~ Umbrela ~

    ~ Furtuna de ganduri si sentimente uneori vine fara sa fi pregatit. Nu ai nici haine de ploaie, nici caciula si nici macar umbrela sa te poti ascunde. Incerci sa iti acoperi chipul de vantul care iti bate in fata si nu ai nici o sansa. Parca mai rau te prinde si iti arunca in ochi tot ceea ce gaseste in jur.

     Fiecare frunza, sau fir de nisip parca e facut sa iti dea o palma care sa te doara, sa simti ca e furtuna, sa nu treaca fara sa o simti in viata ta. Ai avea nevoie macar de o bucata de ziar sa te poti apara, orice numai sa nu iti spulbere in fata tot ceea ce e in jur.

    Iti scoti haina de pe tine cu scopul de a mai tine din loviturile care vin din viata ta sau a altora, dar de cele mai multe ori trec prin ea de parca nici nu ar exista. Insa toata furtuna asta parca e menita sa te darame, sa te faca sa iti pierzi echilibrul si sa te tranteasca la mii de kilometrii distanta, sa vada daca mai iesi in viata.

    In toata nebunia dezlantuita a vantului in amestec cu tot ceea ce gaseste in cale, nu iti mai ramane decat sa ingenunchiezi si sa iti rogi Dumnezeul sa fie cu tine si sa isi intinda mana milostiva asupra ta.

    Si cu cat rugamintile vor fi mai profunde si pline de lacrimi cu atat reusesti sa fi auzit in toata debandada gandurilor. Si atunci primesti o mica raza de speranta. O umbrela. Ea este cea care va reusi sa iti aduca sufletul pe linia de plutire si te va apara, sa poti sa reusesti sa treci peste marea involburata a gandurilor zvarcolite de dureri sfasiitoare

    Umbrela este ajutorul de care ai nevoie in furtuna de ganduri si sentimente, caci numai ea iti poate acoperi sufletul atunci cand schijele incearca sa ti se infiga in inima. Ea iti va aduce speranta ca vei reusi sa vezi curcubeul, atunci cand furtuna se va fi Calmat.

    Cu totii avem nevoie de umbrela in vremurile tulburi ale vietii noastre. Important este sa avem incredere ca ea exista si ca de undeva din partea divinitatii, o vom primi intotdeauna, daca o vom cere cu sufletul in lacrimi. ~

                            ~ Odine ~

~ Suflete pereche ~

~ Dă-mi obrazul să-l sărut,

Să simt mirosul pielii tale,

Căci am așteptat atât de mult,

Iubirea să mi te aducă-n cale.

Dă-mi ochii tăi să îi ating,

Așa cum i-am văzut în vise,

Și niciodată să nu mai plâng,

De dorul dragostei promise.

 Dă-mi mâinile ce le-am dorit,

În brațe să mă strângă,

Acolo unde m-am odihnit,

Într-o altă viață lungă.

Și-n viața asta-am așteptat

Să mi te scoată-n al meu drum,

Celui ce veșnic m-am rugat

Dumnezeului cel drag și bun.

Dă-mi inima și pieptul tău

Să-mi pun capul să mi-l odihnesc,

S-adorm să mă cufund în visul,

Universului ceresc.

S-ascult cum inima îți bate în piept

Să-mi ostoiască dorul de iubire,

C-atâta m-a lăsat s-aștept

Să mă îndrept spre fericire. 

Și inimile noastre amestecate,

Să bată iar la unison,

Cum băteau îngemănate,

Pe crupa unui unicorn.

 Iar Universul ce-ocrotea odată

O dragoste atât de veche,

Va face o mică planetă

Din două suflete pereche. ~ 

~ Odine ~

~ Chirurgul ~

~ Pielea chipului meu e rupta de tine.

Ai rupt din suflet bucati de inima, dar nu ti-a fost deajuns. Ai avut nevoie de parti din fata ce odata te privea cu dragoste.

Ai facut in asa fel incat anii si lacrimile sa faca acolo santuri pentru ca tu sa poti smulge mai usor.

Nici macar asa nu ai putut reusi sa iei cat iti trebuie,

Dar ai venit cu cutitul si ai decupat bucata din pielea pe care curgeau lacrimi.

Esti chirurgul estetician, cel care mutileaza chipuri de femei indragostite,

Uratindu-le pe viata nu numai in interior ci si in exterior,

Ca oricine va trece de nu va vedea bucata sfartecata in suflet, sa vada chipul hidos ramas in urma ta.

Chirurg parsiv in cautare de averi desarte, iti place sa operezi mai rau ca timpul, pentru ca el trece dar si vindeca,

Tu treci, dar esti precum un tsunami, distrugi totul in jur.

Iti plac banii si cutitele,

Esti ca un criminal in serie ce isi ia de la fiecare victima o amintire,

Si te mandresti cu asta si-ti face placere sa le pui in muzeul vietii tale.

Tu nu ai constiinta, pentru ca deja nu mai esti om, esti intruchiparea diavolului in trupul uman, ce a topit tot ceea ce ar mai putea avea sentiment.

Chirurg avid de crime, bani, chipuri umane si desertaciuni trupesti, te ascunzi in spatele unei diplome obtinute cu sacrifcii umane,

Operezi fara tremurat de mana, fara anestezie si nu te impresioneaza durerea, lacrimile, sau rugamintile victimei tale,

Doar tai cu migala si rabdare bucati de trup si suflet si piele.

Lasand in urma ta chipuri distruse si vieti si dureri neincetate. ~

~ Ziarul vietii ~

       ~ Ne scriem vietile pe reviste alb-negru fara cotor, le desfacem si tapetam ziduri cu ele parca pentru a le afisa trecatorilor. Detaliem sentimente, trairi, dureri, iubiri in articole de dragoste, puse in centrul paginii, inconjurat de chemare aurite, dar pe care nimeni nu le citeste, nici macar nu arunca un ochi oricate eforturi am incerca sa facem.

      Trecatorilor nu le pasa, caci in drumul lor grabit spre nicaieri au ochii acoperiti de vopselele timpului. Rareori se opresc cei ce credem ca le pasa de noi. Citesc o foaie, doua iar apoi se plictisesc si pleaca. Ei insisi au ziarul lor, pe care nici macar nu mai fac efortul de a le mai afisa, sau poate ca sunt prea murdare pentru a le arata altora.

      Suntem precum pictorii care isi pun operele la vedere pentru a fi admirate sau criticate. Uneori ne mandrim cu panoul plin de viata, cu anumite articole in care am obtinut diplome sau premii, sau in care am iubit oameni si care inca mai sunt in viata noastra. Ei le mai citesc din cand in cand.

      Cei care au plecat insa, nici nu isi mai aduc aminte ca au fost vreodata in ziarul vietii tale. Au plecat iar in urma lor au lasat ploi, furtuni sau tornade si care au smuls din zidul ala bucati de hartie cu tot cu trup, iar pe restul au curs ape ce au amestecat cerneala intregii vieti.

      Acelea nu mai sunt ziarele vietii, sunt un amalgam de hartii rupte si ude cu ape sarate, cu sentimente si dureri, suflete sfaramate ce nu vor mai putea niciodata sa adune literele inapoi si sa isi alcatuiasca mai tarziu revista vietii lor si care sa le ramana in amintire.

     Suntem ca niste ziare vechi, ce odata am fost citite, dar am ramas doar niste litere insirate in articolele vietii, in care am fost fericiti candva. Ne citim si recitim la infinit parti din ele care ne ajuta sa avem forta, sa mai reusim sa scriem si sa mai tiparim alte articole, cu alti oameni, alte sentimente pe restul hartiilor ramase albe. ~

    

    

                                     ~ Odine ~

~ Rasar flori ~

     Afara miroase a flori ce incearca sa rasara din mugurii chinuiti ai copacilor si dau sa crape pielea subtire. Primavara striga din toate incheieturile noduroase sa dea glas sunetelor de pasari, strigandu-le sa vina din tarile calde, sa isi ocupe locul pe tronul regal al naturii.

     Inebuneste fiecare fir de praf, de iarba, fiecare graunte vrea sa prinda viata si sa danseze intr-un ritm numai de el stiut. Aerul parca si el vrea sa se dea in stamba, pufaind miros de proaspat ce te cheama la animatie.

     Toate adunate te iau de minti si nu te mai lasa sa stai in calmul mort al iernii, venind cu clopotei langa urechile tale si strigand: “trezirea la viata”. Pielea si ea capata alta culoare pentru ca soarele se indragosteste de ea si o saruta in fiecare clipa cand iese la iveala si parca si mai nebun te incalzeste sa te faca sa arunci totul de pe tine.

     Simti cum parca te gadila in interior inima ca si ea vrea sa respire aerul schimbat al vietii pamantului. A venit primavara si simti cum in fiecare zi ti se crapa toracele precum bobocul unei flori ce vrea sa il sarute si pe el soarele. Trebuie sa imi dau pielea de pe mine jos si sa ma innoiesc. In clipa in care imi voi decoji pielea, vor rasari florile din mine de dor de viata.  ~
                            ~ Odine ~

~ Crosetez inimi ~

      ~ Am inceput sa crosetez inimi. Cate una pentru fiecare din cei care vor trece prin viata mea si vor vrea o bucata.  Asa nu voi mai da din inima mea nimanui si voi ramane cu cat mai am, dar va fi doar a mea.

     Voi fi tricoteza de inimi colorate si voi darui celor ce si-au pierdut odata inima si au nevoie de o inima de imprumut. Voi darui inima celor ce vor sa fie iubiti si nu sunt.

    Asa le voi alina durerea celor ce sufera din pricina unei inimi destramate, ii voi ajuta sa invete sa tricoteze inimi sa nu isi mai dea inima tuturor celor ce vor trece ca niste trenuri in graba, in gara vietii lor. Vor lua suvenir o inima tricotata nu una vie.

    Mainile mele sunt de aur iar ele tricoteaza inimi din materialul sufletului desirat si transfigurat de iubire. L-am desirat fir cu fir, l-am inodat, mi-am luat andrelele si intorc cu varful lor firul si asa firav, cand pe fata cand pe dos. Dar ceea ce ramane in urma lor sunt cele mai frumoase inimioare.

     Unii oameni arunca la gunoi un suflet ranit, e ca o tesatura mancata de fluturii iubirii, iar firul ei nu mai e continuu ci intrerupt, plin de noduri insa el este materialul cel mai frumos si curat, caci a fost spalat cu lacrimi, iar din tesatura lui sfartecata ies cele mai frumoase inimi. Eu creez arta din sufletul destramat. Ii adun ata vietii si din ea crosetez inimi si iubire. ~

                             ~ Odine ~

~ Femeia ~

Femeia e atat de firava si totusi atat de puternica.

Ea poate tine in maini lumea si totusi sa nu se prabuseasca.

Poate lupta importriva celui mai mare curent,

Se poate schimba pentru iubire,

Isi dau si ultima suflare pentru asta,

Chiar daca mai tarziu isi vor aduna cioburile ramase din inima lor sfaramata.

Pot zambi si dansa chiar daca in propriul lor suflet domneste intunericul.

Le poti vedea ca pe amazoanele universului,

Cele ce nu obosesc niciodata, chiar daca nu mai pot.

In genunchi, taras, pe coate, dar inainteaza.

Dumnezeu le-a facut sa poata, le-a facut sa nu se opreasca niciodata,

Chiar daca a luat o parte a barbatului destul de slaba, coasta lui, pentru a o construi.

Ele pot si pleaca mai departe cu orgoliul praf, cu lacrimile in gat, cu ochii goi,

Inainteaza de dragul a ceea ce iubesc sau au iubit,

Si nu conteaza de ceea ce are nevoie

Pentru ca ea stie doar un drum, Inainte.

Femeia e copila, e iubita, e stergar, e brate pe care sa plangi, e spate pe care sa te sprijini, e mama care te creste, Femeia e TOT, 

Iar fara ea, nu am fi nici EU si nici TU. ~

    ~ La multi ani Mama. Pentru tine, pentru ca Te Iubesc ~

                                ~ Odine ~