~ Ingeri si demoni ~

    ~ Ingeri si demoni sunt printre noi. Luminile ne crapa ochii sa vedem cu ei larg deschisi monstrii ce conduc citadinele in care domnesc zgaraie norii. Umbrele ne incatuseaza si ne strang incheieturile cu lanturile trufiei si rautatii din jur. Arunca pe noi cu ceturi dense sa ne apese creierii injectati de virusi inebuniti in laboratoare.

    Ingerii isi pierd in fiecare secunda penele pretioase incercand sa arate bietilor muritori capcanele intinse. Doar unicornii ii ajuta si pasarile cerului. Restul se transforma in fiare salbatice cu dintii insetati de sange.

    Suntem pe ultima suta de metrii a umanitatii caci demonii se aseaza la conducerea lumii, iar oamenii le dau binete dandu-le cu draga inima voturi de incredere, cand de fapt isi fac insemnare cu cifra fiarei si isi conduc singuri sufletele in Iadul incins care asteapta.

     Ingerii se roaga ingenunchiati cu lacrimi in ochi caci calea aleasa e cea a pierzaniei. Dar oamenii sunt asemeni mortilor, doar ca mortii aud dar nu pot raspunde, omul raspunde gresit dar nu aude.

     Oameni ucisi din sete de bani, iubiri omorate din caderi in pacate, copii loviti din orbecaiala parinteasca si toate cheama Antihristul sa vina sa le adune sufletele de pe campuri, precum cosasul isi aduna fanul cazut la pamant.

     Cerurile plang si norii se aduna, sfintii striga la oameni sa-si ceara indurarea, dar ei nu aud. Se duc incet spre vesnicia Iadului calcand pe nevinovati, urmandu-si idolul.

    Iar ingerii plang, caci atunci cand ploua, isi varsa lacrimile de pacatele oamenilor stiind ca ei aleg vesnicia mortii, cand ar putea iubi si asta le-ar aduce mantuirea si calea catre nemurire. ~

~ Ghiocelul ~

~ Suflet rasarit sub nea,

Te-ai ascuns sub o perdea,

Si ai stat la caldurica,

Si-acum te ridici cu frica.

Esti de-un verde fraged si crud,

Ai un trup firav si bland,

Iar clopotelul  de sub neaua dalba,

A furat culoarea alba.

Primavara l-aduce in dar,

An de an ca pe un star,

Iar dragutul clopotel

Se numeste Ghiocel. ~

                        ~ Odine ~

~ Dans de fluturi ~

~ Au inebunit salcamii,

Fluturii s-au trezit

Si danseaza ca nebunii,

Intr-un joc far’ de sfarsit.

Si se plimba prin livada

Peste tot unde sunt flori,

Toata lumea sa ii vada,

Ca sunt mandri si vioi.

Fluturasii coloratii,

Topaie de jos in sus

Si alearga ca turbatii,

Veselia-i mai presus.

Primavara primavara,

Cat de mult te-am asteptat,

Ce ninsori si cate geruri,

Pe toate le-am indurat. ~

                                 ~ Odine ~

~ Balul vietii ~

      ~ Viata e un bal mascat. Acolo, mastile defileaza pe podium ca niste manechine celebre. Ele nu isi afiseaza trupul cu carne si oase ci masca de portelan.

     Masca cea care nu prezinta nici o emotie, nici o lacrima doar indiferenta si aroganta stilata. Ea priveste cu gratie si se poate schimba asa cum ii cere publicul.

     In spatele ei se ascunde pielea si chipul. Acela rade ori plange, sau poate in spatele unei masti inocente, exista perfidia. Toate se vad la balul vietii unde toate personajele afiseaza masti.

     Balul uneori dureaza atatea nopti si zile si ani si zeci de ani, incat masca se lipeste atat de bine incat nu o mai poti dezlipi, pentru ca pielea se uneste atat de bine cu ea incat ti-ai smulge chipul.

     Asa ca iti iei noua masca si treptat mergi catre alt bal deoarece cel vechi nu se mai potriveste cu noul chip. Si iarasi masca la vedere va ascunde o alta masca cu piele in spatele ei, o alta viata, pentru ca intotdeauna masca prezenta la bal ascunde intotdeauna o alta fata decat cea reala.

