Odine With Love

Odine With Love

miercuri, 23 septembrie 2015

~ Iubește-mă așa cum sunt, căci și eu te iubesc așa cum ești ~

~ Vreau o dragoste,
În așa fel încât viața să fie magie și să îndulcească sufletul,
Să cred că trăiesc o scenă din cel mai romantic film din lume. 
O iubire în care să dorm liniștită și în siguranță,
Iar brațele tale să-mi fie scut împotriva a tot,
Să fiu invincibilă în fața a tot
Și să arăt lumii că sunt cel mai fericit om din lume.
Că iubirea asta mă face să mă simt la fel de frumoasă,
Într-o o rochie de seară, sau în pijama cu părul ciufulit,
Să te sărut când ești calm sau complet nebun de nervi,
Să te iubesc cu fiecare respirație,
Dragostea să-mi fie medicament nu otravă,
Să mă vindece atunci când mă rănește,
Să fie doza corespunzătoare ca durerile să dispară.
Nu vin cu garanții sau să pretind că sunt perfectă,
Pentru că nu dețin perfecțiunea,
Eu sunt ca și tine, un simplu om,
Pot greși, am defecte, zâmbesc, plâng și învăț în fiecare zi.
Așa că iubește-mă așa cum sunt,
Căci și eu te iubesc așa cum ești,
Pentru că asta sunt eu, nu e alta ca mine,
Este singura garanție care ți-o dau,
Ceea ce simt, ceea ce e în inima mea,
Deschide-o dar cu grijă, e singura care o am
Iar în camera ei, inima-mi bate din aripi,
Sunt fragile, dar atât de puternice
Dar bat în fiecare secundă pentru tine. ~
~ Odine ~

marți, 22 septembrie 2015

~ Astăzi, în ciuda a tot, te iubesc ~

~ Astăzi, doresc să te iubesc. 
Cu punctele slabe, cu virtuțile tale, 
Cu atingerea ta, cu tot sufletul tău.
Astăzi, doresc să te iubesc și vreau să te simt lângă mine.
Azi am observat, dincolo de orice importanță a ta, 
Că dragostea mea e sinceră și nu pleacă, 
Este pentru tine și are motive să simtă că trăiește.
Astăzi Te iubesc și dragostea mea crește în fiecare zi. 
Cu lacrimi, cu suspine cu păcate, cu fericiri, cu tristețe.
Așa că te iubesc, dincolo de fizic, dincolo de corpurile noastre, 
dincolo de om.
Așa că te iubesc, aproape de perfecțiune, știind că ne vom întâlni. 
Există un singur Soare care să încălzească pământul,
Așa cum o singură Lună ne luminează noaptea,
La fel și în iubire, nu poate exista decât UNUL care să intre în inimă.
Azi simt că aș putea conduce cu mâinile kilometri pe pielea ta,
M-aș arunca în marea verde albastră a ochilor tăi
Și m-aș îneca acolo pentru totdeauna,
Aș alerga cu degetele pe fiecare părticică a corpului tău,
De mii și mii de ori, fără să obosesc.
Astăzi aș vrea să te visez chiar și în coșmaruri
Să te sărut și să te las fără aer cu sărutările mele,
Să te ascund în îmbrățișări și în zâmbete.
Încetul cu încetul am înțeles că dragostea nu poate fi definită, 
Nici descrisă pentru că fiecare iubire este special, unică, perfectă
Și doar iubirea mă face să mă simt mai bine în fiecare zi.
Te iubesc și cu siguranță o voi face și de acum înainte,
Pentru că în ciuda a tot, te iubesc. ~
~ Odine ~




luni, 21 septembrie 2015

~ Timpul poate vindeca o rană, însă poate ucide o inimă care așteaptă ~

~ Respir.. și nu simt aerul ce trece prin fața mea,
Ca și când el nu ar face parte din viață
Dar cu el se naște viața.
Ce ar trebui să fac cu acest decalaj,
Care îmi umple viața?
Trebuie să fiu fericită că sunt în viață
Pentru că am foarte mult, că am prieteni,
Pentru că există soare, pentru că am simțit dragostea. 
Am doar o dorință. Să simt din nou. 
Nu pot trăi dacă nu simt focul din corpul meu,
Nu pot, dacă nu simt fluturii în stomac,
Chiar dacă nu zboară.
Vreau eu să zbor la fel ca înainte,
Vreau să acopăr pe cineva cu zborul meu,
Vreau să trăiesc fără lanțuri, dar legată de o inimă,
Vreau să trăiesc gândindu-mă că voi muri de iubire.
Am nevoie de pasiune ca aerul care îmi lipsește.
Nu voi putea să respir, decât când am să simt din nou. 
Mă uit în camera mea și nu o recunosc. 
Cred că nu sunt în ea, poate sunt în vis,
Din care vreau să mă trezesc. 
Poate dacă nu sunt trează, te văd în vis....
Sau poate ar trebui să mă trezesc și să nu mai visez,
Poate e timpul să retrăiesc.
Nu am timp să aștept, nu am timp să vindec răni,
Chiar dacă el le poate vindeca,
Însă prea mult timp poate ucide o inimă care așteaptă. ~
~ Odine ~ 

