~ Când mă sting, mă aprind cu tine ~

~ Vorbesc în metafore, iar discursul e mereu maiestos,

Spun explicit că te iubesc, iar voința este absolută.

Te iubesc ca și cum ai fi picături de lumină,

Care luminează foamea sufletului meu de soare.

Te plimbi pe căi care nu sunt ale mele,

Mări, insule și locuri, dar eu sunt tot aici,

Iar când te întorci, corpul tău obosit

Se odihnește pe brațul meu, ca pe o pernă de Rai.

Corpul meu este locuința ta și va fi mereu a ta,

Care are ferestrele larg deschise către tine...

În timpul zilei ești Soarele meu,

Iar pe timp de noapte, ești Luna mea.

În venele mele, sângele e într-o mișcare continuă,

Și-mi hrănește pasiunea pentru tine,

Și mă conduce spre o iubire la infinit.

În venele mele sângele e un foc ce arde,

Și încălzește aerul care îl respirăm

Chimia dintre noi, are efect de combustie

Și reacția ei aprinde scânteia iubirii... și luăm foc.

Focul ajunge până la inimă

Și devenim material inflamabil.

Chiar dacă o să murim sufocați de fum

Nu contează... trăim, ne iubim

Iar experiența e glorioasă.

Mă înnod de corpul tău și uit de mine,

Închid ochii, căci te-am găsit...

Îmi ating buzele de ale tale,

Iar inima-mi dă lovituri în piept.

Nu o să îți dau drumul, ești muza mea,

Și încerc să învăț arta de a fii lângă tine.

Învăț cum să ard fără să mă sting,

Iar când aproape m-am stins

Să mă aprind cu tine. ~
~ Odine ~

~ De ce? ~

~ De ce?

De ce privirea ta nu caută ochii mei?

De ce atingerea ta mă rupe în bucăți?

De ce diminețile mele caută mâinile tale?

De ce m-ai făcut să simt că toate astea au fost un vis?

De ce?

De ce ai plecat atât de agitat?

De ce am căutat să mă ghemuiesc în visele tale?

De ce suspin noaptea la lună plină?

De ce visul ăsta mă rănește așa rău în zori?

De ce?

De ce plecăm mereu pe același drum, dacă te oprești la fiecare stație?

De ce mă doare sufletul la nesfârșit?

De ce simt că mă sting pentru a te lumina pe tine?

De ce sunt atâția nori pe cerul sufletului meu?

De ce?

De ce ești vara sentimentelor mele?

De ce sunt ca o floare deschisă și apoi mă vestejesc în umbra ta?

De ce îmi posezi sufletul atât de ușor?

De ce nu mă pot împotrivi atunci când îmi spui vino?

De ce?

De ce mă simt atât de completă cu tine și totuși atât de goală?

De ce  zbor și apoi cad cu mintea la tine?

De ce mă distrugi atât de ușor și eu te ajut să o faci?

De ce mă aprinde răceala ta?

De ce?

De ce te iubesc? ~

~ Odine ~

~ Când sfârșitul începe cu un ”da” ~

~ Se pare că situația nu ne permite mai mult,

Dar dacă din care gura ta aș auzi un da, am putea fi mai mult. 

Eu îți propun să mă ții de mână, fără să te gândești unde se va ajunge. 

Să umblăm fără a lăsa un semn că între noi ar putea fi ceva mai mult. 

Împreună, am putea lumina destinul întunecat,

Am putea face ca să transpire corpurile în timpul iernii

Și să schimbăm ceea ce e dărâmat în planuri de viitor.

Vino cu mine, pentru ”noi” să-mi pierd mintea,

Casa să ne fie cuib, saliva mea să-ți fie vin.

Dar vino. Vino oricum. Vino, pe drumul tău

Și când vei sosi, îți voi da toate motivele să rămâi.

Dacă nu e mâine nu contează, dar acum am nevoie să spui ”da”.

Fără asta viața va trece, viitorul va veni, iar dragostea ne și se va îndepărta.

Ai putea crede că exagerez, vorbind despre dragoste atât de repede și superficial, 

Dar fiind așa cum este, fără ”da”-ul tău, totul se transformă nu,

Fără ”da”-ul tău, am putea sfârși în singurătate.

Ai nevoie să spui ce ai pe suflet și nimeni nu te poate asculta,

Așa cum numai eu te pot asculta.

Fii sigur că inima ta e leneșă și îi e teamă să iubească,

Teamă să nu fie rănită din nou, poate de asta la rândul tău rănești.

Poate e greu să înțelegi, dar plecând de lângă mine vei pierde

Și dacă totuși nu poți evita asta, nu-ți face griji, te voi găsi eu pentru noi.

Dar înainte de a pleca spune-mi ce simți acum,

Încă mai visezi sau mă vei ține în afara inimii tale?

Iar dacă nu știi ce să spui, taci și pune-mă în pieptul tău,

Pentru că dacă din gura ta nu voi auzi un ”da”, încă nu e sfârșitul,

Vei continua să fii ceea cea vreau pentru mine. ~

~ Odine ~

~ Prea mult ”tu”... ~

~ Ai fost subiectul meu principal în toate scrierile mele...

Am încercat să te apăr în fața celor care te-au acuzat pre drept și pe nedrept...

La fiecare greșeală am m-am străduit să îți găsesc o scuză, să te iert...

Ai fost primul dor care a durut, real...

Ai fost playlist meu de acasă, la locul de muncă și o bună parte din ziua mea...

M-am umplut cu tine cu nici un scop, fără nici un motiv...

