~ În clipa asta cineva se trezește și cineva închide ochii ~

~ În clipa asta cineva se trezește și cineva închide ochii pentru a dormi,

Unul trăiește realitatea sau un altul visează....

Cineva umblă fără țintă pe stradă, sau cineva stă trist într-un colț...

În momentul ăsta un cuplu discută despre locul de muncă,

Sau un altul se sărută sub clar de lună...

În clipa asta cineva se luptă pentru pace, sau altcineva ucide,

Un bătrân spune unui copil ”bine ai venit pe lume”,

Iar un copil își ia rămas bun de la un bătrân...

În acest moment un cuplu face dragoste, sau un altul se desparte,

În clipa asta cineva își vinde trupul,

Iar un altul dă bani pentru a cumpăra medicamente să se însănătoșească...

Acum cineva îmbrățișează de dor și dragoste,

Iar un altul lovește pe cineva din supărare....

În acest moment cineva este îndrăgostit nebunește,

Iar altcineva este abandonat cu mintea pierdută...

În clipa asta cineva trăiește experiența magică a nașterii,

Iar un altul este aluat cu ambulanța și dus spre camera de urgență.

Asta e viața, în același timp se întâmplă ceva bun și ceva trist,

Cineva se trezește să înceapă o nouă viață,

Iar altul îi închide odată pentru totdeauna,

O ușă se deschide, iar una de închide,

Soarele apune și răsare luna,

Se termină noaptea, pentru a începe o nouă zi. ~

~ Odine ~

~ În focul dorului m-am stins cu marea sărată a lacrimilor albastre ~

~ Astăzi permiteți-mi să-ți gust pielea cu buzele mele, 

Căci a iubi fără timp, fără măsură e rațiunea mea. 

Permite-mi doar să fac parte din visele tale 

Și între săruturi, îmbrățișări, să le facem realitate.

Am sute de suspine salvate care-ți poartă numele,  

O colecție de parfumuri pe care le cunosc  

Și dorința de a descoperi toate secretele tale,

Bucurându-mă de gustul săruturilor tale

Și îmbătându-mă cu parfumul pielii tale.

Astăzi permite-mi să mor în focul  inimii mele,

Cu mâinile neliniștite care te caută neîncetat,

În timp ce fluturii mei se agață de lumina ochilor tăi.

Setea mea este sărată numai din nectarul buzelor tale,

Iar inima mea e doar o pace dulce, după un război sălbatic.

Ai fost lacrimile mele, zâmbetul meu și bucuria de a doua zi, 

Ai fost iubirea din deșert, pasiunea în agonie  

Și am coborât în flăcările Iadului pentru tine,

Am ars nestinsă în focul dorului nebun

Și m-am stins cu marea sărată a lacrimilor albastre.

Astăzi sufletul meu scrie versuri cu aromă,  

Astăzi sufletul meu este plin de tine,  

Unde locuiește tristețea profundă,

Ce se sprijină doar în lumina zorilor.

Inima mea a știut din momentul în care s-a pierdut în mare,

De câte ori buzele au rostit numele tău

Și de câte ori mi s-a rătăcit sufletul într-un oftat.

Ai fost diferit, o furtună, ape agitate,

Cer furios și uneori o durere chinuitoare,

Ai fost cel mai frumos dar dat de viață,

În Iadul ei am fost în flăcări dar și fericită

Și am cunoscut fiecare demon și locul unde s-ar putea odihni. ~

~ Odine ~

~ Trebuie să te confrunți cu cele mai dificile bătălii, ca să te cunoști pe tine însăți ~

      ~ Sunt zile în care te simți ca într-un roller coaster, când jos în hăul prăpastiei, când pe culmea curcubeului, sau când totul pare pus la locul lui, ca o masă frumos aranjată, se întâmplă ceva și în clipa următoare totul se răstoarnă și rămâne numai mizerie și vase sparte.

      Când acest roller coaster se oprește, nici euforia, nici îndrăzneala, nici umbra, nici curajul nu te mai ajută să te arunci în cele mai dificile lupte, golul preia locul în interiorul tău și intervine sentimentul de rău. Abia atunci trebuie să te confrunți pe tine, cu tine însăți.

       Momentul în care ego-ul dispare, îți pui la îndoială propriul caracter, binele și răul devine confuz, iar tu începi să le cauți în mai multe planuri, de care doar te apuci și le lași neterminate, când promisiunile cad și te confrunți cu realitatea dură a ceea ce ai construit până în prezent și care a fost doar o așteptare a ta proprie, care a căzut de peste tot, pentru totdeauna.

       Atunci e necesar să îți impui tăcere, să nu mai vezi nimic și să nu mai ai nevoie să auzi ceva, căci răbdarea și toleranța se diminuează și fiecare zgomot (care de obicei este peste tot), te deranjează. În clipa aia orice te demască, îți dai seama că nici aerul tău nu poate face nimic și totul devine sufocant, orice discurs liber nu se mai potrivește cu gândurile tale pline de prejudecăți și care spre deosebire de alții, numai tu le poți vedea.

