~ Mărturisesc că mi-e dor ~

       ~ Nu pot spune că nu te-am văzut. În unele zile îmi dau seama că ești peste tot. Chiar ieri, acasă după o zi plină, ți-am simțit din senin parfumul, pesemne că mintea îmi joacă feste. Chiar și nicotina, îmi calmează anxietatea. E ca și cum aș trăi în fiecare zi, re-trăind fiecare zi.  Și cu toate că unele dintre amintirile tale sunt prea grele pentru pieptul meu slab, nu pot să scap. Ești ceva de neatins în mine. O parte a unui întreg, orice ar fi. Ești parte din viața mea, chiar și atunci când mă uit în oglindă și mă văd. 

       Uneori mi te aduc aminte, fără durere, vinovăție, dor sau pasiune. Aș vrea să-ți spun, ia amintirile și du-te. Nu vreau nimic, nu am nevoie de nimic, doar pleacă. Ca inima mea după atâta timp să respire libertatea. Să deschid aripile și să mă îndrept spre alte cuiburi. Dar îmi deschid pieptul și întotdeauna te găsesc acolo. Nu te condamn, nu dau vina pe nimeni, doar că mă năpădesc amintirile.

     Mărturisesc că mi-e dor. Întotdeauna a trebuit să muncesc eu să te țin aproape de mine. De la prima oră a dimineții, până la prânz și mai apoi seara a trebuit să-ți șterg praful trecutului care se așternea de fiecare dată, cu fiecare ocazie pe noi. Apoi gândurile negre noaptea mă dărâmau cumplit, iar a doua zi eram obosită dar o luam de la capăt. Până în clipa în care ți-am cedat frâiele relației ție. Atunci a început să se scufunde puțin câte puțin bărcuța aia care ne ținea deasupra apei, asta pentru că ție nu ți-a plăcut niciodată să depui efort și ai fost învățat să fii acolo în umbră cu vorbele, dar alții să o facă în locul tău.

       Nu știu ce am văzut în tine, sau ce am vrut să văd în omul din tine. Cred că mai degrabă a fost o proiecție a ceea ce am simțit, cât am putut vedea în tine și astea m-au fascinat. Am vrut doar să fie pace între noi, dar tu ai vrut să îți fie dată pace. Am învățat că trebuie să te las în dorința ta de căutări și aventuri. Dar amândoi știm că ai nevoie de un umăr pe care să îți plângi dezamăgirile, după fiecare regăsire. Și că din când în când ai nevoie de anumite favoruri, iar atunci pleci după ce îți încarci bateriile. 

      Nici eu și nici tu nu ne-am schimbat. Eu locuiesc în același loc, am același număr de telefon, ceașca mea de cafea. La fel și tu, ești același și același vei rămâne, pentru că îți e greu să te smulgi din viața rătăcită pe care o duci. Îți e destul de comodă, mai ales că se găsesc amatoare să facă pentru tine, ceea ce ar trebui să faci tu. Mi-aș dori să te schimbi, așa cum îmi spui mereu, că mai ai nevoie un timp, apoi se vor liniști toate apele. Dar eu nu mai cred asta, pentru că odată ce ai învățat să vâslești în furtună, nu poți trăi în ape liniștite. Atât.... doar că.... vreau să îți mărturisesc.... că mi-e dor. ~

~ Odine ~

~ Pentru că te-am iubit și te voi iubi pentru totdeauna ~

       ~  De la prima vedere a ta inima mea a bătut pentru prima oară altfel, mult mai puternic, mai aritmic și am știut de atunci că e altceva ce fusese până în acea clipă. Ai fost prima iubire, chiar dacă nu a fost mereu cu pasiune, dar a fost o dragoste nebună. De prima oară când te-am întâlnit, am știut că te-am iubit dintotdeauna, dinainte de a te cunoaște, înainte de primul sărut, înainte de tot.

       Am recunoscut acea privire care m-a captivat, acel parfum ce l-am avut în minte m-a învăluit ca o vrajă. La fel de ușor a fost si cu conversațiile noastre, zâmbetele și râsetele aparent fără motiv. O iubire ca un torent, care a zguduit toate măruntaiele. Am luat promisiunile tale, fără pauză, dar mi-au solicitat inima prea mult.

