~ Sonetul XVII ~

Nu te iubesc chiar dacă

tu ai fi un trandafir sărat, sau topaz,

sau o sageată de garoafe

pe care focul o trimite.

Te iubesc cu o certitudine întunecată

căci lucrurile sunt create să fie iubite,

în secret, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca planta care niciodată nu înfloreşte

care păstrează în sine lumina florilor ascunse.

Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum

ce răsare din pământ

şi trăieşte în întuneric, în sufletul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum şi când, sau poate unde

Te iubesc în mod direct, fără să retrogradez,

fără complexe sau mândrie;

Deci te iubesc pentru că ştiu,

că aceasta e singura cale:

Unde eu nu exist, nici tu,

atât de aproape, încât mâna ta

pe pieptul meu este mâna mea,

atât de aproape, încât ochii tăi închişi

mă adorm pe mine.