       În clipa aia nu te mai învinovăți de nimic, căci probabil te-ai săturat de bâlciul ieftin în care ai intrat poate din curiozitate, sau poate din distracție și ai nevoie să schimbi jocul, să te schimbi pe tine din temelii. Să îți arăți afecțiunea doar celor care îți sunt alături, oricât de mică sau mare ar fi, fără să le ceri ceva la schimb. Celorlalți, să le dai libertatea de a își urma calea care o doresc, fie și departe de tine și atât.

       Eu cred că este mai important ca la sfârșitul zilei, să te pui seara la somn, fără să te tulbure lipsa părerilor de rău și scuzele celor care trebuiau să le facă față de tine, să lași toate acele ”cum ar fi fost, dacă...” și să crezi că oricât de pierduți sunt unii oameni, la un moment dat se vor regăsi, undeva. Fiecare om dă din ceea ce are, iar dacă tu ai făcut mai mult, îl vei primi înapoi pe o altă cale, să nu aștepți să se întoarcă din partea celor ce le-ai dat, căci asta înseamnă că neputința lor e mai mare decât puterea ta de a da.

       Trebuie să te confrunți cu cele mai dificile bătălii, ca să te cunoști pe tine însăți, iar pentru a fi fericit e mult mai bine pentru tine și sufletul tău, decât să fii împovărat de neputințele altora. Să știi că orice s-a întâmplat, tu ți-ai făcut datoria făcând bine, iar vina nu are ce căuta în conștiința ta. Să fii mereu în amintirea altora ca unul care a făcut întotdeauna numai bine, decât unul care atunci când i s-a cerut binele, a plecat. ~

~ Odine ~

~ O femeie nu așteaptă un prinț, ci un om ~

~ Nu-ți mai pierde timpul cu mine,

Eu nu sunt un corp de care ai nevoie câteodată,

Nu sunt o gură ca oricare alta pe care să o săruți.

Nu am nevoie să mă tratezi ca pe toate femeile pe care le agăți

Și nici să-mi mai spui că ele nu înseamnă nimic pe lângă mine.

Eu am nevoie de tine,

De brațele tale calde unde să adorm,

Am nevoie de omul care să-mi dea sfaturi atunci când nu știu ce să fac,

Nu cer altceva și în nici un caz ce nu ai putea da.

Dar atunci când ești cu mine vreau să fii trup și suflet,

Nu numai trup și nici suflet rătăcit aiurea.

Nu-mi da promisiuni false, pentru că mă lasă rece,

Nu-mi pasă cât câștigi și nici unde locuiești.

Dragostea nu are preț, așa că nu te întreba ce ai de câștigat,

Ceea ce vei primi este dragoste douăzeci și patru de ore pe zi, șapte zile pe săptămână,

Dragoste sută la sută,

Dragoste în întregime, infinită,

Fără dată de expirare și fără garanție. 

Nu vrei să te implici? ok

Dar vreau să clarific niște lucruri,

În clipa în care vei părăsi locul, nu mai ai cale de întoarcere.

Știu, nu îți place sinceritatea asta dură,

Dar mă simt obligată să îți spun asta,

Nu mai merg justificările prostești,

M-am obișnuit ca în absența ta să fiu mult mai sigură pe mine.

Se numește maturitate și vei învăța și tu asta, stai liniștit.

Nu ai motive să te simți nici atacat și nici pus la colț,

Pentru că nu îți pune nimeni pistolul la tâmplă,

Dar nici nu vreau să aștept în gară un tren care rătăcește stațiile.

Îmi place să fiu o femeie liberă și fericită,

Iar fericirea este o alegere, nu o închisoare.

Fericirea nu este de a avea nevoie de cineva,

Ci de o împărți alături de cineva.

O femeie nu are nevoie să trăiască în confuzie,

O femeie vrea să-și construiască valorile împreună,

Să respire același aer, să împartă emoții, problemele, traume, vise,

Vrea să trăiască iubirea mai mult decât i s-a spus că se poate,

Pentru că poate să o facă, dacă este motivată.

O femeie vrea un bărbat așa cum este cu defecte cu tot,

Dar vrea ca el să își asume iubirea,

Nu mai așteaptă prințul ăla pe cal alb,

Dar așteaptă cu nerăbdare începutul unui roman de dragoste cu un om,

Căci povestea ei de dragoste nu este cu un prinț, ci un om. ~

 ~ Odine ~

~ În loc să plâng, am început să fumez ~

~ Nu mai plouă. Nici vântul nu mai bate,

Dar nici vremea nu știe ce vrea,

E în curs de hotărâre.

Am nevoie să mă calmez....

Te superi dacă mă duc să fumez o țigară?

În ultimul timp semăn cu coșul unei case care fumegă,

Care arde combustibil pentru a da căldură.

Eu dau combustibil agoniei,

Îi dau tutun, să se calmeze.

Mi-am oprit robinetul de lacrimi,

Pentru că era prea obositor,

Așa că în loc de plâns, am început să fumez.

