~ Sunt aici ~

~ Legătura asta este dragoste, ireversibilă și pură

Chiar dacă este  incasabilă sau elastică

Se transformă într-o mie dureri sau o mie de fericiri..

Dar ea de acolo de inimă, nu va fi niciodată ruptă.

Știu că ești  în suburbiile corpului meu,
Simt că ești aerul care-l beau plămânii mei.
Iar eu... eu sunt a ta.
Dacă nu ai plecat încă, vino cu mine

Și hai să continuăm drumul pe jos

Căci știu că dacă vei dispărea mâine,

O să te întorci, o să revii,

Pentru că aici ai iubirea mea,

Care este cel mai de preț cadou ce îl am.
Simt că lumea se termină și începe cu tine

Cu fiecare melodie și fiecare ritm al inimii.
Simt cum drumurile mele interioare curg ca niște râuri,

Râuri purpurii care îmi scaldă sufletul.
Toate gândurile mele sunt un batalion de luptă

Un pachet de dorințe ce mă consumă tot timpul

Gura înebunește însetată de săruturile tale,

Și eu cânt și dansez. Și sunt încă aici cu tine. 

Sunt aici... sunt a ta, pentru totdeauna. ~

~ Odine ~

~ Incandescent ~

~ Luna în zodia ta mă conduce către cele mai îndrăznețe visuri,

Spre fantezii care mă scot în afara graniței imaginației,

Fără echilibru și fără nici o frână,

Într-un carusel în care teama și adrenalina se îmbrățișează.

Vederea, atingerea, auzul, gustul, mirosul,
Fiecare dintre aceste simțuri mă conectează cu tine, îmi dau emoții și sentimente,
Sunt percepții instinctive, fără rațiune

Dar îmi stimulează gustul de a risca să sar dincolo de limită.

De ce nu pot să nu mă gândesc la tine?
Ești un cadru frumos, care mă bântuie ziua și mai ales noaptea,
Ești în ochii mei și în capul meu,
Ești în pielea mea,

În imaginația mea, acolo unde este deja maximul.

Fiecare moment îl simt cu mintea și cu inima,

Închid ochii și te văd acolo, mirosul, pielea, mâinile,

Totul e de neuitat, ești exact ce vrea mintea

Și continuă să-și imagineze, fără oprire, fără să-mi dea pace

Ca o mare tortură.

Locuiești în fiecare gând al meu și asta te face fericit,

Așa că îți permit să călătorești fără constrângere prin el,

Ciudat, special, intens, de neuitat, adevărat,
O iubire care nu este dragoste,
Este ceva mai mult, pentru că nu are nici o legătură și nici un pretext.
Ești incandescent, ca praful de stele,

Ești ca un bici pe spate, pedeapsă și recompensă,
Mult... mult prea mult și știi asta,

Ești sursa plăcerii ce cauzează o durere atât de dulce. ~

~ Odine ~

~ Strângerea mâinilor e întâlnirea a două destine ~

~ Dă-mi mâinile moi și tăcute,

Chiar dacă nu mă ating ...

Visele tale sunt pentru mine

O cale de a mă regăsi din lumea pierdută.

Dă-mi zâmbetele tale

Chiar dacă eu nu zâmbesc...

Ele îmi alungă lacrimile din ochi

Și îmi dau speranța să respir iubire.

Dă-mi focul tău și lasă-mă să ard

Chiar dacă focul meu nu te arde...

Căci el mă face să simt dorul în piept,

Să simt că trăiesc și simt din dor.

Dă-mi-te mie dincolo de lumea în care trăiești,

Acoperă-mi privirea cu mâna ta caldă

Și binecuvântează-mi sufletul,

Dându-mi pacea și lasă-mă să te iubesc,

În fiecare zi din ce în ce mai mult. ~

~ Odine ~

~ Nimeni nu înțelege iubirea asta ~

~ Îmi cunoști doar iubirea intermitentă,
Mă vezi clar ca lumina zilei

Dar mă deformezi în oglinzile paralele ale minții tale.

