~ Tu... ~

Ia-mi sufletul în palmă, în palma ta cea fină,

Şi albul pielii tale-mi va fi pe veci lumină...

Uită-mi sărutul ultim pe-aceleaşi pleoape două,

Printre magnolii trupul, ca pe un strop de rouă...

Ia-mi gândul ce-ţi păstrează în el, aievea, glasul

Şi-n verde iarbă-ascunde-l... culoarea ei mi-e pasul...

Alunecă-mi pe frunte, plăcere fără nume,

Pe ale mele buze fii vers uitat de lume…

Şi-a nu ştiu câta oară, peste ce-a fost odată,

Când fi-va iar o vară, împrăştie-mă toată…

Braţe-mi vor fi salcâmii încununaţi de floare

La piept n-oi strânge vântul ci doar pe tine, soare…

~ Sonetul XVII ~

Nu te iubesc chiar dacă

tu ai fi un trandafir sărat, sau topaz,

sau o sageată de garoafe

pe care focul o trimite.

Te iubesc cu o certitudine întunecată

căci lucrurile sunt create să fie iubite,

în secret, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca planta care niciodată nu înfloreşte

care păstrează în sine lumina florilor ascunse.

Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum

ce răsare din pământ

şi trăieşte în întuneric, în sufletul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum şi când, sau poate unde

Te iubesc în mod direct, fără să retrogradez,

fără complexe sau mândrie;

Deci te iubesc pentru că ştiu,

că aceasta e singura cale:

Unde eu nu exist, nici tu,

atât de aproape, încât mâna ta

pe pieptul meu este mâna mea,

atât de aproape, încât ochii tăi închişi

mă adorm pe mine.

~ Poemul XVIII ~

~ Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele. 
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte. 
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port. 
Aici te iubesc.

Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar. 
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde ~ Pablo Neruda ~

~ Innocence ~

~ De-am invăţa în viaţă

Iubirea să jucăm,~

~ Iubirea, inocenta rază

Iubirea s-o căutăm.~ 

~ Am invăţa în lume

Noi înşine să fim,~

~ Sinceritatea minunată
Cu aripi s-ar desprinde,~

~ Ce minunat ar fi...

De-am fi mereu copii..~

"Sunt zambet si lacrimi pe-acelasi chip, sunt ras si durere si vise, sunt pusa pe sotii si plins de haz si-s trista ca genele inchise...

Sunt basmul frumos dorit de-un copil

Sunt mersul stangaci din nopti de april, sunt prima si ultima floare...

Sunt mainile duioase si moi, sunt soapta ce n-o poţi rosti,

Sunt visul ce te poarta pe tine in gand, sunt miezul de noapte si zorii de zi..."

P.S. Multumesc modelinei mele Giulia

~ Gradina din vise ~

~ Iubeste-ma inca o data ~

 ~ Iubeste-ma si apoi lasa-ma ~

 ~ Caci doar cand e dragostea adevarata ~

 ~ Doar cand durerea se scurge printre ghearele inimii noastre ~

 ~ Cand suntem in totalitate singuri ~

 ~ Numai cand suntem abandonati ~

 ~ Numai cand sperantele noastre se termina ~

 ~ Atunci cand tot ce se intampla in viata noastra e trist ~

 ~ Numai si numai atunci realizam  ceea ce inseamna ~

 ~ Sa pierzi adevarata dragoste ~

~ M-aș arunca și-n Mare ~

~ Dacă aș putea aș intra în grădina de trandafiri, să îi culeg pe toți pentru tine,

De mi-ar spinteca carnea de pe oase cu spinii lor și tot nu m-aș opri, 

Să îi așez la picioarele tale, să calci pe petalele lor moi și catifelate, 

Nimic din ceea ce aș putea face omenesc, nu mi-ar pune stavilă.

Aș culege lumina zilei de pe cer să ți-o aduc în brațe, 

Să îți lumineze calea și să îți dea zâmbetul pe față, chiar cu prețul zâmbetului meu. 

Aș aduna toți stropii de ploaie pentru a te spăla cu ei pe chip, 

Să fi proaspăt ca roua dimineții, ce stă pe petalele florilor,

I-aș strânge toată viața să ți le aduc ție.  

Aș alerga după fiecare pală de vânt ce adie, să spulbere tot ce se așterne în calea vieții tale, 

Să se dea la o parte, ca să îți ușureze drumul spre fericire.

Aș strânge în brațe Soarele să iau toată căldura lui, să ți-o aduc în nopțile geroase

 Când îți e frig și ești singur, să îți țină de cald, iubire.

Iar eu... eu pentru tine m-aș arunca și în mare,

Pe toate eu le-aș duce pentru tine, 

Pentru că de fiecare dată când te-ai apropia de Mare, 

Ți-aș mângâia picioarele și aș fi eu... Marea, o Doamnă din inima ta.  ~

~ Odine ~

~ M-as arunca in mare ~

Daca as putea as intra in gardina de trandafiri. Sa ii culeg pe toti pentru tine. 

De mi-ar spinteca carnea de pe oase cu spinii lor si tot nu m-as opri. 

Sa ii asez la picioarele tale, sa calci pe petalele lor moi si catifelate. 

Nimic din ceea ce as putea face omenesc nu mi-ar pune stavila.

As culege lumina zilei de pe cer sa ti-o aduc in brate, 

sa iti lumineze calea si sa iti dea zambetul pe fata, chiar cu pretul zambetului meu. 

As aduna toti stropii de ploaie pentru a te spala cu ei pe chip, 

sa fi proaspat ca roua diminetii, ce sta pe petalele florilor. 

I-as strange toata viata sa ti-i aduc tie.

  

As alerga dupa fiecare pala de vant, ce adie, sa spulbere tot ce se asterne in calea vietii tale, 

sa dea la o parte, ca sa iti usureze drumul spre fericire.

 As strange in brate soarele sa iau toata caldura lui, sa ti-o aduc in noptile geroase

 cand iti e frig si esti singur, sa iti tina de cald, iubire.

Iar eu, eu, m-as arunca in mare caci acolo imi e locul, 

printre lacrimile mele, acolo e casa mea,

 in gustul sarat care imi sta pe rani si ma ard. 

Dar toate le-as duce, pentru tine, pentru ca de fiecare data cand te-ai apropia de Mare, 

ti-as mangaia picioarele si as fi eu, Marea, o Doamna din inima ta.