~ Am sarutat mana calaului ~

      Am vazut fata calaului, cel ce se ascundea in spatele mastii. Am crezut ca figura lui ar trebui sa fie transfigurata de la durerile atator suflete care au fost ucise si pe care le-a privit in ochi cum mor.

       In schimb ochii calaului erau atat de limpezi si senini, de parca asta era o datorie pe care el a fost insarcinat sa o duca la capat. Am sarutat mana calaului. Am sarutat-o cu atata drag si iubire, caci nu stiam ca va mai lovi inca o data. Am crezut in ceea ce a spus el, ca din acea clipa s-a terminat.

    Calaul ar trebui sa ucida, dupa ce vinovatul a fost judecat si trimis sa isi ispaseasca pedeapsa. In schimb calaul meu cauta suflete inocente, acelea ce cauta iubire, pe care le trimite la moartea sufleteasca.

     Am sarutat obrazul calaului si mi-a zambit de parca stia ca asta imi va ramane in minte pentru clipa injunghierii. Am sarutat buzele lui si m-a lasat sa vad cum arata Raiul, dincolo de lume. I-am sarutat inima, am auzit cum bate si am realizat un lucru, ca e doar un OM. Ca a ales acel rol la inceput din placere proprie, iar acum e prins in vartejul asta si nu se mai poate opri.

       Am strans in brate la final calaul si i-am urat sa aibe grija de el, dar din clipa aia nu am mai simtit teama, ci doar mila. Si mi-am promis mie, ca nu voi mai permite calaului sa ma poata atinge cu nimic si ca niciodata nu ma voi transforma in calau. Si ca orice rana va incerca sa imi provoace, il voi ierta si il voi iubi in continuare, pentru ca el nu vrea sa ucida trupuri, ci inimi, vrea sa ucida iubirea din inima.

      Nici un calau nu poate ucide ceea ce Dumnezeu mi-a pus in suflet. Nici un calau nu se poate transforma in diavolul de suflete cat timp nu ii permiti sa intre acolo si sa ucida. Aveti grija de iubirea din voi, pentru ca ea este cea care va tine in viata, ea este cea care va arata ca exista drum dincolo de orice zid si ca orice calau, nu e altceva, decat un om. In voi nu exista moarte, ci aripi. ~

                                  ~ Odine ~

~ Geamul ~

   ~ Mereu am privit dincolo de geamul care s-a aflat in fata mea, geam pe care mi l-au pus in fata ochilor cei ce nu au vrut sa vad adevarul. Nici macar nu am stiut ca acolo a existat un geam, iar eu nu am privit realitatea in fata, nu i-am simtit mirosul ei asa cum este.

    Am ajuns sa il sparg in clipa in care am privit cu furie ceea ce era in jurul meu, tipand de durere, iar tipatul meu l-a fisurat. Abia atunci am realizat ca niciodata in fata mea cei ce isi expuneau asa zis-ul adevar era de fapt o minciuna. Iar ei niciodata nu au expus sentimente adevarate, vieti adevarate, decat un simplu film care se derula in fata mea ca printr-un televizor.

     Sau poate viata mea a fost vazut prin ecranul de sticla, iar drama sa fie scrisa de un scenarist masochist caruia ii place sa isi vada vedetele in lacrimi si suferinta.

      De astazi nu mai exista nici un geam in fata mea. De astazi actorul de dincolo de geam e liber. Nu mai are scenariu pe care sa il urmeze si nici o scena pe care sa faca figuratie. Din clipa asta se simte mirosul vietii asa cum este, mirosul imputit al adevarului, dar macar e adevar, e libertate, iar eu nu mai sunt Alba ca Zapada in sicriul din sticla. De azi Alba ca Zapada s-a trezit, iar piticii au disparut si nici de Fat Frumos pe cal alb nu a mai fost nevoie sa o trezeasca cu sarutul lui, ci de un geam spart. ~

                                ~ Odine ~

~ Incaltarile sufletului ~

    ~ Mi-am descaltat sufletul si am pus pantofii la uscat. Acum merg pe sfoara vietii si mi-e teama sa calc inca in afara ei, dar macar asa imi voi curata noroiul pe care il car in bocanci de atata vreme. I-am spalat cu lacrimi si durere si i-am pus la soare. Am incredere ca el ii va usca si atunci cand o sa ii incalt din nou vor fi curati.