sâmbătă, 19 septembrie 2015

~ Tata azi mi-e dor de tine ~

       ~ Tata azi mi-e dor de tine. Mi-e dor de toate lucrurile pe care aș vrea să le fac sau le-aș mai face încă o dată, împreună cu tine. Mi-e dor să dansăm amândoi.
       Mi-e dor să mă cari în brațe, cum o faceai atunci când eram mică. Mi-e dor să îți mai spun ”tatule”. Te mai văd rar în vise, dar clipele alea sunt atât de puține pe cât am eu nevoie.
        Pentru prima oară în viață, mi-e dor să îți cer iertare. Aș vrea să fii în fața mea și să îți spun că am greșit în anumite momente când nu te-am ascultat. Orgoliul de copil prost m-a făcut să mă cred știutoare, când de fapt eram la început de drum, iar pe acolo unde eram eu, tu ai trecut demult.
       Știu că Dumnezeu nu îmi va mai da șansa asta niciodată, oricât de mult m-aș ruga pentru asta, oricâte mătănii aș face și orice sacrificiu aș fi dispusă să aduc. O dată în viață am avut ocazia asta și am stricat-o cu încăpățânarea mea.
       Aș avea atâta nevoie de îmbrățișarea ta acum, când e prea târziu. Îmi pare atât de rău că abia acum am înțeles cât de mult valorai în sufletul meu și ce însemnătate ai avut. Ajung de multe ori în fața mormântului tău și mă întreb ce caut acolo. Pentru că tu ești viu. În mine. În noi, cei care în mod tâmpesc te iubeam și care deși te-am respectat, nu ți-am arătat cât de mult te-am iubit.
       Acum nu mai am decât câteva amintiri și niște fotografii. Mi-aș dori să te pot scoate de acolo și să dansăm amândoi. Cum o făceam odată. Aș mai vrea să strig ”tata” și dacă ai veni înapoi chiar și un minut, aș țipa, dar numai să știu că auzi. Chiar și dacă ai fi lângă mine să mă cerți, cum o făceai când greșeam, aș fi cea mai fericită fată din lume. Te-aș lăsa să îmi faci morala meritată și apoi aș veni și te-aș strânge tare de tot în brațe și ți-aș spune ”Îți mulțumesc tata. Mulțumesc că m-ai învățat în viață, că cinstea e cel mai frumos dar pe care un tata îl poate da fiicei lui”. ~
~ Odine ~


~ Dă-mi dragostea și sufletul înapoi ~

~ Dă-mi dragostea și sufletul înapoi
Cel pe care l-am pierdut.
Dă-mi dragostea cu bucuria ei
Cu zâmbetele, cu visele
Chiar și cu ochii răniți de lacrimi,
Chiar și cenușa ei,
Dar dă-mi-o înapoi.
Chiar și o lacrimă,
Da-mi-o că nu mai am sare în ei
Și nici apă de cristal nu mai am,
Din cauza ei.
Dă-mi inima înapoi
Așa cum este ea, uscată,
Cu dor cu tot
Și fără afecțiune.
Dă-mi și poeziile înapoi,
Cu toate literele vraiște cum sunt,
Cu rime și fără rime,
Dar dă-mi-le că nu le meriți.
Dă-mi și visele înapoi,
Visate în nopți de neliniște,
În nopțile în care îmbrățișai alte femei.
Dă-mi sentimentele,
Sentimentele curate pe care ai aruncat noroiul în amăgirilor
Și pe care le-ai trădat mișelește.
Dă-mi parfumul de trandafiri,
Parfumul cu aroma lui cu tot
Din trupurile noastre transpirate.
Dă-mi te rog și pumnalul,
Cel cu care m-ai înjunghiat de atâtea ori,
Dă-mi-l să decupez cu el
Toate amintirile cu tine! ~
~ Odine ~


