~ Oamenii nu iubesc suflete ~

~ Oamenii nu mai iubesc suflete.

Iubesc trupuri, iubesc case, mașini, bani,

Dar nu mai iubesc suflete.

Trupurile au miros de transpirație amestecată cu parfum,

Casele miros a mobilă, a pâine caldă,

Mașinile miros a piele, a pin și lămâie din brăduții atârnați,

Banii miros a lux, a trădare, a minciună, a mizerie,

Pe când sufletele.... sufletele nu au miros.

Pe ele să le simți ai nevoie la rândul tău de suflet,

Ai nevoie să miroși prin propriu-ți suflet,

Să te topești odată cu el, să te transpui și să te transformi,

Devenind un nor invizibil care înlănțuiește alt suflet.

Aș fi vrut să îți poți mirosi propriul suflet,

Să îți dai seama că mirosul lui e atât de acru,

Precum un vin bun depozitat prost.

Aș fi vrut să poți intra prin nările sufletului meu

Și să te miroși pe tine.

Ți-ai fi sufocat plămânii minții de aciditatea care se află ambalată,

În sticlă marmorată și cu etichetă de ”stil”.

Oare ai iubit vreodată un suflet,

Fie el la fel de acru precum ești tu?

Ți-ai trecut oare sufletul pe lângă alt suflet și să te topești cu el,

Să te amesteci și din ele să se nască un miros de praf de stele?

Sunt doar întrebări ale mele,

Pe lângă alte câteva mii.

Tu iubești trupuri, iubești case, mașini, bani,

Iubești orice altceva în afară de suflete,

Căci de ele ți-e teamă, te pun pe goană,

Te fac să te simți ca la judecata de apoi.

Tocmai de asta îmi iau sufletul și te las,

Căci sufletul meu nu poate fi depozitat în același loc cu al tău,

Mi l-ai strica de-atâta iubire de orice altceva, în afară de suflet. ~

~ Odine ~