Mi-am umplut telefonul meu cu tine, casa mea tu, patul meu...

Până nu a mai fost loc pentru mine...

Am scuturat totul și am încercat să mă potrivesc în câteva locuri rămase...

Dar încă mai trebuie să îți spun că toate spațiile care mai erau în mine,

Erai un prea mult care mă sufoca...

Ai fost de cele mai multe poezii și poeme care le-am scris privind cerul...

Și mi-am imaginat că cerul meu este la fel ca al tău...

Că toate visele care le-am visat, au fost numai visele mele... 

Dintre toate poeziile care le-am scris, pentru tine au fost cele mai sincere...

Toate playlist-urile care le-am avut vreodată, pe al tău l-am ascultat de cele mai multe ori...

Și din toate locurile de unde a trebuit să plec, din al tău am fost cea mai rănită. ~

~ Odine ~

~ Fiecare rând are un pic din tine ~

~ Aș putea scrie despre prima oară când te-am văzut,

Ziua în care ne-am întâlnit sau primul sărut,

Poate toate lucrurile care m-au făcut să mă îndrăgostesc de tine.

Am simțit ca și cum te-am redescoperit după un drum lung,

Că sunetul vocii tale a făcut face înconjor inimii mele

Iar îmbrățișarea ei mi-a calmat sufletul.

Că atunci când ne-am despărțit prima oară

Eram speriată și îmi era teamă că nu te voi mai vedea vreodată.

Aceiași frică încă mă ucide de fiecare dată când pleci,

Teamă care se transformă în disperare zi după zi.

Mi-aș dori doar să fie un motiv suficient încât să rămâi,

Dar nu am și nici nu te voi opri din drumul tău.

Dragostea nu funcționează atunci când e simțită numai de o parte,

Căci am învățat în viață că frânghia se rupe întotdeauna în partea mai slabă.

Din toți oamenii din lume te-am ales pe tine,

Din toate căile posibile, am ales-o pe cea mai grea,

Să simt că merg pe sârmă la înălțime fără centura de siguranță,

De parcă aș fi așteptat toată viața să mă aventurez,

Să cad și să îmi rup inima asta slabă pentru tine,

Te-aș putea suna acum să-ți spun cât îmi e de dor de tine,

Încât simt ca pieptul meu va exploda.

Aș putea striga pe toate acoperișurile caselor că te iubesc,

Dar tot nu ar alunga dorul și disperarea asta.

Aș putea spune că mi-aș dori ca filmul nostru să nu aibă final

Și poate de asta încerc să retrăiesc fiecare fior al poveștii

Scriind, iar fiecare rând are câte un pic din tine. ~

~ Odine ~

~ În inima mea ard flăcări care formează numele tău ~

~ Fluturii dau concert în pieptul meu,

Beau din același pahar cu bucuriile și necazurile mele.

Uneori dragostea este o poveste ireală, o fantasmă,

Aproape ca o crimă perfectă,

Căci mori la picioarele celuilalt, fără să sângerezi.

Nu spun nimănui că te ascund în poeme...

Că mă uit în ochii tăi și mă văd pe mine,

Că sufletul meu dă examene uneori,

Că pot muri de o mie de ori

Și mă nasc de alte mii de ori,

Dar nu mă pot opri să te iubesc.

Chiar dacă tu nu mă vei mai iubi,

Dă-mi suficient cât să te iubesc pentru totdeauna,

Fără a cere nimic în schimb.

Ești temnicerul propriei mele nebunii,

Apari să învelești Luna într-o pătură de stele

Și pe fiecare dintre ele, lași amprenta mângâierilor tale.

Dacă inima mea nu ar avea memorie,

Ar uita fiecare șoaptă și suspin,

Căci cu fiecare bătaie a inimii,

Îmi învie lumina din ochi și o face să te vadă numai pe tine.

Ești ca un poem, la care adaug un vers în fiecare zi,

O tulburare ancorată subtil în mintea mea,

Starea de veghe care îmi înghite visele

Și care din când în când, își caută jumătatea.

Vreau să mă acoperi cu cerul și să mă dezbraci de piele

Căci restul e doar o dragoste efemeră,

Vreau să fiu liberă ca vântul

Dar în inima mea să ardă flăcări care formează numele tău. ~

~ Odine ~

~ Nu mă lăsa fără să te iubesc ~

~ Ești cerul meu,

Ochii tăi îmi sunt Iad,

Dacă vrei, dacă mă iubești

Nu există nici un trecut,

Care să condamne sufletele noastre,

Să trăiască în umbră,

Alături de secretul ce ne leagă.

Dă-mi permisiunea de a te iubi pentru eternitate,

Chiar dacă voi fi un colț pe strada ta,

Căci sunt o barcă în derivă în marea ochilor tăi.

Lasă soarta să mă ducă alături de tine,

Oriunde te vei duce,

Leagă-mă cu un fir

Ca pe un zmeu de sufletul tău,

Dă-mi un pic de tot și un pic de nimic,

O virgulă din propozițiile tale

Și lasă-mă să umplu foile albe cu numele tău.

Tu muză, eu sclavă,

Tu, norul meu de pe cer,

Pluta mea de pe mare,

Umbra mea de pe pământ,

Cea de dincolo de lumina mea.

Sufletul meu în mâinile tale,

Atunci când mă săruți,

Frica și norocul meu,

Singurul adevăr,

Iubește-mă cât poți,

Dar nu mă lăsa fără să te iubesc. ~

~ Odine ~