~ Chipul ~

    ~ Mi se decojeste pielea de dor. De dor de iubire divina, de ingeri adormiti in pat de flori.

  Mi-e dor de cutiile musicale, din care iese balerina si se invarteste usor.

     Mi se decojeste trupul de miscarea frunzelor ce vor sa iasa la iveala in primavara, cele ce vor sa sparga mugurul si sa vada lumina soarelui.

     Mi se crapa sternul, de parca inima vrea sa lesine de atata bataie, daca nu scapa libera din cutia toracica.

     Mi se smulg bratele ca nu pot apuca iubirea, s-o tina strans pana se sufoca.

    Imi cad picioarele de dor de duca si alergare in departari, sa ajunga in locuri necalcate,fara poteci.

    Mi se crapa pielea de masca cu care m-a vopsit destinul. Se decojeste si lasa la iveala adevaratul trup si chip luminat, cel ce vrea sa iasa din intuneric. 

Chipul creat dupa asemanarea Dumnezeului adevarat din noi. ~

                             ~ Odine ~