~ Jură-mi ~

~ Cerul este plin de venele sărutului tău 

Iar norii sângerează din cauza buzelor mușcate

Valurile formează urme de pași în inimă

Iar gura-mi revarsă poezii din robinetul sufletului.

Cunosc fiecare piatră pe care ai călcat și povestea ei 

Aripile în zbor ale pescărușilor raniți și strigătele lor,

Fustele de lumină brodate de soarele ce pătrunde prin nori

Și zâmbetul distant pierdut în gândurile ochilor tăi.

Îți moștenesc aerul melancolic și modul de a privi oamenii în spatele tăcerii,

Râd și plâng în viață și exprim teaca sufletului aparent fără motiv, 

Despic apele mării care adăpostesc războaiele de țesut

Ce țes cochilii de melci pentru vrăjitoare și scoici cu perle argintii.

Tu umpli aerul cu mirosul de mâinilor tale,

Rătăcind pe aripile din dantelă albă

M-acoperi cu valuri strălucitoare, nisip și sare de mare,

Și-mi șoptești la ureche cu emoție, jurăndu-mi iubire. ~ 

~ Odine ~

~ Umbra iubirii ~

~ Văd umbra mea, 

Această formă slab definită

Cea care vrea sa manifeste voința

Unei iubiri care să atingă infinitul.

Vezi ceea ce văd,

Orizontul meu îndepărtat

Care se conturează pe tine,

Cu tine, aproape de mine.

E umbra mea, a ta, a noastră,

Un tot lipit pe nimicul univerului,

Un tot mai important decât totul, 

Umbra ying și yang-ul iubirii eterne. ~

~ Odine ~

~ Atinge-mă cum mă atinge marea ~

~ Atinge-mă ca marea calmă, 

Tandru, liniștitor, dar și sărat

Ca lacrimile care-ți curg în palmă

Și te iubesc neîcetat.

Atinge-mă ca marea agitată

Plină de o pasiune violentă,

Ce spumegă de valuri neînfricată

Și de iubire se-nfierbântă.

Atinge-mă ca marea în toiul verii,

Când valurile sclipesc în soare,

Când întâlnește clipa nemuririi,

De-atâta dragoste arzătoare.

Atinge-mă cum mă atinge marea,

Alintă-mă cum mă alintă vântul,

Și te voi iubi până-mi voi pierde răsuflarea,

Iar trupul mi-l va înghiți pământul. ~

~ Urmez iubirea ~

~ Vreau să urmez iubirea

Până când voi simți mirosul de ars al inimii

Până când dimineața mă va găsi doar cenușă,

Pe care vor crește florile ce vor alcătui parfumul meu

Iar tu vei fi amețit de foamea mâinilor mele,

Vei căuta dezorientat traseul spre oaza de Rai.

Dacă tu ești focul eu sunt aerul

Și nu ardem unul fără altul,

Dacă tu ești cerul, eu sunt marea 

Ne oglindim iubirea dintr-un ochi în altul.

Cu tine îmi iubesc furtunile sufletului,

În ochii tăi mă văd războinică,

Să pot lupta cu viața, să-mi urmez iubirea,

Să cuceresc și cel mai înalt munte de necazuri,

Să le transform în glorii,

Să le dau în dar dragostei noastre,

Dragostea noastră perfectă! ~

~ Odine ~

~ Astăzi sufletul alunecă simţind corpul înălţat de fericire ~

~ Astăzi vreau să vorbesc despre dragoste

Şi să trăiesc doar pentru tine,

Astăzi vreau să te pun în sufletul meu,

Ca o icoană sfântă.

Sufletul şi inima mă găseşte,

Cu gândurile în zbor către tine,

Aşteptând să întâlnească cea mai dulce,

Emoţia ce trezeşte simţuri amorţite de vremuri.

Alunecă corpul-mi necontrolat

Tremurând între tăcere şi suspine,

Iar atingerea palmelor tale,

Se mulează pe conturul trupului meu.

Simţind inima ta pe pieptul meu

Cum trepidează la cuvintele de iubire,

Alternez cu şoapte şi mângâieri

Să primească afecţiunea după care tânjeşte.

Corpul zboară să te îmbrăţişeze

Etanşând gura cu săruturi cu febrile,

Dulcea nebunie mă face să simt că vreau,

Să trăiesc veşnic acest vis de iubire.

Înălţat de fericire gândul,

Mă face să-ţi vopsesc chipul

Umplut în ameste cu culori de bucurie,

Culorile curcubeului plin de magie. ~

~ Odine ~

~ Vise mișcătoare ~

~ În viață totul se mișcă

Și copacii și ramurile,

Ca și cum ar exista o forță necunoscută

Care amintește că până și frunzele de acolo

Sun în așteptarea a ceva neprevăzut.

Până și rădăcinile de asemenea se deplasează, 

Pe nesimțite, în adâncul tăcerii pământului,

Se cufundă din ce în ce mai adânc,

Căutând esența visului pentru a se hrăni din el.

Nu putem vedea vântul dar îl putem simți,

Așa și noi suntem făcuți din vise,

Însă există momente când se așterne liniștea,

Când viața noatră pare că adoarme

Iar noi abia ne mișcăm cu dureri de oase

Și totuși acceptăm să ne doară în liniște.

Ne naștem și trecem prin viață

Și de cele mai multe ori oamenii de lângă noi abia ne cunosc,

Ne văd dar nu ne ating,

Ne simt dar nu ne înțeleg.

Trăim într-un labirint în care ne rătăcim

În căutarea fericirii dar totuși

Fiecare din noi avem în suflet,

Un copac în mișcare,

Ce ne aduce aminte că încă mai avem un vis. ~

~ Odine ~

~ Bucățică cu bucățică ~

     ~ Ar trebui să mă simt o femeie fericită. Și poate chiar sunt. Da, sunt momente când sunt o femeie fericită cu adevărat. Aș putea să fiu și mai fericită că după atâta timp și atâtea paturi prin care ai trecut ai revenit ca un câine bătut în brațele mele. De fiecare dată. Și știu că vei mai pleca iarăși în căutarea unei alte iubiri surogat, pentru ca mai apoi să vii cu capul plecat că ai greșit. Încă o dată. Și știu ce va urma, alte scuze, alte păreri de rău. 
       Și mai știu ceva, că eu te voi ierta din nou. Sincer nici nu știu de ce te mai iert. Cred că a devenit o obișnuință. Poate pentru că prin intermediul tău am început să mă simt ca o sfântă care iartă și nu mai știe de ce. A devenit o rutină iertarea asta. Dar și obositoare, al dracului de obositoare. 
       A început să mi se pară chiar amuzant, când după câte o escapadă, stai în locșorul tău ca un copil care tocmai a spart geamul vecinilor cu mingea și își așteaptă tăcut pedeapsa sau morala. Ei bine, dragul meu, am obosit până și să îți mai țin morală, sau să stau cu degetul ridicat mustrându-te. Am priceput foarte clar, în cazul în care tu nu ai înțeles nici până acum, că nu te vei schimba, nu pentru că nu ai putea, ci pentru că ești un om slab. Și cu fiecare slăbiciune a ta, eu devin mai puternică, iar dacă mai insist să te iert nu o fac pentru a deveni o sfântă, ci pentru a deveni mai puternică și mai fericită, că eu sunt acea femeie pe care nu vei mai putea să o posezi cu totul așa cum ai făcut-o în trecut și o cauți în toate paturile și în fiecare purtătoare de sâni. 
      Da, pe mine mă cauți peste tot, femeia care te scrie de atâția ani și cu care și tu ți-ai dori să îți scrii cartea vieții, nu câteva foi sau capitole, doar că ai devenit analfabet și din ce în ce mai slab. În schimb eu devin mai puternică în fiecare zi, mai mult și mai mult.... și asta mă face să fiu cea mai fericită femeie, căci în timp ce eu mă regăsesc și mă adun bucățică cu bucățică, tu pierzi câte un pătrățel din puzzle-ul vieții tale. ~

~ Odine ~