~Jucătorul de iubiri ~

~ Ție, celui ce joacă iubirea cu zarul

Fericit că Dumnezeu ți-a dat harul,

De a seduce chipuri ce își doresc iubire

Transformându-le inimile în cimitire.

Nu juca rolul de singur pe lume

Ce nimeni nu îți înțelege personalitatea minune

Nu îți pune pe chip masca de înger,

Când tu ești cel ce aduci în inima cancer.

Îți plac inimi frumoase și cuminți

Când tu ești însetat de paturi fierbinți,

Te prefaci în cel ce le vindecă bolile

Dar tu le lovești și le faci bucățele.

Jucător amorezat de căutări infinite

Ce îți plac rolurile de iubiri pierdute

Nu o să poți face la infinit pe victima

Cumpără-ţi un lego, nu te mai juca cu inima! ~

~ Odine ~

~ Cumpărăm baloane de săpun, pe post de iubire ~

~Văd oameni goi, nu trupește ci sufletește. Oameni care fie și-au consumat inima până la ultima bătaie, fie le-a fost mărunțită de nimicuri, în încercarea de a deveni oameni fericiți.

Cumpărăm pe bani grei fericirea.

Cerem la colț de stradă zâmbete de la oamenii care țin mâna întinsă și ei la rândul lor, după un bănuț.

Plătim vorbe strălucitoare, ambalate în staniol, dar care miros a carne de inimă în descompunere.

Ne rugăm de oameni să ne iubească dăruindu-le anii cei mai frumoși, ca mai apoi să îi privim cu lacrimi în ochi cum pleacă fără a privi în spate.

Ne dăm bucăți din inimă, celor care nu simt nimic pentru nimeni, dar care sunt mercenari de iubire.

Oferim propria viață pentru a încerca să cumpărăm liniște sufletească, iubire și fericire falsă, dar primim la schimb un ambalaj frumos și gol.

Da, am ajuns să căutăm afecțiune, zâmbete, liniște sufletească, acolo unde nu le vom găsi  niciodată, fiind dispuși să plătim oricât, doar să primim acea oază de iubire, când de fapt nu e decât un balon de săpun ce se va sparge la o pală de vânt. Așteptăm să primim dragostea adevărată de la oameni care își vând sufletul pentru un pumn de arginți. E trist că asta cumpărăm plătind mult și investind tot ceea ce avem mai de preț, când putem obține asta gratis de la Dumnezeu. ~

~ Odine ~

~ Suntem frunze, nu stânci ~

       ~  Astăzi după mult timp mi-am luat o pauză și m-am așezat pe o bancă în parc. Am așteptat să văd oameni trecând pe alei, doar că în marea alergare a vieții, nimeni nu se mai plimbă prin parc. Nu am reușit să văd decât un cuplu în vârstă, așa că am rămas să privesc copacii. Le-am observat fiecare crestătură de unde a dat un ram, întortocheat sau răsucit și unde acolo la momentul respectiv probabil a durut până să spargă trunchiul firav. Așa cum și din noi, oamenii, cresc alte ramuri după fiecare lovitură a vieții. De acolo, de unde doare ne răsar aripi care vor încerca să se agațe de cer. Aripi cu frunze în vârf.

          Am mai scris despre frunze. Și nu că nu îmi plac, din contră formele lor atât de diferite le văd asemeni nouă, fiecare având propria-i personalitate chiar dacă toate provin din același copac. Doar că mă dor atunci când le privesc. Mă dor pentru că așa cum ele părăsesc sufletul din care au făcut parte, așa și noi de multe ori trebuie să ne desprindem dureros de ceea ce odată ne alimenta cu sevă.

          La fel cum și alții pleacă de lângă noi și cărora le dădeam suflet și zâmbet. Asta e cursul vieții, să trăim împreună, pentru ca mai apoi să ne luăm rămas bun până când ne vom reântâlni în marele copac al divinității. Plecarea întotdeauna e dureroasă, dar locul durerii este precedat de un alt început.

