~ Sunt o elevă, care a ajuns la lecția ”iubirii” ~

~ Îmi place să te privesc, pentru că ești terenul fertil pentru nebunia mea,

Recipient pentru tăcerea care îmi clocotește pe buze,

Ești Iadul care îmi anesteziază demonii din corpul meu.

Îmbrățișez visul ăsta care mă trimite până pe marginea prăpastiei,

Un abis care-mi atârnă pe buze și se încurcă în tremurul unui vers.

Semăn cu flacăra unei lumânări care arde timid,

Arde atât de mic în comparație cu imensitatea ta,

Cu forme neregulate care oftează în forme de abandon.

Am o flacără în gât care mă sufocă și mă arde,

Destinată pentru două suflete care trăiesc într-un Eden departe.

Sunt doar o elevă care a ajuns la lecția iubirii

Și o trăiește de la haos la extaz,

Care se dezbracă de toate hainele sufletului,

Ca să se topească în focul din ochii tăi de gheață.

Miroși a cer, dar ești un sanctuar în care-mi jertfești inima,

O ploaie de plăcere, o muzică cerească

Și păcatul meu divin, binecuvântat,

Care-mi dă aripi și mă ajută să zbor, fără a părăsi pământul.

Pledez pentru statutul de nebună, nebună după tine,

Alerg prin ploaie și strig cu ferestrele deschise,

Dărâmă ziduri și bariere, subjugă și devine sclava emoțiilor,

Care deschide cutia Pandorei, căutând armonie și ordine.

Dacă aș fi o sirenă, marea ar fi lumea mea,

Aș cânta în nopțile nedormite și aș seduce muritorii,

Dar eu nu sunt sirenă, sunt o femeie și nu orice femeie,

Ci una, pe care gura ta o duce în delir și îi este și viață și moarte. ~

~ Odine ~