~ Mănâncă iubire pentru a iubi, nu pentru a fi iubit ~

~ Ți-am oferit pe masa iubirii,

Toate bunătățile cele mai sănătoase și gustoase,

Dar nu ai știut să guști din ele.

Am fost ca un restaurant de lux

Unde aveai posibilitatea să comanzi cele mai selecte mâncăruri,

Dar tu ai preferat să mănânci o pizza banală,

Cea mai ieftină și comună mâncare.

Cam așa și cu femeile din viața ta,

Ai preferat banalul și comunul,

Pentru că habar nu ai avut ce înseamnă să guști iubirea,

Fructele pasiunii, delicatesele ei,

Habar nu ai avut ce înseamnă să mânuiești o femeie adevărată,

Erai obișnuit cu cele care îți potoleau foamea pe moment,

Dar după un timp flămânzeai iar.

Doar că atunci apucai ce aveai la îndemână,

Sau ceea ce îți dădea buzunarul sufletului tău,

Ceva ieftin, ceva asemeni ție.

A găti delicatesele ce le aveai ți se păreau greu

Trebuiau combinate cu grijă,

Savurate bucățică cu bucățică și piperate pe măsură,

Iar efortul ăsta a fost mult prea mare.

Doar că, vezi tu dragul meu,

Mâncarea asta nepregătită, sau prea arsă, prea piperată,

Îți va face bine un timp, îți păcălește stomacul

Dar pe viitor nu va face decât să te îmbolnăvească.

Dragostea nu este o mâncare oarecare,

Este savoarea mâncării, gustul ei, combinarea aromelor

Și poate că necesită un pic de muncă pentru a fi gătită,

Dar nu se poate compara cu nici o ”mâncare” ce poate fi preparată de orice amator.

Poate vei spune că vrei să trăiești ”mâncând” ceea ce îți face plăcere

Însă un om care trăiește doar pentru ”mâncare”

Și nu ”mănâncă”Să pentru a trăi,

E semnul că ”mâncarea” este singurul său mod de a trăi,

Că se consumă prin sex pentru a fi iubit

Și nu iubește pentru a face dragoste. ~

~ Odine ~

~ Forță magnetică ~

~ Nimeni altcineva în afara ta nu are cheia bucuriei mele infinite,

Nimeni altcineva nu locuiește atât de profund în corpul meu,

În plăcerea de a te privi pe fereastra sufletului meu,

Să mă pierd cu totul în tot ceea ce însemni tu,

Să mor de tine în fiecare noapte și să renasc în fiecare zi, 

Să pictez pe fiecare colț al pielii tale răsărituri

Cu pensula degetelor mele.

Corpul tău este fructul pasiunii mele,

Mâinile înfometate ca niște linguri,

Sunt nebune să te ia în posesia lor.

Îmi place să te iubesc în tăcere,

Iubirea asta care seamănă cu o boală contagioasă.

Venele mi se dilată atunci când degetele tale,

Desfac șireturile pieptului meu și mă dezbracă până la inimă,

Acolo unde miroase a viață.

Simțurile tremură, când atingerile fac valuri de perle,

De la sud la nord, la est la vest, prin toată geografia corpului meu,

Totul vibrează a păcat, ca un cutremur

Expirând și inspirând numele tău.

Te iubesc nesănătos, dar supraviețuiesc,

Mă usuc, dar mă ofer, merită riscul.

Ești zeul ochilor mei și enigma care se desface în fir de nebunie

Și mă topesc atunci când aud foșnetul genelor tale,

Când pleoapele se închid și desenează vise cu filigran,

Surprinzând totul, iubind totul și alunecând pe canalul sufletului meu.

Imensă este forța asta magnetică ce mă atrage ca un metal,

Îmi cucerește inima, mintea, trupul

Și oricât aș încerca să mă desprind,

Mă lipește mai mult și mai puternic de tine. ~

~ Odine ~

~Mă abandonez... ție ~

~ Ai o putere ciudată asupra mea...

Mă faci să mă simt ca o pană între furtunile cele mai nemiloase.