      In jurul meu sunt numai bocanci agatati si ei la randul lor pentru ca destinul sa aduca o noua viata. Oamenilor le e teama sa isi mai incalte sufletul cu mizeria in care au calcat, sau au fost aruncati de altii si pe care l-au carat dupa ei.

      In viata trebuie sa te opresti din cand in cand, sa te descalti si sa iti cureti sufletul de mizeriile care ti-au fost aruncate, de noroiul pe care l-ai carat dupa tine, desi nu era al tau. Atunci o sa reusesti sa mergi usurat de poverile ce nu iti apartineau pe drumul vietii.

    Nu va aruncati sufletul atunci cand s-a murdarit, descaltati-va de el, spalati-l si lasati-l sa-l vada soarele. Veti pleca mai departe cu bocancii curati.  Nu calcati cu ei pe alte suflete, pentru a nu va murdari si nici nu calcati in mizeriile altora. Asa veti avea incaltarile sufletesti curate, chiar daca au fost rupte de drumurile intortocheate ale destinului. ~

                        ~ Odine ~

~ Descantec de iubire ~

~ Doua stele,

Paralele

Doua vieti

Scrise in carti.

Si destinele,

Nebunele,

Se rotesc,

Si ocolesc,

Colturile mintilor,

Lumile viselor.

Si planete

Desuete

Isi cauta un satelit,

Catre plus infinit.

Dor nebun,

De zari-albastre,

Ca un fum

Si-aduc dezastre.

Cer sperantei,

Sa apara,

Disperarii,

Sa dispara.

Si descant,

In asta lume,

Ca ce-i sfant,

Sa ma indrume.

Iar iubirea din destine

Sa te aduca iar la mine

Si cum stelele lucesc

Pe tine sa te iubesc.

Iarasi, tu luceafar drag,

Sa m-astepti mereu in prag,

Cand soarele va apune,

Sa sti ca vin la tine.

Zi de zi, seara de seara,

O sa urc pe acea scara

Care ma duce la tine

Sa ma-mbratisezi pe mine.

Si sa ne iubim pe cer

Fara puncte de reper.

Si din doua stele

Paralele,

Ne vom contopi

Si pe veci ne vom iubi. ~ 

~ Odine ~

~ Mi-e dor ~

~ Imi e dor de portita Raiului de unde am plecat odata,

Mi-e dor de sunetul clopotului, singurul care imi alina durerea de casa.

Mi-e dor de stelele ce se oglindeau in lac ca niste lumanari ale vietii.

Mi-e dor de ceea ce odata era locul meu de Rai.

Poarta care ma primea mereu acasa, mi-e dor de ea

Si care avea mereu bratele intinse cu un gand de iubire,

Mi-e dor de tot ce insemna odata locul ce ma sustinea in viata.

Mi-e dor sa trec mainile pe chipul drag si sa ma intrebe de ce il mangai,

Mi-e dor de adevarul minciunilor, care ma hraneau,

Mi-e dor ca Domnul Dumnezeu sa-si tina mainile deasupra capului meu,

Si sa se odihneasca duhul sfant deasupra sufletului.

Mi-e dor nebun de locul care insemna acasa,

Acolo de unde cu totii plecam si nu ne aducem aminte decat atunci cand, ne ratacim printre strainii care vor sa muste ca niste dulai insetati din noi.

Plecam din gradina Edenului sperand sa ne gasim fericirea pe pamant,

In schimb ne pierdem precum oile de stana si de ciobanas.

