~ Ingerul Cazut ~

      ~A fost odata ca niciodata un inger, ce traia in Rai. Raiul era plin de ferestre inalte, de jur imprejur cu garduri facute din trunchiurile trandafirilor care se impleteau ca niste maini ce tin greutatea lumii in ele.

      Si ingerul era unul dintre cei mai curati si frumosi ingeri, ales din vise inalte, ce avea Raiul intreg la aripile sale, unde se juca si radea alergand in Eden, in gradina de vis plina de flori.

      Intr-una din zile Creatorul cel ce il adusese in Rai, pleca spunandu-i ca intr-o zi se va intoarce lasandu-I ferestrele largi deschise. Intr-una din zile ingerul se duse spre fereastra inalta, se catara pe ea si arunca in jos o privire. Din greseala aluneca in abisul norilor cazand cu o viteza ametitoare spre Iadul de jos.

       Degeaba incerca sa dea din aripi si sa zboare, sa se agate de nimicul care il facea sa alunece si mai repede si mai repede, strigand dupa ajutorul Creatorului. Dar nimeni nu l-a auzit, iar el se prabusi in ocean.

     Un inger prabusit in adancul oceanului, se zbate cu ultimele puteri sa iasa la suprafata, dar apa cea grea il trage in jos, nestiind ca ii va rani penele imaculate. Chinuindu-se lovea cu aripile albe imensitatea albastra, dar ele in loc sa il ajute sa zboare, mai rau il trageau in jos.

       Din toti rarunchii si cu ultimele puteri isi striga Creatorul, cel ce il adusese in Rai, dar el e departe si nu mai aude si nici nu isi mai cauta ingerul odata iubit. I-a lasat fereastra deschisa, sa zboare, sa cada in Infernul albastru, pentru ca in Rai a adus un alt inger si celui cazut nu ii mai aude ruga.

     Cu lacrimi in ochi Ingerul cazut, se rupse de aripile ingreunate de apa, se trase spre mal  si atunci realiza ca din clipa aceea nu mai era un inger. Era un muritor condamnat sa traiasca in Infern. ~

                          ~ Odine ~