~ În ultimul timp toată lumea dă sfaturi. Femei care dau
sfaturi bărbaților, sau bărbați care explică ceea ce este în sufletul unei
femei. Mă întreb cum ar putea ști un bărbat ce e în mintea unei femei? Sau ce
senzații simte ea? Sau stările ce le are într-o anumită perioadă a lunii cât
timp nu a trecut prin acea stare?
Dragi bărbați care credeți că știți totul despre femei și
care dați sfaturi femeilor, despre cât de puternice sunt, ce pot face, sau ce iubit
să aleagă în viața lor, ce în sufletul lor atunci când sunt îndrăgostite, sau
dezamăgite de cel în mâna căruia și-au pus inima, chiar nu știți nimic. Se
potrivesc în anumite situații, pentru că sunt chestii generale, însă până a ști
voi ce e acolo, e cale lungă.
Nici măcar o femeie, nu poate spune ce e în trăirile altei
femei, pentru că nu suntem cu toate copii la indigo, nu toate iubim la fel, nu
toate gândim la fel, așa cum nici voi nu sunteți cu toții la fel nici măcar
fizic, deci a spune ce personalitate grozavă am eu și cum mă pot ridica precum
pasărea Phoenix, s-ar putea potrivi și altei femei în același caz.
Sunt momente în viață în care generalul nu are nici o treabă
cu particularul, așa că poate nu ar trebui să dăm sfaturi gratuite, unor
persoane care au o personalitate total diferită de a noastră, mai ales dacă este
și de sex opus.
Orice om poate face o ciorbă dacă vrea, însă nu toate
ciorbele au aceleași gusturi, pentru că fiecare o face așa cum îi place, adaugă
anumite arome sau condimente pe placul său. Poate de asta, înainte de a da un
sfat la general, ar trebui să ne reținem cuvintele.
Eu nu sunt ”tu”, așa cum nici ”tu”nu ești eu, nu știu cum
iubești și nici cât suferi atunci când ești trist, așa că nici ”tu”, nu ai cum
să cunoști pe deplin toate tainele sufletului meu. Lasă-mă să mi le exprim așa
cum cred eu de cuviință și nu îmi da sfaturi despre cum să fac și ce să fac,
pentru că de greșit știu să greșesc și singură. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu