~ Dragoste cu aromă de cafea ~

~ Pentru o clipă mi-am imaginat viaţa mea cu soare,

Timp de o oră m-am gândit că lumina este eternă.

Pentru o zi am simţit că a venit căldura.

Am schimbat tăcerea în zgomot

Strigătele în mângâieri,

Rănile în iertare,

Amintiri neplăcute în uitare.

Am schimbat cărările de piatră în ţărmuri de nisip,

Zâmbetele în zori de zi,

Lacrimile în nopţi cu lună plină.

Am ascuns ceasul într-un sertar,

Am ars calendarele,

Am scăpat de zi cu zi.

Să nu mai număr zilele care au trecut, sau lipsesc.

Cumva am doar o zi,

Una şi nimic mai mult,

În care să decid să trăiesc.

Am doar o inimă în dragoste care  poate pierde totul,

O inimă pasionată care dă frâu liber iubirii

În spatele ei e o inimă care are nevoie să spună ce simte.

Închide ochii şi simte zborul, priveşte lumea din spaţiu

Ca un avion care este pe cale să atingă stelele cu viteză,

Să ai senzaţia că fiecare dorinţă îţi va fi îndeplinită,

Să te simţi în viaţă şi în stare de orice.

Să nu îţi faci griji atunci când soarele va apune

Si ca în orice moment o sa poti vedea culoarea cerului cum se schimba,

De la o zi cu soare la una ploioasă, iar asta ti-ar aduce zambetul pe buze,

Pentru ca nu vremea te-ar face sa simti asta ci dragostea.

N-am crezut că pot compara dragostea cu mirosul de cafea,

Care are gustul amărui, dar puternic ce te face să devii dependent,

Să o fierbi, până scoţi tot ce e mai bun din ea,

Să o savurezi ca pe lichidul vieţii şi să îi simţi  gustul,

Iar parfumul ei să ajungă prin nări,

Până in cele mai ascunse cotloane ale minţii tale,

Dar cel mai important să fie întotdeauna fierbinte, niciodată rece. ~

~ Odine ~

~ Ce e dragostea? ~

 ~ Dragostea este dependenţă de mângâieri şi sărutări 

Care sunt la fel de indispensabile ca apa şi alimentele. 

Dragostea nu este perfectă, are defecte şi obiceiuri proaste

Dar dacă ţi se ia tot binele din lume, ea nu dispare,

Ea continuă să meargă mai departe, ascunsă în cutia de amintiri,

Şi să te facă să înţelegi că viaţa uneori nu e cum îţi doreşti,

Dar merită să o trăieşti iubind.

Pentru că dragostea nu are nici o explicaţie şi nici nu are nevoie de una,

Iubirea este un mister, dacă nu e, atunci nu este iubire.

O afli atunci când vin peste tine o serie de simptome: 

Fluturi în stomac, atracţie, hipnoză, dorinţă, extaz ....

Toate sunt ca un semnal de alarmă care te conving

Că motivul pentru care simţi asta este că te-ai îndrăgostit.

Dar dragostea nu este o sumă de simptome, 

Care te fac să te simţi bine ci uneori te face să te simţi şi prost.

Dragostea este dincolo de orice îndoială, 

Dragostea este pur şi simplu certitudine.

Nu o vezi venind şi de cele mai multe ori nici nu o aştepţi

Şi poate că sună a clişeu, dar este perfect adevărat.

La început simţi ceva ciudat, diferit, nou,

Apoi, se transformă în ceva profund, cu vocaţie spre infinit. 

Simţi că îţi stârneşte sufletul şi nu poţi să reuşeşti să o opreşti.

Intră în viaţa ta să te facă să vezi lumea din alt punct de vedere

Să lumineze colţurile cele mai întunecate din tine.

Este ca o reflectare în oglindă a ta, ce te face să te simţi mai viu ca oricând

Şi să vrei să te descoperi cât mai mult. ~

~ Odine ~

~ Adevărata dragoste ~

~ Când ne îndrăgostim e ca o nebunie temporară. Erupe ca un Vulcan după cutremur şi apoi dispare. Iar atunci când încetineşte avem de luat o decizie. Trebuie să decidem dacă rădăcinile noastre se împletesc, nu numai coroanele copacului iubirii.

Pentru că asta e iubirea….

Iubirea nu e lipsa aerului, nu e lipsa emoţiei,

Nu este dorinţa de a vrea să faci dragoste în fiecare secundă a zilei,

Nu înseamnă a sta toată noaptea treaz şi să îţi imaginezi cum v-aţi săruta pe tot corpul, nu….. asta e doar partea de pasiune şi îndrăgosteală,

Parte de care oricare dintre noi se poate convinge că aşa este,

“Adevărata dragoste este ceea ce rămâne, atunci când pasiunea dispare.” ~

~ Odine ~

~ Îmi caut ~

~ Mi-aş smulge pielea de pe mine,

Să nu mă mai strângă de dor,

M-aş arunca printre ruine,

Să treacă totul mai uşor.

Şi aş tăia în carnea crudă,

Să iasă sângele din vene

Să nu mai umblu ca o zăludă,

Prin universuri bacoviene.

Căci în marea linişte asurzitoare,

Am rămas printre sloiuri de gheaţă

Atunci când m-ai ucis cu premeditare,

Doar scrisul m-a ţinut în viaţă.

Dar tot ce pot să fac şi tot ce ştiu,

Este s-alerg în viaţă ca un proscris,

Şi cu fiecare poem ce-l scriu,

Să mă sinucid prin scris.

Rămân să-mi caut dragostea în cimitire,

Să o citesc printre a memoriei morminte,

Şi-apoi să-mi dau marea întalnire,

În ceruri şi-n ce îmi mai aduc aminte. ~

 ~ Odine ~

~ Timpul... ~

      ~ Noaptea apare atunci când soarele închide ochii obosind să mai privească în jur şi dorind să plângă. Din fiecare lacrimă apare o stea, iar el plânge mult, de asta noaptea de multe ori cerul e plin de stele. Lumea iubeşte cerul înstelat, însă nu ştie că fiecare stea înseamnă o lacrima vărsată pentru o iubire pierdută, pentru un copil bolnav, sau un bătrân care se pregăteşte să îşi ia rămas bun de la cei dragi pentru a pleca în lumea celor drepţi.

      Oamenilor nu le place atunci când noaptea cerul nu are stele, sau când e înorat, pentru că nu îi bucură pe ei, însă atunci soarele închide ochii zâmbind şi radiind de fericire în sinea lui. Sunt acele rare momente când ochii lui adorm în linişte şi sclipesc în tăcere, pentru că el şi luna au intimitate, nu mai sunt în ochii celorlalţi. Între ei şi oameni se lasă o cortină şi se bucură unul de altul.

      Asta facem şi noi cu toţii, ne transformam într-un soare care în timpul zilei sclipeşte, pentru alţii, iar noaptea închidem ochii înlăcrimaţi şi pentru cei din jurul nostru afişam perdeaua de stele sclipitoare.

      Viaţa este în linie dreaptă, însă poate fi şi în curbă concavă sau convexă. Nu îi vedem forma însă o simţim în interiorul nostru. Este eternul care ne îmbogăţeşte. Nu este nevoie de mult pentru a fi fericiţi, pentru că nu măreţia te face mare. Este deajuns doar de o singură persoană pentru ca acea curbă într-o clipă să devină drumul cel mai scurt şi drept spre fericire. Este un punct de concentrare, un moment anume pentru a ne pierde pe noi înşine pentru a ne găsi. Acea clipă care te-ar face să arzi într-un minut cât pentru o viata şi acel minut să îţi dea senzaţia că va ajunge pentru tot restul zilelor. Că dacă ne vom bucura de plăcerea de a arde în fiecare minut, vom avea în mâini timpul.

     Se zice că timpul este cea mai puternică forță, mai mult decât dragostea. Că dragostea moare în timp, că timpul îndură şi transformă totul, fie că ne place fie că nu. Că dacă ne ocupăm timpul, vorbind despre câştigul sau pierderea lui, îl vom opri din mers.

