Odine With Love

Odine With Love

sâmbătă, 17 octombrie 2015

~ Oare cum ar fi fost? ~

~ Oare cum ar fi fost, dacă ar fi fost așa cum am fi dorit să fie?
Oare aș mai fi fost eu, sau ai mai fi fost tu cel care ești?
Sau am fi fost fiind alții decât suntem?
Oare suntem altfel acum că suntem noi, altfel decât fiind foști, am fi fost prezenți?
Oare am fi fost făcuți să fim ființe fizice unite?
Oare tu și eu am fi putut fi așa?
Sau oare tu fiind eu și eu fiind tu, am mai fi fost noi?
Oare am fi fost unul, sau fiind doi e așa cum ar fi trebuit să fie?
Oare ar fi mai bine să las așa cum este și nu aș mai fi cuvânt?
Oare să fie cum va vrea destinul să fie, fiind unici ca ființe?
Sau să fim un tot în totul ăsta atât de nimic?
Dacă oare n-aș mai fi fost cea care sunt?
Oare ne-am mai fi putut iubi, fiind alte personalități, dacă nu eram așa cum suntem?
Oare cum ar fi fost, dacă ar fi fost așa cum am fi dorit să fie?
Oare ar fi fost așa cum este acum, când este și nu e cum ar fi trebuit să fie?
Oare ar fi fost mai bine, sau ar fi fost mai rău decât cum este acum?
Sau oare am fi fost uitați de noi, fiind preocupați să fim iubiți? 
Oare nu e mai bine cum suntem acum, când suntem noi? ~
~ Odine ~

vineri, 16 octombrie 2015

~ Iartă-mă că sunt o fată rea ~

~ Iartă-mă! Iartă-mă pentru că acum sunt fata rea,
Iartă-mă pentru că am ajuns să mă joc cu inima
Dar vreau să simt exact ceea ce simțeai tu când te jucai cu inima mea.
Iartă-mă pentru lacrimile din ochi și dorința de a renunța la tine
Iartă-mă pentru am devenit de ... așa cum m-ai învățat tu să fiu.
Iartă-mă pentru că nu mai dau speranțe false
Priviri, zâmbete ... gesturi de dragoste.
Iartă-mă pentru toate mizeria asta!
Așa cum am spus "nu", se pare că tot ceea ce spun e "da".
Iartă-mă pentru sclipirea din ochi atunci când rănesc,
Iartă-mă că îmi place să mă joc cu sentimentele,
Că ticluiesc cuvintele în favoarea mea,
Iartă-mă că fac numai ceea ce vreau eu,
Că îți citesc gândurile și nu mai ai intimitate,
Iartă-mă că nu accept să mă mai înșeli,
Dar ți-am demonstrat că te vreau numai pentru mine
Și dacă nu vrei așa cum vreau eu ești liber să pleci.
Iartă-mă că nu te mai opresc din a face tâmpenii,
Că nu mai vreau să te iert,
Că nu îmi mai pasă de tine așa cum îmi păsa.
Iartă-mă pentru toate momentele când am intrat în viața ta și erai ocupat,
Când îmi doream să te aud, să te admir,
Că am dorit ca totul să fie bine pentru tine,
Pentru că am provocat o furtună de nervi în viața ta.
Iartă-mă că acum spun ”nu” atât de des,
Iartă-mi această datorie de inimă,
Iartă-mă că nu te mai întreb cum te simți,
Că nu te mai sun să îți spun ”bună”,
Că nu mai vreau să îți vorbesc,
Că mă plictisești cu aceiași placă de bărbat fatal ce ești.
Iartă-mă pentru că te-am lăsat să mă ții de mână fie și pentru o secundă,
Că ți-am permis să mă îmbrățișezi.
Iartă-mi teama asta pentru insecuritate
Că nu mai am încredere în tine, dar vinovat ești tu,
Iartă-mă pentru că toată capcana asta a iubirii,
M-a lăsat fără baterii,
Că din fata aia care avea încredere în oameni
Și care credea că în fiecare om există o fărâmă de bunătate,
M-am transformat în femeia dură care vânează mincinoși,
Iartă-mă că am devenit o femeie rea,
Dar nu-ți mai permit să faci din inima mea teren de fotbal plin de noroi. ~
~ Odine ~