        Chiar și așa, când am simțit că mor din dragoste pentru tine, ai plecat speriat oarecum și mi-ai spus să înțeleg că ai nevoie de acea plecare. Și te-am lăsat să pleci, să te separ de mine, dar niciodată din inimă. A trebuit să învăț să trăiesc fără tine, fără a te avea la cină, fără să fii acolo când am nevoie de tine, dar nu am putut lăsa amintirea ta din gândurile mele, sau mirosul tău din mintea mea. Ești în afara corpului meu, dar mereu prezent în visele mele.

        Am învățat că dacă vreau să te găsesc, trebuie doar să închid ochii și ești acolo, dar din păcate fără a fi palpabil. Dar dincolo de toate nenorocirile trăirilor mele interioare, există un vis, un moment real dintre mine și tine și cine știe, un astfel de moment pentru eternitate. Pentru că te-am iubit și te voi iubi pentru totdeauna. ~

~ Odine ~

~ Dragul meu pod către inimă, ~

~ Astăzi, trebuie să te vorbesc de rău.

Toată lumea îmi spune că ești putred și că ar fi cazul să te dărâm

Și să construiesc altul în locul tău,

Unul mai modern, mai trainic și chiar mai frumos.

Într-o mare măsură sunt de acord,

Dar nu cred că ești putred, ci doar slăbit

Și accept să schimb toate bucățile slabe din tine,

Să te întăresc și să te fac puternic.

Pertinent ar fi să încep cu cei care te-au făcut slab,

Cei care au falsificat medicamentele și te-au diagnosticat greșit,

Cei care te-au construit cu sentimente false

Și te-au făcut să crezi că poate fi sigură trecerea pe tine,

Pentru că de plătit, să știi că am plătit enorm,

Pentru construcția ta și am vrut să fii cel mai măreț și trainic pod din lume.

Mi-a spus că ”el” este cel mai bun arhitect din lume,

Cel mai bun tehnician și constructor al unui pod de iubire.

Mi-a promis că un alt pod mai minunat ca tine,

Nu va mai exista vreodată, dar m-a înșelat.

Între timp mi-am rupt genunchii pentru noi,

Să te țin funcțional și să nu te distrugi de tot,

Am cerut verificări și controale dar nici unul nu ți-a știut valoarea...

Te-am vrut înapoi, întreg, ca la început, 

Problema este că nici un maestru nu te-ar mai face ca atunci,

De atunci s-au infliltrat și ucenici care ți-au făcut mai mult rău,

Au profitat de tine și ți-au aplicat cele mai dureroase tehnici,

Ți-au tăiat tendoanele cu minciuni, ți-au spintecat pieptul fără milă,

Spunându-ți că le vor coase mai târziu.

De fiecare dată, ”el” venea, controla dacă se mai poate trece,

Mai punea câteva speranțe și iar pleca,

Dar nu te făcea mai zdravăn, față de cum erai.

Încep să cred că a fost greșit de la bun început,

Să îi permit să ne viziteze atâta timp.

A fost atât de trist când am văzut starea ta reală,

M-a dezorientat total și am sperat că medicamentele te vor ajuta.

Am încercat tratament după tratament,

Zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună,

Dar toate au fost tratamente nepotrivite pentru tine

Și erau menite parcă, să te distrugă și mai rău.

Am optat pentru o măsură provizorie,

Niște vopsea pentru suflet și lumini pentru minte,

Iar marele artist să te cârpească cu alte bucăți de carne,

Să aducă alte picioare, care să te tot calce și să te murdărească.

Adevărul este că nu avea timp de tine,

Tot încerca să construiască alte poduri, prin alte locuri,

Toate la fel de șubrede ca tine, sau și mai șubrede,

Care la prima vizită a unui râu învolburat se vor dărâma.

Dar ce contează asta pentru el? El și-a luat banii,

Așa că, ce ar urma după el, potopul, nu l-ar afecta.

Pentru asta sunt de acord să preiau eu controlul asupra ta,

Să interzic tuturor să mai treacă pe tine până nu vei fi intact,

Să încerc să te repar așa cum pot, bucată cu bucată,

Iar dacă vom cădea, vom cădea împreună. ~

~ Odine ~ 

~ Suferința este cea care ne dă putere și ne face să creștem ~

       ~ Astăzi am decis să nu mai sufăr pentru tine. E nedrept să sufăr numai eu, în timp ce tu ești cel care greșește mereu. Voi continua să spun adevărul chiar și când nu îl vei cere, pentru că nu am de gând să te mai protejez cu nimic. Nu intenționez să îți spun despre luptele mele care se dau în mintea mea, pentru că nu le-ai putea înțelege. Și nu e vorba de complexitatea gândurilor mele, dualitate mea sau îndoielile cu privire la orice sentiment din lume. 

