~ Sunt doar o femeie ~

~ Nu sunt altceva decât o femeie...

Una cât se poate de simplă,

Așa că nu te aștepta atunci să mă port ca o sfântă,

Să iert și să trăiesc în genunchi pentru tine.

Sufletul meu este liber și nu  îi place izolarea

Luptă mereu împotriva fricilor și a ceea ce este inutil,

Dacă am un Rai pentru mine,

Trebuie să îl împărtășesc să fiu fericită.

Dragostea se reflectă, cum cred că deja ai realizat,

Și a o închide într-o colivie a nefericirii,

Nu aș face decât să mor odată cu ea.

Am pierdut multe, dar nu poți să îmi ceri să mă pierd pe mine,

Pentru că altfel aș deveni inutilă, fără sens.

Eu sunt cea de azi, nu mai sunt cea de ieri

Și oricât de mult m-am schimbat, încă am flash-uri

Nu pot uita drumul pe care am mers,

Nu-ți pot uita toate greșelile tăcută și spășită,

Pentru că asta nu se va întâmpla niciodată.

Inima ta a devenit dură, arogantă, crudă,

Mintea ta nu mai are nici un fel de raționament,

Pe măsură ce trece timpul devii mai mândru de tot

Și treci peste orice, pentru a-ți atinge scopurile.

Te-am purtat atâta timp în inima mea,

Dar ai devenit exact ca razele Soarelui pentru Icarus

Care în dorința de a zbura spre el, s-a prăbușit în gol cu aripile arse.

Am acționat precum un beat crezând că te vei schimba,

Dar dragostea nu e beție, chiar dacă este ca o băutură.

Femeia simplă din mine nu ar putea trăi în contrastul ăsta,

Cu atâta dragoste care ți-o port, față de răceala ta.

Nu sunt o sfântă și nici Dumnezeu nu pot să fiu,

Să pot ierta și să îți hrănesc sentimentele perfide

Nu sunt, nu am fost niciodată și nici nu voi fi vreodată,

Sclava unei iubiri care otrăvește tot ceea ce atinge,

Doar pentru a primi câteva clipe de fericire! ~

~ Odine ~

~ Dacă o să vedeți iubirea ... ~

~ Dacă o să vedeți iubirea ... 

Spuneți-i că sunt fiica ei,

Cu chipul însuflețit, cu ochi mari și căprui

Care vede mai mult decât privesc alți ochi,

Cea care și-a vândut liniștea pentru o rană...

Doar pentru o clipă de speranță.

Dacă o să vedeți Iubirea ... 

Spuneți-i că în ciuda maltratarilor ei, 

Eu îi iert această ultimă durere,

Care a venit atunci când somnul era lin 

Și nopțile nu aveau coșmaruri.

Dacă o să vedeți Iubirea ...

Spuneti-i că dacă viața mi se stinge, 

Nu vreau să plec fără ultima îmbrățișare și ultima privire. 

Dacă o să vedeți Iubirea ...

Spuneți-i să-mi ierte slăbiciunea mea,

Pentru lipsa lacrimilor și amorțeala sufletului
Așa cum și eu îi iert atâtea momente când s-a lăsat așteptată,

Sau când m-a pus să am încredere că se va întoarce.

Dacă o să vedeți Iubirea ...

Spuneți-i că nu l-am iubit din plictiseală,

Și nici din prea plinul singurătății mele

Și că el mi-a spus că vom locui împreună cu ea,

Iar ea nu ne va părăsi niciodată.

Dacă o să vedeți Iubirea...

Spuneți-i că am renunțat la tot pentru ea,

Că acum sunt un om sărac, dar atât de bogat în ea,

Că aș fi putut să îi ofer lui totul,

Dar a ales să plece și să îi ofer libertatea. ~
~ Odine ~

~ Ornament ~

~ Este pentru tine... 

Zâmbetul ăsta răutăcios, vocea timidă și privirea intensă,

Este pentru tine....

Poezia, îmbrățișarea și cel mai fin parfum,

Este pentru tine...

Sărutul dulce amărui și cuvintele suave spuse la ureche,

Este pentru tine...

Aventura asta periculoasă spre visul care îl doresc,

Este pentru tine...

Doar pentru tine fantezia secretă și dorința,

Este pentru tine...

Toată nebunia asta de dragoste,

Pentru că ești ca piperul, picant, fierbinte,

Care deși uneori mă arde, îmi încălzește sufletul.

Și știi bine de ce? Pentru că te iubesc.

Căci viața mea e ca o muzică pe care poți dansa

Dar coregrafia tu o faci.

Iar eu sunt ca un glob de Crăciun,

Atât de frumos colorat, sclipitor dar și fragil,

Care deși e spart în mii de cioburi,

Mă poți lipi de ornament pe rama fotografiei tale. ~

~ Odine ~

~ De ce te porți ca un blestem? ~

~ De ce te porți ca un blestem

Dărâmând totul în mine

Și nici nu vii când eu te chem

De parcă tot ți se cuvine?

De ce mă faci să îmi urăsc

A mea inimă sărmană,

Când tot ce fac e să te iubesc,

Cu o dragoste nepământeană?

De ce mă lași să umblu ca vrăjită

În lumea asta așa de crudă,

Să fiu de tine azvârlită

Precum femeia cea zăludă?

De ce azi te porți indiferent

Iar ieri îmi jurai iubire,

Și ce primesc eu permanent

E tratament de otrăvire?

De ce te-ai transformat așa

Din bărbatul tandru și patern,

În cel care vrea a-mi declanșa,

Intrarea în Infern? ~
~ Odine ~ 

~ Dragostea nu este filosofie ~

~ Dragostea nu este filosofie,

Este ani de viață,

Este construcție de zi cu zi,

Dragostea este divinul din om,

Infinitul efemerului.

Iubirea este inițierea în eternitate.

Exercițiul dragostei în fiecare zi.

Dragostea nu este filosofie.

Este multiplicarea care se divide din noi,

Un fel de ”Bine ai venit” străinului care este în noi ...

Iubirea este forța de muncă,

E ca și apa florilor într-o zi călduroasă de vară,

Semănatul a ceea ce vei recolta în viitor.

Dragostea nu este filosofie.

Dar ea cționează chimic ...

Este aplicată fizic...

Se înmulțește matematic,

Este geografia formelor corpului

Și dă povești istorice.

Dragostea nu este filosofie.

Este conjugată în viață,

Experiență divizată,

Dragostea nu este întotdeauna râs,

Dar, de asemenea, nu este nici durere întotdeauna. ~

~ Odine ~

~ Aripa stângă ~

~ Am găsit o pasăre fără o aripă,

Stătea căzută la pământ

Și își cânta un cântec aproape stins

De atâta durere.

Am luat-o-n palme și am mângâiat-o încet

Căci îmi era așa teamă să nu o lovesc mai rău.

Am întrebat cine i-a rupt aripa

Și cu glas suav mi-a zis... ”dragostea”.

Mi-a spus că atât a iubit de mult,

Încât și-a dat aripa din partea stângă,

Pentru cel pe care l-a adorat nespus

Cel care a plecat și a uitat de ea căzută.

Și n-a contat că nu ar mai fi putut zbura

Sau că va rămâne la pământ pe veci,

A contat să-și sacrifice pentru iubire

Cea mai importanta aripa din stânga.

Am luat aripa căzută și acul

Și am început să o cos încet, cu grijă,

Sperând că poate într-o zi va mai putea zbura,

Iar dacă nu va mai simți înaltul cerului,

Măcar va avea bucățica ruptă alături de ea.

Dintr-o dată a început să se miște ușor,

Cu zvâcniri din ce în ce mai dese

Și abia atunci am înțeles că aripa stângă,

Nu era altceva decât inima...

O biată inimă rănită de dragoste.

Poate că nu va mai iubi la fel cum a iubit

Dar va putea trăi frumos și va putea cânta

Cântece despre iubirea cea curată,

Și va fi cea mai frumoasă inimă ruptă,

Căci acolo unde durerea se întâlnește cu iubirea,

Începe rugăciunea către Dumnezeu. ~

~ Odine ~

~ Ascultă cu sufletul ~

~ O să îți șoptesc ceva, atât de încet

Încât să mă poți auzi doar cu sufletul.

Dacă el nu mă va auzi,

Atunci ce rost are să le rostesc mai tare,

Să le audă urechile?

Eu sufletul tău îl vreau, nu trupul

Eu nu sunt hoț de trupuri așa cum ești tu.

Dacă el ar rămâne lângă mine fără suflet,

Ce aș putea face cu el?

Eu am avut ușa sufletului deschisă mereu

Și ai intrat și ai luat oricând, oricât ți-a trebuit.

Trupul îl poți iubi un timp, însă el se degradează,

Sufletul în schimb rămâne același.

Iar dacă sufletul tău nu aude ce îi spun,

Cum ar putea să înțeleagă mintea?

Nu trupul ar putea să îmi înțeleagă durerile,

Starea de fericire sau tristețea, ci sufletul.

De el am nevoie pentru că dacă el mă va urma,

Trupul va veni la pachet cu sufletul.

Sufletul nu poate fi cumpărat, sau dacă se ajunge la asta,

Trupul nu e altceva decât o coajă, ce ascunde ceva stricat.

Și sufletele dacă sunt surde la șoaptele de iubire,

Ce rost mai au cuvintele?

Sufletul înțelege totul fără cuvinte,

Asta pentru că simte ceea ce este în cealaltă jumătate,

Sufletul are un limbaj al lui propriu, fără cuvinte,

Sufletul comunică prin gesturi, prin lacrimi, prin sentimente.

Nu îți mai pot vorbi decât prin șoapte,

Iar când sufletul tău se va opri din goana asta a simțirilor trupului,

Atunci nu vei mai putea să furi și să îmbrățișezi corpuri

Iar când îi vei permite să se așeze liniștit,

Abia atunci o să mă auzi și o să înțelegi iubirea,

Căci în acea clipă, vei putea îmbrățișa doar suflete. ~

~ Odine ~