          Ce bine ar fi să fim stânci să ne desprindem unii de alții așa cum se desprind stâncile căzute, să ne rostogolim dar să nu ne doară, să nu ni se pară un Iad singurătatea și să privim cu răceală spre muntele din care am plecat, să ne așezăm pe loc cu pământ, să trăim mai departe, iar în jurul nostru să răsară iarbă și să crească flori de parcă nimic nu s-a întâmplat. Da ar fi fost bine să fim stânci, dar nu suntem, suntem frunze.... și suntem destinați ca odată și odată să picăm pe pământ și să ne topim, să ne scurgem în el, iar din noi, să răsară iarbă și să crească flori. ~

~ Odine ~

~ O declarație de dragoste ~

~ Cred că asta va fi cea mai scurtă postare care o voi face. Nu 

știu dacă poate fi numită declarație de dragoste sau o simplă 

răbufnire de moment, dar spun doar atât:

" Uneori îmi vine să te strâng de gât de nervii care mi-i faci, 

dar am învățat să te iubesc cu tot cu prostiile care le faci, cu 

toată nebunia care o aduci în viața mea, cu toate momentele de

sinceritate care le ai. Da, am învățat să te iubesc cu tot cu 

defecte. Mai mult nu am de zis." ~ 

~ Dragoste și pasiune ~

~ Dragostea mă conduce ...

Îmi conduce mașina, visele, viața.

Ea alege unde vrea să meargă

Să preia comanda rapid, dacă este necesar

Să îmi schimbe direcția

Să privească spre orizont,

Să contemple, să admire

Urmărind la infinit un drum imens,

Fără cale de întoarcere.

Știe ceea ce am nevoie

Dar nu mă poate ajuta

Decât în a simți plăcerea călătoriei.

Nu pot trăi fără iubire, ea este ceva sublim,

Dar pasiunea mă face să simt că viața merită trăită.

Dragostea mă calmează, îmi catifelează viața și îmi dă lumină,

Iar pasiunea mă face să simt neliniște, îmi dă mișcare,

Îmi face inima să bată neregulat, iar mâinile să îmi transpire,

Întregul corp nu mi se mai supune mie și pare să aibe propria viață.

Dragostea e un Paradis în condiții de siguranță,

În timp ce pasiunea de la podea te urcă la cer și invers.

Dragostea îmi pune strălucire în ochi și zâmbet pe chip,

Pasiunea îmi dă în clocot sângele,

Dragostea îmi dă inspirație să creez,

În timp ce pasiunea dorință, vibrații.

Dragostea are nevoie de pasiune pentru a exista,

În timp ce pasiunea uneori te face să crezi că e suficientă,

Dar împreună dacă se țin una pe alta de mână,

Fac toată călătoria să ducă pănă la adânci bătrâneți. ~

~ Odine ~

~ Departe ~

~ Departe, acolo unde soarele are mai multă lumină sufletul meu rătăceşte, pierdut de ţărmul meu,

Departe, unde primesc sărutări de la briza mării, iar aripile-mi sensibile tânjesc după îmbrăţişările tale.

Departe, acolo unde cerul arde şi semăn această dragoste pentru ca tu să o culegi.

Departe, închid iubirea ta, până se va uni cu soarta mea.

Departe unde îmi permit pentru câteva ore să mă abandonez în lumea ta,

Departe unde mă jefuieşti de iubire ca să mi-o returnezi şi să mă faci mai fericită,

Departe unde îmi pictezi buzele cu roşu carmin iar ochii îmi ard în flăcări

Departe unde te simt pe piele şi îţi simt mirosul pe sufletul meu dezgolit

Departe unde corpul îmi rămâne cu picioarele pe pământ şi sufletul urca la cer,

Departe unde pielea se îmbracă în toate luminile lumânării şi mă îmbrăcă în fluturi de stele..

Iar frunzele florilor din mâinile mele înmuguresc ca-ntr-o primăvară,

Departe eşti tu, dar totuşi îmi eşti atât de aproape. ~

~ Odine~ 

~ Surprinde-mă ~

~ Există o mulțime de femei, însă niciuna ca mine,

Eu sunt doar una, nu mai multe

Nu am un caracter, am multitudine de caractere.

În corpul meu dorințele se nasc,

În corpul lor, dorințele mor. 

Nu e nicio grabă, nici o virgulă,

Corpul meu are nevoie de mirosul tău, 

De cuvintele tandre, de tăcerile noastre

Atât de intime, intense, 

De gustul tău, de ochii tăi,

Acolo unde mă pierd ca să mă regăsesc.

Fără tine sunt ca un om sărac,

Cu tine sunt opusul din mine.

Nu îmi refac viața din resturi 

Ci îmi țes viața din ele.

Nu sunt nimic, eu sunt tot,

Nu sunt simetrie și rimă,

Sunt poveste, partea ta de poveste, 

Senină, dulce dar în același timp sălbatică și violentă,

Atunci când toate simțurile sunt accentuate și nu mai exista nici un control.

De tine are nevoie focul care arde în trupul meu,

Ce îmi mistuiește într-un mod tiranic sufletul

Și mă topește până devin incandescentă

Iar orice zgomot, cât de mic, este o nouă fantezie...

Așa că nu aștepta permisiunea mea ... 
surprinde-mă! ~

~ Odine ~