       N-am să vorbesc despre slăbiciunile mele și nesiguranța mea. Poate o să-ți spun de câteva ori despre tristețea mea, dar nu pentru a câștiga un pic de afecțiune. Nu este nevoie să știi că pentru mine ești o lume întreagă, pentru că ar fi stupid dacă în atâția ani încă nu ai înțeles asta. Tu nu vei înțelege niciodată înclinația mea pentru mine de a te expune în cuvinte scrise tot timpul, oriunde. Mult mai puțin că scriu despre tine acum. Și nu cred că e lipsă de considerație faptul că am împărțit asta cu atâția oameni.

         N-am să-ți spun că ocupi toate colțurile patului, că pătura e mult prea mică, pernele prea puține și spațiu este infinit. Îmi ocupi mintea în fiecare secundă din zi. Acum, nu accept mai mult. Nu mai pot accepta nimic pe jumătate și incomplet, deoarece toate jumătățile astea nu îmi permit să merg mai departe. Nu pot accepta că până și somnul îmi este aproape un protest și că vine numai dacă are chef.

         Pe cât ești de liber cu viața ta, pe atât de posesiv ești cu gândurile mele. Când vreau să te scot de acolo, inima bate din picioare nervoasă și încăpățânată vrea să aibe ultimul cuvânt. Cred că voi doi ați făcut un fel de pact al diavolului și asta e vina mea că ți-am dat-o fără nici un drept de a o mai controla.

        Acum am crescut. Nu mai sunt cea pe care ai cunoscut-o acum câțiva ani. Nu te voi opri din nimic din ce vrei să faci și nici să pleci. Nu voi plânge pentru ce a fost și nici nu îmi mai fac probleme pentru ceea ce va fi. Timpul care mi-a mai rămas, este ceea ce îmi va da Dumnezeu. E adevărat că de-a lungul anilor inima mea a suferit pentru orice pierdere, dar o inimă care este perfectă, intactă este o inimă care nu a trăit bucuria de a fi imperfectă. Suferința este cea care ne dă putere și ne face să creștem. ~

 ~ Odine ~

~ Locul tău este în stomac, nu în inimă ~

~ Locul tău este în stomac, nu în inimă.

Am înghițit atâta foame și disperare,

Și am devorat fiecare cuvânt al tău

Ca pe ultima îmbucătură a unei mese regale.

Ți-am gustat cu atâta atenție gustul,

Am simțit fiecare condiment de pe corpul tău,

Fiecare aromă și fiecare strop de sudoare,

M-ai întors de pe o parte pe alta să-mi macerezi sufletul.

　

Am sorbit unul câte unul din puținele gesturi ale tale,

Am stat și m-ai fiert lent într-o baie de aburi,

În așa fel încât să intre parfumul tău în porii mei,

Să-mi invadeze nările și să-mi lase gustul pe limbă.

Am plătit atât de scump combustibilul

Care m-a încălzit la foc mic,

Am memorat toate ingredientele iubirii

Și am scris rețeta fiecărei porții.

Toate astea mi-au dat indigestie,

Mai multe linguri de cuvinte nu vindecă,

Cocoloșul ăsta din stomac, pumnul ăsta fără mână

Mai multe săruturi nu fac bine la inima asta care arde

Și care-mi transmit insistent arsurile și la stomac,
De-acolo începi să mă devorezi, până-mi ajungi în minte,
Sub pleoape, sub piele, în inimă
Și din inimă, sub vene. ~

~ Odine ~

~ Pentru ”a fi” sau ”a nu fi” oricine ~

~ Eu sunt nimeni, sunt toată lumea și toată lumea sunt eu.

Dar de cele mai multe ori nu vreau să fiu nimeni,

Ci vreau să fiu cineva doar pentru tine.

Și sunt, dar vreau să fiu fără compromisuri,

Fără piedici, fără scuze, fără așteptare și fără a fi nevoită să pierd,

Să pierd bucăți de vise, pentru bucăți de viață.

Nu vreau să fiu cireașa de pe tort, ci tot tortul,

Cu tot cu glazură, blat, cremă și frișcă.

Să fiu poetul care învață să iubească iubind,

Iubind și mai mult decât știe să iubească,

Cu schimb de experiență, emoții, conflicte și sentimente.

E un risc să ai curaj să-ți permiți să trăiești toate astea autentic,

Pentru că poți plăti, sau să-ți vezi fericirea mult așteptată.

