~ Fluturii dau concert în pieptul meu,
Beau din același pahar cu bucuriile și necazurile mele.
Uneori dragostea este o poveste ireală, o fantasmă,
Aproape ca o crimă perfectă,
Căci mori la picioarele celuilalt, fără să sângerezi.
Nu spun nimănui că te ascund în poeme...
Că mă uit în ochii tăi și mă văd pe mine,
Că sufletul meu dă examene uneori,
Că pot muri de o mie de ori
Și mă nasc de alte mii de ori,
Dar nu mă pot opri să te iubesc.
Chiar dacă tu nu mă vei mai iubi,
Dă-mi suficient cât să te iubesc pentru totdeauna,
Fără a cere nimic în schimb.
Ești temnicerul propriei mele nebunii,
Apari să învelești Luna într-o pătură de stele
Și pe fiecare dintre ele, lași amprenta mângâierilor tale.
Dacă inima mea nu ar avea memorie,
Ar uita fiecare șoaptă și suspin,
Căci cu fiecare bătaie a inimii,
Îmi învie lumina din ochi și o face să te vadă numai pe
tine.
Ești ca un poem, la care adaug un vers în fiecare zi,
O tulburare ancorată subtil în mintea mea,
Starea de veghe care îmi înghite visele
Și care din când în când, își caută jumătatea.
Vreau să mă acoperi cu cerul și să mă dezbraci de piele
Căci restul e doar o dragoste efemeră,
Vreau să fiu liberă ca vântul
Dar în inima mea să ardă flăcări care formează numele tău. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu