~ Manastirea Iubirii ~

    ~ Sunt o Ana. Am trecut prin furtuni, prin ploi si vanturi, ca sa ajung la tine, iar tu m-ai zidit. M-ai prins intre daramaturile sufletului tau si mi-ai acoperit trupul cu ciment, pentru a iti construi tu cea mai frumoasa Manastire. Ti-ai construit fericirea, sacrificandu-ma pe mine. Chiar si asa inima inca imi bate. Chiar si printre zidurile groase, nemiscata, ea inca bate. Bate plina de durere, strigand dupa tine, dar bate nebuna.

          Esti fericit si te bucuri de cat de frumoasa e Manastirea Iubirii, in care te inchini in fiecare zi. Te falesti cu ea si iti spui ca asa Manastire frumoasa nu exista nicaieri, ca in ea e toata iubirea care exista, dar uiti un lucru, ca intre zidurile ei, sunt Eu. Ai cladit-o cu Sufletul meu. Datorita mie e atat de frumoasa, pentru ca in ea e iubirea mea, toata. Ai cladit-o cu mainile tale criminale, cand ai acoperit fiecare lacrima si rugaminte de durere a mea.

     Si atat m-am rugat de tine, sa ma lasi sa respir macar. Sa nu imi zidesti trupul acolo ca ma doare. Dar nimic nu te-a oprit. Aveai nevoie de un suflet pe care sa il sacrifici, unul care era plin de iubire, ca sa poata acoperi veninul din sufletul tau. Numai asa iti puteai spala pacatele tale, prin sacrificiul meu.

         Cand intri in Manastire, undeva dintr-un perete se scurg picaturi sarate. Sunt lacrimile mele, care razbat zidul gros, lacrimile care iti spala pacatele in fiecare zi, asa cum se aud in liniste, bataile unei inimi din ce in ce mai slabe. Cand ele nu se vor mai auzi, cand vor inceta sa mai bata, in fiecare zi sa aduci o floare si sa te inchini pentru ca datorita mie, ti-ai contruit fericirea, datorita mie poti jura pe iubire si poti merge mai departe. ~

~ Odine ~