Se dă și se primește egal,

Dar trebuie să fii disponibil și cu sufletul

Și să profiți chiar și de lucrurile mai puțin bune care se întâmplă.

Ființele umane sunt îngeri doar cu o aripă

Pe care trebuie să o folosească acoperindu-l pe cel care îl iubește,

Altfel nu va putea niciodată să zboare.

Încercând să acopere o lume sau o parte din ea,

Nu va face decât să-l lase descoperit pe celălalt.

Iubirea nu e o marfă ieftină în piața relațiilor dintre oameni.

Să ceri mai multă iubire, iar atunci când o primești,

Să o consumi în grabă fără ca ea să fii ajuns la propriul adevăr

Și toate acestea numai pentru a trece oferta următoare.

O iubire pură poartă forța unei revoluții în această lume nedreaptă,

Iar cei care cred în ea, trebuie să aibă încredere în puterea ei de transformare.

Dacă nu ești liber să te schimbi și să crești,

Ești sortit eșecului emoțional,

Pentru că nu vei putea fi cineva pentru toată lumea,

Căci vei ajunge ca lumea să nu mai fie a ta.

Eu vreau decât să fiu nimeni pentru lume și cineva pentru tine,

”A fi” nimeni pentru alții și ”a nu fi oricine” pentru tine. ~

~ Odine ~

~ Femeile au ucis cavalerismul ~

~ Nu am nevoie de nimeni să-mi plătească factura la restaurant, îmi pot permite să plătesc și singură...

Nu am  nevoie de nimeni să-mi cumpere flori, muncesc și îmi pot cumpăra toate florile din lume...

Nu am nevoie să mi se sărute mâna, pot la fel de bine să strâng mâna unui domn într-un salut puternic...

Nu am nevoie de nimeni să-mi potrivească scaunul atunci când mă așez la o masă, sunt perfect capabilă să mi-l așez și singură...

Nu am nevoie de nimeni să-mi deschidă portiera mașinii când intru, am două mâini și le pot folosi să deschid o ușă.

Da pot să le fac și singură toate astea, dar îmi place când le face cineva pentru mine,

Sunt femeie și femeile știu să primească aceste lucruri mici și delicate și fără prea mare isterie.

Îmi place să fiu răsfățată de sexul masculin,

Îmi place să simt cum bărbatul din spatele meu îmi așează scaunul cu mâinile tremurânde,

Îmi place să mi se aducă flori în dar, fie și o floare de câmp, căci mă simt respectată,

Dacă un bărbat vine pe partea mea, să îmi deschidă portiera, nu mă simt amenințată

Și nici feminitatea mea nu scade și nici nu crește mai mult decât este.

Este o minciună sfruntată precum că în zilele de astăzi de femeile nu mai așteaptă astfel de gesturi delicate, fără nici o obligație desigur,

De ce să mă priveze cineva de un sacou pe spate, într-o seară răcoroasă și cu un vânt rece?

Sunt de acord să fiu așa ”slabă”, dacă asta înseamnă să fiu îngrijită cu dragoste.

Însă în ziua de astăzi e greu să mai găsești un adevărat cavaler,

Iar vina în mare parte aparține femeilor, da da nouă femeilor,

Noi am ucis cavalerismul cu dorința de a deveni mai puternice decât bărbații,
Am ajuns să devenim mai masculine decât bărbații,
Am uitat de rochii și am îmbrățișat pantalonii.
Nimic nu e mai ridicol ca o feministă care joacă dement o blândețe masculină,

De a bea până cazi sub masă, a râgâi zgomotos, sau a te scărpina într-o zonă în văzul tuturor.

Dacă ne-am opri din a ne plânge de lipsa manierelor și a curtării sexului masculin,

Ar trebui să devenim profesori mai buni ca mame, surori, bunici, mătuși, băieților noștri 

Și implicit fetelor, spunându-le că nu trebuie să accepte orice mojicie din partea unui bărbat oricât de mult ar iubi.

La fel cum femeile spun că e normal să fie puternice și să accepte funcții de conducere,

La fel de bine e timpul să li se pară firesc să fie și copleșite, e timpul să fie tratate cu bunătate și romantism,

Pentru că, eu cred că dacă am lăsa uneori să fim tratate ca niște femei care își doresc gesturi de tandrețe,

Lumea ar deveni mult mai plăcută de-a lungul vieții noastre. ~
~ Odine ~