Îmi extinzi curajul în patul nostru,

Dar îmi ștrangulezi cuvintele cu propriile-mi vene,

Apoi înjunghii temerile noastre,

Printre norii grei și împrăștii furtuna.
Și ne înecăm și înviem și înotăm și murim în fiecare noapte,

Împreună. Anesteziați.

Îmbătați de Yin. Și tot Yang.
Suntem doi deranjați egoiști.

Două sensuri altruiste. 

De asta suntem forme imposibile. 

Nu putem fi legați și nici puși în lesă.
Ne rotim unul în jurul celuilalt ca insectele speriate spre lumină... 

Suntem droguri pure, nu tăiate, nu neamestecate,

Suntem dependenți, cu nevoia de viciu, eu de tine, tu de altele.

Suntem foc, vânt și cenușă vie.

Mă vezi ca pe ceva luminos, cu toate că nu strălucesc,

Mă vrei necondițonat, deși tu ești condiționat,

Eu îți uit greșelile, tu vrei să fiu credulă la cuvintele tale.

Nu vedem pe întuneric,

Trăim între lumină și umbră,

Sau între râs și lacrimi.
Suntem linii paralele,

Sau prototipe model.

Suntem apă potabilă, spumă și picături de nimic.

Dar nu voi putea trăi povestea ta perfectă,

Pentru că eu nu caut niciodată o alta perfectă,

Am spintecat toate zânele în propriile mele spânzurători,

Poate pentru că sunt masochistă și îți permit o dată viitoare.

Știu că în adâncul sufletului tău mă cauți în toate poveștile noi,

Dar te ascunzi în fața mea,

Pentru că am ucis timpul inventat cu numele tău.

Iar dacă nu  înțelegi nimic,

Nu te agita,

Că nici eu nu știu încă pe nimeni

Care înțelege iubirea asta. ~

~ Odine ~

~ Demnitatea de a fi femeie! ~

~ Niciodată nu permite oricărui om să te subjuge

Te-ai născut liberă să iubești, nu să fii sclavă.

Nu lăsa niciodată inima să sufere în numele iubirii,

Dragostea e un act de fericire, de ce să suferi?

Nu lăsa ochii tăi să verse lacrimi pentru cineva,

Care nu te face să zâmbești.

Niciodată nu îngădui nimănui să se folosească de trupul tău,

El e lăcașul spiritului tău, de ce să îl transformi în închisoare?

Nu dărui secunde, ore, zile, ani în șir așteptând un om,

Care nu va veni niciodată, în ciuda faptului că a promis.

Nu pronunța prea mult numele unui om,

Care nici măcar nu mai știe dacă exiști sau nu.

Nu irosi timp pentru cineva,

Care nu își va face niciodată timp pentru tine.

Nu permite niciodată unei pasiuni,

Să te ducă dintr-o lume reală, într-una care nu există.

Nu permite viselor tale să se oprească,

Dând voie unui coșmar să se ridice.

Nu crede ca cineva care nu a venit prima oară,

S-a schimbat și va veni înapoi pentru totdeauna.

Nu trăi niciodată cu responsabilitatea de a susține sufletește un om

Care s-a născut incapabil să iubească.

Niciodată să nu accepți să trăiești devenind dependentă de cineva,

Ca și cum te-ai fi născut invalidă.

Nu lăsa pe cineva cu suflet minunat să te aștepte,

În timp ce tu îți îndrepți atenția către o altă persoană care nu are ochi pentru tine.

Nu admite niciodată ca: durerea tristețea, singurătatea, ura, gelozia, remușcările

Să îți comande viața și să uiți de puterea care există în tine! 

Și mai presus de toate, 

Nu îți permite să pierzi demnitatea de a fi FEMEIE !!! ~

~ Odine ~

~ Oamenii nu iubesc suflete ~

~ Oamenii nu mai iubesc suflete.

Iubesc trupuri, iubesc case, mașini, bani,

Dar nu mai iubesc suflete.

Trupurile au miros de transpirație amestecată cu parfum,

Casele miros a mobilă, a pâine caldă,

Mașinile miros a piele, a pin și lămâie din brăduții atârnați,

Banii miros a lux, a trădare, a minciună, a mizerie,

Pe când sufletele.... sufletele nu au miros.

Pe ele să le simți ai nevoie la rândul tău de suflet,

Ai nevoie să miroși prin propriu-ți suflet,

Să te topești odată cu el, să te transpui și să te transformi,

Devenind un nor invizibil care înlănțuiește alt suflet.

Aș fi vrut să îți poți mirosi propriul suflet,

Să îți dai seama că mirosul lui e atât de acru,

Precum un vin bun depozitat prost.

Aș fi vrut să poți intra prin nările sufletului meu

Și să te miroși pe tine.

Ți-ai fi sufocat plămânii minții de aciditatea care se află ambalată,

În sticlă marmorată și cu etichetă de ”stil”.

Oare ai iubit vreodată un suflet,

Fie el la fel de acru precum ești tu?

Ți-ai trecut oare sufletul pe lângă alt suflet și să te topești cu el,

Să te amesteci și din ele să se nască un miros de praf de stele?

Sunt doar întrebări ale mele,

Pe lângă alte câteva mii.

Tu iubești trupuri, iubești case, mașini, bani,

Iubești orice altceva în afară de suflete,

Căci de ele ți-e teamă, te pun pe goană,

Te fac să te simți ca la judecata de apoi.

Tocmai de asta îmi iau sufletul și te las,

Căci sufletul meu nu poate fi depozitat în același loc cu al tău,

Mi l-ai strica de-atâta iubire de orice altceva, în afară de suflet. ~

~ Odine ~

~ Am ales ~

~ Nu mai întorc capul după vechi

Pentru că nu îmi place nimic de proastă calitate.

Mi-am făcut curaj și curat în ultimul timp

De tot ceea ce nu îmi face bine.

Nu mai pot șterge ceva ceea ce a fost scris în minte și suflet,

Nu mai pot lipi o cană spartă să arate ca nouă.

Nu pot ierta la infinit că nici Dumnezeu nu are răbdarea asta,

Sau dacă o are așteaptă schimbarea ta ca om,

Dar cât timp schimbarea vine cum vrei tu, nu merge.

Nu poți sparge ușa de fiecare dată când ești lăsat pe dinafară,

Iar când ești chemat pleci în fugă

Și ușa rămâne trântită de pereți cu balamalele rupte.

Ești ca o boală uneori,

Mă înconjori și nu îmi dai pace,

Îmi dai când frisoane, când febră

Și nu există medicament care să mă vindece de tine.

Nu pot să trăiesc anulându-mă pe mine la infinit,

Să nu am nici o urmă de egoism, ca să hrănesc egoismul tău,

Nu pot trăi privind cum tu trăiești, în timp ce eu sunt în comă

Să mă abandonez pe mine ca tu să te găsești, dacă te vei găsi vreodată,

Toate astea nu le mai vreau, că nu le mai pot dori.

Da, încep în viața oricui momente când totul se răstoarnă,

Când trebuie să te îndrepți spre ceea ce te definește

Și să pui punct acolo unde nu te mai regăsești,

De asta nu mai privesc în spate

Pentru că nu mai am răbdarea asta,

Nu mai pot pretinde mergând prin furtuni să spun că e soare,

Pentru că de fiecare dată mă trezesc udă până la piele... de lacrimile mele,

Nu mai pot trăi în ”nu știu” al tău, sau ”deocamdată nu am ales”,

Pentru că eu, femeia de astăzi ”știu”, căci de astăzi ” am ales”. ~

~ Odine ~