~ Fluturele și Păianjenul ~

~ Mă îmbățișezi...

Îmi dai târcoale...
Mă înconjori...

Deschid ochii,

Spațiul e din ce în ce mai strâmt,

Lumina mai slabă,

Brațele amorțite.

Aș vrea să mă desfășor,

Dar simt că mă înconjoară un zid,

Ce deși pare elastic, strânge.

Închid ochii

Nu pot adormi,

Ochii mei nu uită niciodată

Lumina ce pare să vină

De undeva de unde lumea pare o iluzie.

Și mai rău mă seduci înconjurându-mă,

Încet lumina dispare,

Este doar o rază...

Mi-e frig,

Îmi simt fața umedă,

Obosesc...

Și adorm.

Nu știu cât timp am dormit,

Dar fără să mă gândesc,

Am început să mă agit,

Din mâini și din picioare

Dar totul parcă pare să strângă mai rău.

Întunericul continuă

Dar îmi amintesc lumina,

Însă sforile parcă trag de mine

Cu putere... și mai multă putere!

Stai aici

În acest covor țesut pentru tine...

Culoarea sufletului tău

A fost cel care m-a  făcut să aleg,

Toate detaliile broderiei

Tonurile ei în tonurile părului de foc,

Să îți odihnești aripile.

Vino și stai aici

În acest covor țesut pentru tine

Spune păianjenul...

Fluturelui. 

Am înțeles că sentimentele mele sunt ca o pânză de păianjen și că oricât aș încerca să scap de ele, mă vor strânge și mai rău, căci nu sunt altceva decât un fluture prins în vraja ta de păianjen. ~

~ Odine ~