~ Cioturi ~

~ Ma dor cioturile aripilor din spate.

Ma dor urmele in care a fost infipte cutitele cu cuvinte cu tot.

Dor picioarele amortite de atata tarat ca o rama.

Dor urmele pamantului de zgaraiat cu unghiile.

Ingerii nu mai stiu sa zboare ci sa se tarasca.

Cand ajung pe pamant singuri isi rup aripile de dragul de a fi muritor, fara sa realizeze ca diavolii stau la panda sa le fure.

Ingeri sedati de prafurile albe, umbla bezmeteci precum mortii inviati, crezand ca ei sunt cei ce vor mantui pamantul. Nimeni nu mai vrea aripi, toti vor cutite sa arunce in tinte vii. Vor cutite sa taie aripile celor ce nu vor sa si le rupa.

Vor cutite sa puna la gatul celor ce au in suflet cartile sfinte.Ingerii nu mai stau in picioare, ci numai ingenunchiati. 

Nu vreau Idoli, nu vreau chipuri cioplite, vreau Iubire.

Vad pe drumuri pline de praf numai ingeri cu lacrimile rupte, ingeri cazuri si pierduti din Rai.

Vai de cei ce nu-si regreta casa de unde au plecat.

Vai de cei ce nu mai stiu cine le-au dat aripile.

Vai de cei ce nu mai vor sa revina Acasa. ~

~ Fotograful ~

      ~ Eu sunt fotograful tau. Eu te creionez cu obiectivul asa cum nimeni nu o poate face. Obiectivul meu sunt ochii si mintea. Iti voi creiona o fotografie in alb si negru, cu cel mai fin creion al mintii mele. Iti voi scoate in evidenta ca o oglinda fidela, imaginea ta si stralucirea ochilor tai, dar iti voi sterge acele umbre de sub ochi de nesomn.

      Iubirea mea e fotografia frumoasa, e imaginea ta in care e culoare, dar se transforma in alb si negru, ochii albastrii sunt mai luminosi, norii sunt mai pufosi si albi chiar si asa lipsiti de picatura de cerneala.

      Fotograful inchide un ochi si griurile prind viata mai ceva ca visele implinite. El imortalizeaza clipe, vise, iubiri, uitari si regrete. Le aseaza pe toate pe un film alb-negru pentru ca toate fac parte din trecut, imagini fara viitor. Doar prezentul il lasa sa fie color precum zambetul. ~ 

~ Si ard, ard... ~

Chiar de la-nceput ai fost un hoţ

Ai stiut sa imi furi inima

Iar eu, umila ta victimă

Te-am lăsat să vezi părţi din mine.

Oferă-mi doar un motiv,

Doar puţin şi e de ajuns,

Pentru care sa te iubesc si sa fiu din nou cu tine

Sa iti cred cuvintele asa cum o faceam in trecut.

Obisnuiam sa stau cu capul pe pieptul tau,

Iar tu sa te joci in parul meu si sa-mi saruti mainile,

Acum e o alta furtuna si imi ceri sa vad lumina.

Dar eu sunt un prizonier in mainile tale care ma tin strans.

Vrei sa fiu mai puternica in fiecare zi si noapte,

Sa rezist pentru tine, sa lupt pentru tine,

Sa ma dau cu totul tie, sa nu mai am nimic pentru mine,

Sa te aleg cu sufletul liber si dezbracat si cu ochii deschisi.

Sti ce simt si ca mereu vei fi o flacara pentru mine,

Care e deajuns sa vrea sa imi dea foc,

Si imediat voi arde, arde, asa cum Iadul parjoleste tot,

Si vreau sa fug de tine si-ncerc dar nu pot. ~

~ Fulgii ~

~ Fulgii de nea sunt fluturii care au zburat prea sus in cer, au inghetat si se intorc pe pamant sa ii sarute pe cei dragi.

Se intorc de dorul de a imbratisa iar oamenii se feresc de ei.

Doar copii ii accepta cu drag, oamenii mari, ii alunga.~

~ Dovada de iubire ~

~ O stalactita si o stalagmita sunt cuplul perfect.

 Din lacrimile uneia , se naste si se dezvolta cealalta .

Una se da pe sine pentru ca cealalata sa traiasca. 

Asta da dovada de daruire. ~

~ Ingerul Cazut ~

      ~A fost odata ca niciodata un inger, ce traia in Rai. Raiul era plin de ferestre inalte, de jur imprejur cu garduri facute din trunchiurile trandafirilor care se impleteau ca niste maini ce tin greutatea lumii in ele.

      Si ingerul era unul dintre cei mai curati si frumosi ingeri, ales din vise inalte, ce avea Raiul intreg la aripile sale, unde se juca si radea alergand in Eden, in gradina de vis plina de flori.

      Intr-una din zile Creatorul cel ce il adusese in Rai, pleca spunandu-i ca intr-o zi se va intoarce lasandu-I ferestrele largi deschise. Intr-una din zile ingerul se duse spre fereastra inalta, se catara pe ea si arunca in jos o privire. Din greseala aluneca in abisul norilor cazand cu o viteza ametitoare spre Iadul de jos.

       Degeaba incerca sa dea din aripi si sa zboare, sa se agate de nimicul care il facea sa alunece si mai repede si mai repede, strigand dupa ajutorul Creatorului. Dar nimeni nu l-a auzit, iar el se prabusi in ocean.

     Un inger prabusit in adancul oceanului, se zbate cu ultimele puteri sa iasa la suprafata, dar apa cea grea il trage in jos, nestiind ca ii va rani penele imaculate. Chinuindu-se lovea cu aripile albe imensitatea albastra, dar ele in loc sa il ajute sa zboare, mai rau il trageau in jos.

       Din toti rarunchii si cu ultimele puteri isi striga Creatorul, cel ce il adusese in Rai, dar el e departe si nu mai aude si nici nu isi mai cauta ingerul odata iubit. I-a lasat fereastra deschisa, sa zboare, sa cada in Infernul albastru, pentru ca in Rai a adus un alt inger si celui cazut nu ii mai aude ruga.

     Cu lacrimi in ochi Ingerul cazut, se rupse de aripile ingreunate de apa, se trase spre mal  si atunci realiza ca din clipa aceea nu mai era un inger. Era un muritor condamnat sa traiasca in Infern. ~

                          ~ Odine ~

~ Cei ce nu au iubit ~

     ~ Doar cei ce nu au iubit in viata lor cu adevarat, vor spune ca sentimentele nu au greutate sau consistenta. Cei ce nu au iubit niciodata cu adevarat, fara sa clipeasca vor spune ca departarile pot desparti doua inimi.

    Cum sa desparta o departare doua inimi, doua senzatii nesfarsite, doua aripi crescute din interiorul fiintei lor, din chiar trairile lor?

      Doar acei ce nu au iubit niciodata din toata fiinta lor, nu vor deslusi spatiul infinit, nu vor putea simti si pipai acele sentimente care dau aripi trupului prin taria de granit pe care le-o da simplul fapt ca “iubesc”. ~ 

                           ~ Odine ~