vineri, 18 septembrie 2015

~ Chelner încă o doză de de dragoste te rog ~

~ Pleacă și nu te mai întoarce dragul meu.
Nu am crezut vreodată că voi ajunge să îți spun asta, dar uite că am decis să o scriu.
Am hotărât să mai tai din mormanul ăsta de litere.
Te uit ușor ușor, știi?
Îți amintești când îți spuneam că totul e greu de suportat?
Toată durerea, toată oboseala, toată dragostea, toată confuzia și îndoiala, să clarificat puțin câte puțin.
Azi îmi pun în ordine gândurile pentru mine, îmi dau mai multă atenție mie, azi trăiesc pentru mine.
Tot ceea ce este al tău, o să încui într-o casă și o voi părăsi pentru totdeauna, cu toate celelalte dezamăgiri pe care le-am avut în viață.
Vreau să îți spun un singur lucru, să fii fericit și să nu te mai întorci la mine. Niciodată. 
Astăzi vreau să mă îmbăt și să mă bucur că am ziua de mâine.
Să-mi distrag atenția de la trecut, chiar dacă mâine mă aleg cu o mahmureală zdravănă.
Am ales să nu te mai însoțesc pe viitor, în nebunia vieții tale,
Mă plictisesc fantastic, pentru că ești atât de previzibil.
Îți știu fiecare text, fiecare încercare de a seduce.
Femeia din mine te cunoaște atât de bine și totuși deloc,
Dar nici nu mai încerc să aflu mai multe despre tine,
Pentru simplu fapt că mă plictisește filmul ăsta cu scenariu prost,
Sau un actor la fel de slab, care nu iese cu nimic din rol.
Devine obositor să o iau de la capăt de fiecare dată
Dar să nu existe decât un singur deznodământ,
Acela ca tu să te tot tăvălești prin cearceafuri străine.
O fi și ăsta un fetiș de-al tău,
Să testezi textile de tot felul, unele mai moi altele mai aspre,
Unele parfumate cu balsam, sau after shave masculin.
Tu știi însă tind să cred că nu mai faci diferența
Dintre un pat de hotel ieftin, sau o cameră de lux.
Cert este că ești atât de singur, încât tot ce mai ai de făcut cu tine
E să te plimbi din loc în loc, să te simți plin.
Tocmai am terminat paharul... parcă am luat o doză de dragoste
Și mă simt bine... al dracului de bine!
Azi vreau o supradoză...
Chelner, încă o doză de dragoste, te rog! ~
~ Odine ~

joi, 17 septembrie 2015

~ Suntem tăcuți atunci când ar trebui să țipăm și țipăm când ar trebui să tăcem ~

~ De multe ori ne este frică ... 
Frică de ceea ce am putea să facem
Frica de ceea ce am putea să încercăm. 
Am lăsat fricile să preia speranțele noastre. 
Spunem nu, când de fapt am vrea să spunem da, 
Suntem tăcuți, atunci când ar trebui să țipăm
Și țipăm atunci când ar trebui să tăcem.
De ce? 
La urma urmei trăim doar o singură dată, 
Nu avem timp să ne fie frică. 
Ar trebui să încercăm imposibilul,
Să riscăm, fără teama că nu am fi acceptați,
Dacă nu suntem noi înșine.
Nimeni nu te forțează,
Fii tu însuți,
Nu ai nimic de pierdut,
Dar ai totul pentru a câștiga. 
De multe ori credem în destin
Ne rugăm, ne așteptăm ca lucrurile să se întâmple,
Uitând cel mai important lucru:
Să credem în noi înșine! Și în Dumnezeu!
Să acționăm fără a ne gândi la riscuri,
Pentru că fiecare zi trece și nu va mai veni înapoi.
Nimic nu este scris,
Nici măcar imposibilul,
Totul depinde de voința noastră,
Pentru a spune "da pot" la fiecare provocare.
Avem puterea. Când suntem siguri,
Când credem și dorim ceva, nu mai există nici un obstacol în a îl obține,
Trebuie doar să încercăm.
Dacă vei visa că ești cel mai bun din lume ...
Vei rămâne doar la a visa aplauze.
Dacă vei încerca să fii cel mai bun, vei deveni.
Atunci când ai nevoie să taci, nu mai țipa,
Pentru că nu te vei face auzit nici măcar de tine,
Dar când va fi nevoie să țipi, țipă...
Vocea ta va trece dincolo de urechi și va ajunge la inimă! ~
~ Odine ~