E suficient să sufli spre mine o șoaptă și mă înfiori,

Iar dispozițiile astea mă aruncă în hăuri din care abia ies de multe ori,

În momentele alea spune-mi și fă-mă să cred că mă iubești,

Cu fiecare fir brodat, uzat, rupt, nou sau chiar foarte vechi,

Tu continuă, să am cu ce țese viața mea.

Tu să-mi spui că mă iubești, căci atunci sufletu-mi zâmbește,

Inima-mi bate, ochii-mi strălucesc, iar corpul te dorește cu fiecare fibră.

Sunt a ta, trup și suflet,

Trupul meu vorbește numai pentru corpul tău

Sufletul meu vorbește numai cu sufletul tău,

Dialogul dintre noi e ca un război fără arme.

Mă descopăr în întregime ca o fotografie,

Ce nu mai are nimic de ascuns,

Căci secretele mele sunt ale tale,

Nu am pace fără tine,

Iar trupul tău e ca un prosop

Care îmi șterge teama de te pierde.

Renasc pentru tine în fiecare minut din viață,

Iar numele tău e ca un ecou în mintea mea,

Îmi place să zbor printre rânduri cu versuri,

Să simt silabele rostite pe pielea mea.

Respiri... iar eu simt... și vibrez,

Nu-mi mai ascult bătăile inimii mele ci pe ale tale,

Verbele mă trag de limbă fără un sunet,

Vocea ta șoptește o simfonie neterminată

Și mă predau, abandonez realitatea și visez.

Amuțesc atunci când mă săruți.

Mă opresc pentru un minut în tăcere,

Pentru a compune un cântec din atingerile tale,

Zbor, mă pierd fără motiv îmbibată de tine,

Sunt drogată și mă abandonez... ție. ~

~ Odine ~

~ Când mă sting, mă aprind cu tine ~

~ Vorbesc în metafore, iar discursul e mereu maiestos,

Spun explicit că te iubesc, iar voința este absolută.

Te iubesc ca și cum ai fi picături de lumină,

Care luminează foamea sufletului meu de soare.

Te plimbi pe căi care nu sunt ale mele,

Mări, insule și locuri, dar eu sunt tot aici,

Iar când te întorci, corpul tău obosit

Se odihnește pe brațul meu, ca pe o pernă de Rai.

Corpul meu este locuința ta și va fi mereu a ta,

Care are ferestrele larg deschise către tine...

În timpul zilei ești Soarele meu,

Iar pe timp de noapte, ești Luna mea.

În venele mele, sângele e într-o mișcare continuă,

Și-mi hrănește pasiunea pentru tine,

Și mă conduce spre o iubire la infinit.

În venele mele sângele e un foc ce arde,

Și încălzește aerul care îl respirăm

Chimia dintre noi, are efect de combustie

Și reacția ei aprinde scânteia iubirii... și luăm foc.

Focul ajunge până la inimă

Și devenim material inflamabil.

Chiar dacă o să murim sufocați de fum

Nu contează... trăim, ne iubim

Iar experiența e glorioasă.

Mă înnod de corpul tău și uit de mine,

Închid ochii, căci te-am găsit...

Îmi ating buzele de ale tale,

Iar inima-mi dă lovituri în piept.

Nu o să îți dau drumul, ești muza mea,

Și încerc să învăț arta de a fii lângă tine.

Învăț cum să ard fără să mă sting,

Iar când aproape m-am stins

Să mă aprind cu tine. ~
~ Odine ~

~ De ce? ~

~ De ce?

De ce privirea ta nu caută ochii mei?

De ce atingerea ta mă rupe în bucăți?

De ce diminețile mele caută mâinile tale?

De ce m-ai făcut să simt că toate astea au fost un vis?

De ce?

De ce ai plecat atât de agitat?

De ce am căutat să mă ghemuiesc în visele tale?

De ce suspin noaptea la lună plină?

De ce visul ăsta mă rănește așa rău în zori?

De ce?

De ce plecăm mereu pe același drum, dacă te oprești la fiecare stație?

De ce mă doare sufletul la nesfârșit?

De ce simt că mă sting pentru a te lumina pe tine?