Si atunci cand ne-am ratacit nu mai stim drumul inapoi,

Am da orice sa ajungem in locul unde portile se deschideau pentru noi,

Portile Raiului iubirii, care s-au inchis in clipa in care ingerii cazuti au plecat,

Spunandu-i Domnului ca ei nu au nevoie de mana lui sa ii ajute,

Ca niste copii nestiutori, dar atat de increzatori in ceea ce nici macar nu stiu daca pot.

Mi-e dor. Mi-e dor de ce era al meu si nu mai este, caci alte vanturi au luat,

Ce odata credeam ca mi-a fost sortit prin vise,

Ce-a fost plamadit din lut si pus in viata pe pamant,

Caci pentru asta am parasit locsorul drag al casei mele,

Pentru iubire caci de ea mi-e dor. ~

                        ~ Odine ~

~ Zarurile ~

     ~ De foarte multe ori suntem dezorientati de ceea ce vine in viata noastra, de parca am fi o busola fara punctele cardinale. Ne invartim intr-un sens giratoriu si nu gasim nici o cale exterioara sa putem iesi de acolo.

     Incercari fara nici o sansa de izbanda, consum sufletesc si toate doar pentru a iesi dintr-un hau, de a incerca sa echilibrezi o cumpana a vietii, in care esti aruncat fara vina.

     Uneori pare de parca doi jucatori la barbut arunca niste zaruri doar de dragul de a castiga un trofeu, insa in acel trofeu e chiar viata ta. Jucatorilor le place sa faca asta, pentru ca ei sunt cei care primesc placerea jocului, iar tu duci in spate jocul in sine.

      Jocul iti da posibilitatea sa avansezi, dar in acelasi timp ai sansa sa si cazi in gol, sau sa o iei de la capat de atatea ori incat ajungi sa obosesti, iar cand nu mai poti cineva se gaseste sa spuna: “esti in jocul nu te supara frate”.

      El e castigatorul, iar tu unul din pionii care l-au ajutat sa primeasca laudele si sa desfaca dopul sampaniei stand pe locul cel mai inalt. Tu, esti undeva in urma si privesti dezamagit de acel ce l-ai crezut, sufletul alaturat pe care te poti baza sa avansezi impreuna cu el.

      Si ajungi sa intelegi ca viata reprezinta doua zaruri aruncate la intamplare de mana destinului, iar tu unul din pionii care au fost mutati de o mana invizibila, a jucatorului. Datoria ta este sa fi un pion care va avansa si va ajunge la destinatie ori de cate ori mana invizibila a destinului de va trage inapoi. ~

                              ~ Odine ~

~ Fluturii se nasc in zori ~

~ Plimba-ti palma-n parul meu

Si pan’la suflet vei ajunge,

Iar de-atunci ma vei privi mereu,

Cum aripile te vor atinge.

Cu ochii-nchisi iti voi canta

Si cu buze grele si tematoare,

Ca nu o vad zambetul de pe fata ta

Si privirea n-o sa ma-nfioare.

Si nu spune nici un cuvant,

Imi voi vorbi mie in minte,

Caci cuvintele se pierd in vant

Si nimeni nu le ia aminte.

 

Si in somn alaturi imi vei fi

Iar din bezna va deveni lumina,

Te voi simti si voi iubi

Ca pe iubirea mea divina.

Si  fluturi vor intra sub piele,

Iar tu imi vei fi alaturi,

Si-n somn si-n lumile reale

Nu voi simti decat fluturi, fluturi.

Aripile lor se vor umfla,

Sufletul il va inalta spre sori,

Vor falfai vor gadila,

Caci fluturii se nasc in zori.

Si timpul nu va vrea sa spuna-n fata

Cand dragostea s-a intamplat,

Caci nu mai are rost in viata

Decat sa invatam, sa iubim, cu-adevarat. ~

                           ~ Odine ~