă,
Pentru că atunci când îți aud vocea, inima mea bate mai puternic, dar sufletul meu simte doar pace și liniște,
Pentru că o simplă atingere a mâinilor tale, îmi cutremură întregul corp, chiar dacă se întâmplă să fie doar în treacăt,
Pentru că atunci când buzele tale le ating pe ale mele, nu mai am nevoie de nimic, decât să îți simt sărutările,
Toate astea pentru că tu ești pachetul complet,
Exact așa cum mi-am dorit eu să fie într-o zi! 
Așa cum mi-am imaginat întotdeauna că trebuie să fie,
Un vis frumos din care nu vreau să mă mai trezesc niciodată!
Nu trebuie să faci nimic, decât să te așezi pe pieptul meu,
Să stai și să asculți ce are inima mea de spus,
Până când cuvintele vor rămâne blocate în gât.
Inima mea simte atât de multe încât pulsează în mâinile tale,
Ca și cum ți-ar spune că nu știe alt mod de a trăi decât să te iubească,
Că îmi invadezi sufletul, în timp ce mă găsesc întreagă doar în ochii tăi,
Încearcă să ne explice ceea ce nici unul din noi nu înțelege, dar simte.
Dragostea pentru mine este foame!
Moare de foame dacă ajunge să îi fie dor,
Se hrănește cu îmbrățișările tale și se deshidratează în lipsa săruturilor tale.
Să nu mă lași să îmi fie dor vreodată. Te iubesc! ~
~ Odine ~

7 comentarii:

  1. Superb! O declarație care și-ar dori-o oricine, fie femeie, sau bărbat. Atâta iubire, ar face și,, statuile geloase ", cum spune Minulescu. Felicitări pentru puterea de creație.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc :). Spun doar ceea ce simt, mai departe cuvintele se dezleagă singure.

      Ștergere
  2. Cuvintele sunt de prisos atunci cand citesc ceea ce scrii. Stiu ca ceea ce asterni aici vine din suflet, simti la un nivel ce nu le.a fost ingaduit multora sa simta. Simplu si profund. Nu scrii cu pana, nu iti ajunge o pana sa scrii asa ceva. Ai nevoie de inima si suflet. Iar tu le ai pe amandoua . Pasiune este numele tau. Iti multumesc ca ne impartasesti si noua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori din preaplinul sufletului ai nevoie să împărtășești și asta încerc să fac :). Cât de bine reușesc întotdeauna nu știu, dar încerc să transcriu tot ceea ce port în inimă .

      Ștergere
    2. Reusesti de fiecare data. Pentru ca ceea ce simti nu are intotdeauna nevoie de cuvinte. Lasa urme in suflet. Si chiar daca cuvintele sunt sarace sa exprime ce simti, sufletul se poate exprima si altfel. Ma bucur ca impartasesti din preaplinul sufletului tau.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Am făcut-o, încă o fac și voi continua să împărtășesc :).

      Ștergere