~ Oul vietii ~

    ~ Inainte de a ne naste suntem ambalati in coji de oua. Cand coaja aia se crapa scoatem capul usor afara si incepem sa invatam cu ceea ce e dincolo de casuta noastra.

   De obicei ne mai pastram jumatate de coaja pentru a ne adaposti in vreme rea. Doar ca alti pui care sunt deja mari mai arunca cu pietre si uite asa ne crapa si coaja ramasa.

     Si uite asa chipul nostru cu trecerea anilor se intareste precum foita de portelan. La prima vedere dura dar totusi atat de fragila.

    Se intampla ca din cauza entuziasmului de a ne arunca cu capul inainte in viata, sa ne lovim de primul stalp, sau chiar un alt chip de portelan dar mult mai tare. Cateodata se sparg amandoua, dar sunt momente cand se sparge doar unul. In acea clipa oul plange, lacrimile de sange se scurg iar coaja se inmoaie pana la a se topi.

    Atunci gasim intotdeauna calea inspre noi. Nu mai cautam sa fim tari pe exterior, ci in interior. Si fara sa vrem ne construim un alt ou pe care vom ajunge sa il crapam usor si sa plecam ca niste pui curati din nou in viata, spre o alta experienta.

   Coaja oului vietii numai cu lacrimi si suferinta se poate reconstrui. Si de fiecare data e mai puternica si cu cat vom cauta in interior puterea cu atat in exterior vom fi mai tari. ~

                                ~ Odine ~