     Se  spune că timpul rezolvă totul, că într-o zi vei iubi din nou sau că vei uita rănile produse de oameni, însă timpul nu rezolvă nimic, timpul nu se mătură şi ceea ce s-a spart nu se va mai putea lipi la loc.

     Dacă timpul ar fi cea mai puternică forţă, arheologii nu ar mai lupta încercând să salveze obiecte, cărţi, să le restaureze să nu fie distruse de tot în lupta cu timpul, dar timpul curge şi curge şi curge...

      Timpul nu este rău sau bun, chiar dacă anumite lucruri le distruge pentru totdeauna, iar pe altele le face mai bune, aşa cum vinul se face tot mai bun cu fiecare an care trece şi că ceea ce rezistă de-a lungul timpului, nu moare, precum sentimentele nobile de dragoste, peste care poate curge oricât ar curge din nisipul unei clepsidre, ele se întăresc tot mai mult. ~

~ Odine ~ 

~ Bucurie ~

~ În sfânta zi de sărbătoare,

Să mulţumiţi pentru toate,
Că aţi primit iertare,
De la Dumnezeu pentru păcate.

Căci şi-a trimis pe al său fiu

În trup de om să se răstignească,

Să fie mielul de sacrificiu,

Şi pe noi să ne mântuiască.

S-aveţi fericire-n chipuri
Precum un copil la joacă,
Iar lumina să pătrundă-n locuri
Unde inima e seacă.

Să vă bucuraţi şi cu bogaţii,
Şi să-l ocrotiţi pe cel nemângâiat,
Să cântaţi în cor cu toţii,

Că azi Hristos a Înviat!!!~

~ Odine ~

~ Eşti puternic ~

~ Eşti puternic, atunci când crezi într-un vis, deşi acesta pare imposibil,

Eşti puternic, atunci când te dăruieşti în întregime unei cauze, chiar şi atunci cei din jurul tău au renunţat.

Eşti puternic atunci când zdrobeşti slabiciunea cu greutatea curajului tău ...

Când te confrunţi cu toate temerile tale în minte şi totuşi îţi găseşti puterea să continui,

Eşti puternic atunci când ţi-ai dori să plângi, dar te încăpăţânezi să zâmbeşti,

Chiar şi în ciuda faptului că simţi o tristeţe fără sfârşit, dar insişti să faci asta pentru a face pe cineva fericit.

Eşti puternic chiar şi atunci când îţi doreşti să zbori, dar simţi pământul sub coaste şi continui să crezi că poţi zbura.

Eşti puternic atunci când ai obosit să porneşti pe un drum pe care ai mai fost şi nu a dus nicăieri, dar crezi în înţelepciunea divină că fapta ta de bine se va întoarce înzecit spre tine...

Tu eşti puternic, atunci când întârzii să ajungi la destinaţie, pentru că alţii te-au oprit să înaintezi, dar continui singur să găseşti drumul...

Eşti puternic, deoarece perseverezi, nu renunţi niciodată,

Te trezeşti în fiecare dimineaţă şi priveşti soarele care te luminează îmtr-o nouă zi din viaţa ta

Şi ştii că Dumnezeu îţi dă încă o şansă, atunci când oamenii îţi întorc spatele, pentru a face ceva bun.

Timpul este atât de scurt şi totul se poate termina cât clipi din ochi, sau poate cât un oftat,

Cu toate acestea, timpul ...  poate fi, mai mult decât ne-am dori să fie, 

Şi te poate face să îţi pierzi sensul când totul se opreşte în inimă, 

O durere gigantică, înfăşurată în nostalgie să îţi invadeze sufletul,

Şi să îţi dai seama că primvara vieţii e atât de plină de flori,

Oricât de mult ar fura din grădina inimii tale cei care credeai că te iubesc,

Care de cele mai multe ori intră şi fură de acolo fără milă, lăsându-te jefuit de sentimente. ~

~ Odine ~