    Mastile sunt bucati de portelan topite, care  imita perfect osatura chipului tau, desenate cu scopul de a ascunde adevarata emotie sau traire si care se poarta la balul vietii. ~

                             ~ Odine ~

~ E iarasi Primavara ~

Pui de roua pe o frunza,

Te joci ca o buburuza,

Si te plimbi din floare-n floare,

Ca o mare petitoare.

Ni te-a dat de dimineata,

Sa vedem frumoasa viata,

Ca de astazi in sfarsit,

 Primavara a sosit.

Ghioceii s-au itit,

Florile au inflorit,

Ziua mai mult creste,

Iarasi soarele topeste.

Neaua toata se va topi,

Oamenii de zapada vor muri,

Pana la iarna ce-o sa vina,

Va fi o natura plina.

Plina de campii inverzite,

Cu flori multe colorite,

Domnul pe ea o sa presara,

Ca e iarasi Primavara.

                        ~ Odine ~

~ Oamenii sunt fluturi ~

    ~ Oamenii sunt fluturi. Cei mai frumosi si colorati fluturi ai vietii. Numai ei nu vad. Stau in coconul lor timp de noua luni, iar cand ies de acolo inca nu stiu sa zboare. Depind de mama fluture.

    Incet cresc si cand incep sa se ridice cate putin de jos, au impresia ca pot mirosi totul. Si se ridica mai sus si mai sus si se inalta spre cer, privind totul in jurul lor si detinand lumea la picioarele lor.

    Fluturii sunt liberi dar atat de fragili. Se aduna in cete si se folosesc de dansul lor imbratisandu-se unul pe altul. Uneori se aduna cate doi, se unesc unul cu celalalt si formeaza un singur trup, cu doua aripi, dand nastere la un alt fluture.

    Exista si fluturi cu o singura aripa. Ei nu mai pot sa zboare. Au cazut in clipa in care au fost desprinsi de fluturele cu care formau un cuplu. Acestia raman pentru totdeauna pe pamant. Vor ramane si vor privi cum alti fluturi zboara si cerul ii iubeste.

    Fluturii care au cazut nu mai au aripi. Aripile lor le sunt tatuate in spate, dar sufletul lor e atat de liber incat nici un alt fluture le-ar putea da libertatea asta. Ei sunt cei mai iubiti de Dumnezeu, pentru ca desi nu mai au aripi sa zboare el le ia sufletul in palma si zboara alaturi de el. ~

                              ~ Odine ~

~ Papusa si papusar ~

    ~ M-am incurcat in atele cu care sunt legata de maini si de picioare. Sunt doar o papusa. Am fost plamadita din lut si coaste, in care mi s-a asezat un suflet. Unul prea bun si aici s-a gresit. Ca nu am stiut si nu stiu sa raspund cu rau la rau.

    In viata suntem papusi sau papusari. Unii au atele in maini, altii pe maini. Unii dau cu scop din maini, altii haotic, din vointa celui ce da din maini.

   Papusarul se plictiseste des. Cand se plictiseste de tine iti mai pune o carpa noua si te mai invata o miscare doua. Apoi se satura si pleaca sa isi ia o alta papusa sau sa isi construiasca una.

     Traim intr-o lume de papusi si papusari. Cand avem atele in maini ne place sa punem papusile sa danseze asa cum avem chef. Le trantim de pamant, le invartim pana ametesc si apoi le aruncam intr-un colt. Asta e rolul papusarului.  

     In schimb rolul papusii e tacerea. Ea nu stie sa spuna nu, nu stie sa se opreasca, iar uneori in ameteala aia atele i se incurca si se rup. Atunci papusa e aruncata. Nu poate spune papusarului ca o doare, isi indeplineste rolul de actor mut pana la moarte.

    Asa ne-a impartit Dumnezeu: in papusi si papusari. Doar ca sufletele mari nu le-a dat papusarilor ci papusilor, dar le-a luat gura ci le-a condamnat sa traiasca in tacere si durere. Lor le-a dat sentimente si lacrimi, pe ele le-a lasat sa simta dezamagirea, pe cand papusarii nu au decat guri, sa poata folosi cuvintele, sa le manevreze asa cum stiu ei cel mai bine.

Viata e un spectacol si in ea exista papusi cu inimi mute si papusari care manuiesc cuvinte si papusi. ~

                            ~ O ~