Fumul este ca o eclipsă pentru demonii minții,

Așa amuțesc brusc și intră în stare de relaxare totală.

Doar o singură apropiere de buze, doar o țigară îmbrățișată de buze

Devine mai mult decât o dependență,

Devine un ritual care evocă ascultarea iluziilor mele

Și un consilier pentru nevroza mea.

Însă cu toate astea, fumatul este reconfortant și un auto boicot

Și astăzi nu are nimic de-a face cu tine.

Fumatul este o acțiune goală care îmi calmează nevroza.

O aromă ușoară, care lasă în gură un gust amar,

Un viciu social fără consistență,

O muzică nostalgică, un prieten grijuliu.

Fumatul este tot,

O evadare necontrolată,

Un declanșator pentru minte. 

Deci, nu mă judeca,

Dacă în loc să plâng, fumez,

E viața mea,

Pachetul este al meu,

Și nimic nu mă împiedică într-o zi să mă opresc.

Dar dă-mi voie să îți explic,

Tutunul ăsta îmi face mai bine ca tine,

Chiar dacă și tu și el îmi lăsați un gust amar,

Chiar dacă el îmi distruge plămânii,

Însă tu îmi distrugi inima.

Pot trăi respirând mai încet,

Dar nu pot trăi cu bătăi de inimă încete.

Iar acum, scuză-mă,

Mă duc să fumez o țigară, să nu încep să plâng. ~

 ~ Odine ~

~ Fiecare femeie este la plural ~

~ În nici o femeie nu e doar o singură femeie, ci mai multe

Și dacă am încerca să ne rezumăm la o frază, 20 de femei într-una.

Fiecare femeie este iubirea vieții cuiva, a ei însăși,

Doar ea decide care este cea mai bună culoare de păr sau coafură,

Doar cu oglinda negociază, să lase ce e mai frumos pentru a vedea alții.

Toate femeile sunt sexy, chiar și cele pioase. 

Absolut fiecare femeie are un aspect aparte care înseamnă mult pentru bărbatul care o iubește.

Fiecare femeie are instinctul matern, chiar și cele care nu au devenit mame, 

Ea are sentimente materne cu prietenii, cu iubiții, pacienții care au nevoie de îngrijire, cu un copil, cu un animal.

Fiecare femeie cântă când iubește și sclipește

Și când suferă plânge, se consumă în intimitate, apoi iese ca o învingătoare.

Fiecare femeie este super eroină zilnic, depășește temerile și insecuritatea de a fi mai aproape de ea, 

Fiecare femeie este un întreg portocaliu, un roz, un albastru, un verde, un adevărat curcubeu.

Fiecare femeie este o poetă atunci când suferă și în fiecare femeie există o exagerare.

Fiecare femeie este la plural

Și exact de asta nu există nici o modalitate de a îi prezice reacțiile ei,

Sau de a prevedea ce urmează să facă în clipa următoare, atunci când o crezi căzută,

Pentru că în fiecare din ele, trăiesc nu una, ci mai multe femei,

Care în timp ce una caută ceva, o alta fuge.

Fiecare femeie dezvăluie atunci când vrea să fie văzută și acoperă atunci când vrea să se ascundă,

"Cameleonul, nu are nimic de dezvăluit nimănui. La fel și o femeie.” ~

~ Odine ~

~ Alianța nu este un inel pe deget ~

~ Alianța este un inel, însă nu pe deget,

Este sensibilitate, este energia care ne face vulcani și briza mării. 

Alianța este înțelepciunea de a decide intensitatea atingerii,

Reciprocitatea intențiilor. 

Alianța este mirosul cafelei și sărutul de dimineață,

Alianța este inocența în a iubi oamenii

Și rezistența lor de a crede că e posibil să iubești așa.

Este dorința de a-ți cere scuze pentru ceva ce nu ai făcut

Și mâna puternică ce te ține și spune ”liniștește-te, singurătatea asta va dispare”.

Alianța e sigură că nu există balanța perfectă dintre diferențele și asemănările unui cuplu,

Este aceea în care părul tău se adaptează șamponului meu,

Plânsul de fericire din mijlocul nopții,

Atingerea ușoară a picioarelor și brațul pe spate așezat din timpul somnului.

Alianța e strigătul de teamă că supărarea nu va trece,

Chiar dacă ea trece și totul devine normal,

Continuitatea de a înota în marea iubirii și a neînțelegerilor,

Dansul în viață fără a ne păsa de ceea ce cred alții.

Alianța este dorința de a vedea lumea și nu este cumulată,

Este reînnoită în fiecare cântec pe care-l descoperim împreună,

Alianța este slăbiciunea care curge în lacrimi,

Deoarece nu are nici un motiv să se ascundă: se poartă în ochii deschiși.

Alianța este un inel, însă nu pe deget,

Este o alianță circulară, pentru că nu are nici început, nici sfârșit,

Și ceea ce unește, este sigur începutul unei iubiri eterne. ~

~ Odine ~