~ Te iubesc așa cum ești și vreau să mă iubești așa cum sunt! ~

~ Mă înnebunești pur și simplu, când îmi zâmbești, 

Mă înnebunești, când ești înțelepciunea întruchipată,
Când ești aventuros și te pierzi în libertate cu acea tristețe,
Hrănindu-ți sufletul cu tot ce ai trăit ...

Mă înnebunești când ești imperfect,
Cu greșelile, confuziile și defectele tale;
Atunci când devii un haos și nu știi ce să faci ...

Mă înnebunești, când ești foc, când arzi,
Cu nebunie, cu tandrețe, cu pasiune;
Când mă privești pătrunzător,
Iar mâinile tale călătoresc pe pielea mea cu dexteritate;
Când ești magic și mă faci să ating Raiul ...

Mă înnebunești când vorbești, cu vocea ta lentă, în șoaptă
Când îți sfidezi viața cu curaj,
Ca și cum moartea nu te-ar putea atinge vreodată,

Și mă înnebunești așa cum ești: complet sau în bucăți,
Curajos sau calm și chiar în momentele când ești morocănos, sau ursuz
Când îți deschizi sufletul și îl închizi fără motiv,

Când ești nebun, visător, pasional și plin de îndoieli!

Mă înnebunești și te iubesc așa cum ești!

Vreau să îți spun toate temerile mele,

Ce mă doare și ce a rupt timpul din mine.

Nu vreau să ți se pare ciudat în zilele în care vreau să mă retrag,
Vreau să știi de câte ori am căzut și de câte ori m-am ridicat,

Mânia care am simțit-o și cât mi-am reproșat că am reacționat agresiv,

Vreau să știi tot ceea ce mă face să fiu vulnerabilă,

Toți nervii și toate capriciile mele.

Vreau să te îndrăgostești de toate defectele mele,

De umbrele și golurile din sufletul meu,

Să fiubești fiecare urmă din viața mea.

Vreau să îmi cunoști toate semnele de război cu viața,

Precum și bătăliile care le-am pierdut și să te îndrăgostești de toate.

Vreau să îmi cunoști sufletul și toată ființa mea așa cum este,

Chiar și ceea ce nimeni nu a explorat vreodată,

Ceea ce mulți ar fugi îngroziți de ceea ce ar descoperi,
Ca atunci când le vei cunoaște pe toate,

Abia atunci să îmi spui că te-ai decis

Și că vrei să rămâi, pentru că mă iubești așa cum sunt! ~

~ Odine ~