De ce sunt atâția nori pe cerul sufletului meu?

De ce?

De ce ești vara sentimentelor mele?

De ce sunt ca o floare deschisă și apoi mă vestejesc în umbra ta?

De ce îmi posezi sufletul atât de ușor?

De ce nu mă pot împotrivi atunci când îmi spui vino?

De ce?

De ce mă simt atât de completă cu tine și totuși atât de goală?

De ce  zbor și apoi cad cu mintea la tine?

De ce mă distrugi atât de ușor și eu te ajut să o faci?

De ce mă aprinde răceala ta?

De ce?

De ce te iubesc? ~

~ Odine ~

~ Când sfârșitul începe cu un ”da” ~

~ Se pare că situația nu ne permite mai mult,

Dar dacă din care gura ta aș auzi un da, am putea fi mai mult. 

Eu îți propun să mă ții de mână, fără să te gândești unde se va ajunge. 

Să umblăm fără a lăsa un semn că între noi ar putea fi ceva mai mult. 

Împreună, am putea lumina destinul întunecat,

Am putea face ca să transpire corpurile în timpul iernii

Și să schimbăm ceea ce e dărâmat în planuri de viitor.

Vino cu mine, pentru ”noi” să-mi pierd mintea,

Casa să ne fie cuib, saliva mea să-ți fie vin.

Dar vino. Vino oricum. Vino, pe drumul tău

Și când vei sosi, îți voi da toate motivele să rămâi.

Dacă nu e mâine nu contează, dar acum am nevoie să spui ”da”.

Fără asta viața va trece, viitorul va veni, iar dragostea ne și se va îndepărta.

Ai putea crede că exagerez, vorbind despre dragoste atât de repede și superficial, 

Dar fiind așa cum este, fără ”da”-ul tău, totul se transformă nu,

Fără ”da”-ul tău, am putea sfârși în singurătate.

Ai nevoie să spui ce ai pe suflet și nimeni nu te poate asculta,

Așa cum numai eu te pot asculta.

Fii sigur că inima ta e leneșă și îi e teamă să iubească,

Teamă să nu fie rănită din nou, poate de asta la rândul tău rănești.

Poate e greu să înțelegi, dar plecând de lângă mine vei pierde

Și dacă totuși nu poți evita asta, nu-ți face griji, te voi găsi eu pentru noi.

Dar înainte de a pleca spune-mi ce simți acum,

Încă mai visezi sau mă vei ține în afara inimii tale?

Iar dacă nu știi ce să spui, taci și pune-mă în pieptul tău,

Pentru că dacă din gura ta nu voi auzi un ”da”, încă nu e sfârșitul,

Vei continua să fii ceea cea vreau pentru mine. ~

~ Odine ~

~ Prea mult ”tu”... ~

~ Ai fost subiectul meu principal în toate scrierile mele...

Am încercat să te apăr în fața celor care te-au acuzat pre drept și pe nedrept...

La fiecare greșeală am m-am străduit să îți găsesc o scuză, să te iert...

Ai fost primul dor care a durut, real...

Ai fost playlist meu de acasă, la locul de muncă și o bună parte din ziua mea...

M-am umplut cu tine cu nici un scop, fără nici un motiv...

Mi-am umplut telefonul meu cu tine, casa mea tu, patul meu...

Până nu a mai fost loc pentru mine...

Am scuturat totul și am încercat să mă potrivesc în câteva locuri rămase...

Dar încă mai trebuie să îți spun că toate spațiile care mai erau în mine,

Erai un prea mult care mă sufoca...

Ai fost de cele mai multe poezii și poeme care le-am scris privind cerul...

Și mi-am imaginat că cerul meu este la fel ca al tău...

Că toate visele care le-am visat, au fost numai visele mele... 

Dintre toate poeziile care le-am scris, pentru tine au fost cele mai sincere...

Toate playlist-urile care le-am avut vreodată, pe al tău l-am ascultat de cele mai multe ori...

Și din toate locurile de unde a trebuit să plec, din al tău am fost cea mai rănită. ~

~ Odine ~