joi, 15 octombrie 2015

~ Pot încerca din nou ~

~ Pot încerca din nou, dar va fi ultima ta șansă. 
Sincer am obosit să încerc să-ți înțeleg comportamentul,
Vreau mai multe zile de fericire, de zâmbete,
Iar dacă nu ai nici o soluție, nu voi mai încerca să te păstrez.
În primul rând, vreau să înțelegi că este esențial să ști că nimeni nu este perfect
Dar nici să concurezi de fiecare dată la ”cine ratează mai mult”,
Eu nu sunt concurentă la concursul ăsta, chiar dacă tu vrei să fii.
Nu-mi place să pierd timpul jucând jocuri,
Îmi place să economisesc timp făcând lucruri bune.
Iar dacă tonul meu este autoritar, este tonul vocii unui om care e epuizat. 
Înainte de a vrea iubire, vreau pace,
Pentru că cel mai important este să avem pace cu noi înșine. 
Ceea ce simțim contrazice orice teorie.
De asta sunt dispusă să-mi asum din nou riscul de a nu ști cum va fi,
Gata de a o lua de la capăt și nu ține de tine, ci exclusiv de ceea ce simt.
Nimic nu este mai valoros decât a respecta sentimentele,
Doar că nu vreau să ignori toate astea. 
Uneori se spune că a doua șansă, valorează mai mult decât prima,
Pentru că deja ești conștient de argumentele pro și contra,
Dar când a fost și a treia și a patra și tot așa, valoarea lor nu mai prea există.
Este foarte dificil să dai o șansă, dar întotdeauna trebuie să o dai cinstit,
Așa că te rog fii atent atunci când vei mai face o greșeală în viitor.
Și nu, nu e o amenințare, ci trebuie să fii conștient că o alta nu vei mai primi,
Iar intențiile tale de a vedea viața ca pe o joacă, pot provoca cele mai grave răni în mine.
Asta e tot ceea ce cer pentru mine, sunt lucruri pe care ai obligația de a le face bine.
Putem încerca din nou, dar sper că de data asta nu vei mai comite aceleași greșeli din nou.
Nu putem ști cum vom fi de acum înainte, dar depinde de noi să știm cum va fi
Și tot de noi să facem diferența între ce a fost greșit și cum să fie începând de acum. ~
~ Odine ~



marți, 13 octombrie 2015

~ Am fi putut fi... ~

~ Suntem priviri ce s-au întâlnit și în trecut
Atunci când ne priveam cu ochi dragi. 
Suntem cărți începute pentru a fi scrise și abandonate,
Când am fi putut fi istorie.
Suntem iubiri ce au ars ca un foc,
Dar acum suntem doar cenușă.
Suntem pământ,
Dar am fi putut fi cer.
Suntem în Iad,
Dar am fi putut fi în Rai.
Suntem suflete zdrențuite,
Dar am fi putut fi lumină.
Suntem uitați,
Dar am fi putut fi amintiri. 
Suntem o schiță în creion,
Dar am fi putut fi o operă de artă.
Suntem perioade de timp scurte,
Dar am fi putut fi pentru totdeauna.
Suntem nimic,
Dar am fi putut fi de neprețuit.
În realitate este trist pentru că: 
Suntem tu și cu mine,
Dar am fi putut fi noi. ~
~ Odine ~


luni, 12 octombrie 2015

~ A ierta înseamnă a lăsa trenul să meargă mai departe, iar tu să te întorci să reiei jocul ~

~ Există dorințe moarte, care ne leagă, ne opresc din drum,
Care au murit odată cu greșelile sau alegerile nepotrivite,
Sau sunt ceilalți, cei care ne împing, sau cei care ne deschid calea.
Dorințele moarte sunt menite să schimbe ceea ce noi înșine nu putem schimba,
Să nu privim în spate, ca să negăm posibilitatea de a ierta.
Iertarea este pusă în spatele a ceea ce a fost în trecut,
Ceea ce a cauzat o traumă sau locul de unde ea aparține,
Este pentru a te reconstrui din propriile ruine, de a închide ușa aia.
Viața însăși e un joc necunoscut cu tot felul de provocări,
A le permite să te dărâme e mult mai ușor însă fără satisfacții,
Ar însemna să oprești pentru mult timp trenul vieții tale în gară,
De a bloca toate oportunitățile care s-ar putea ivi pe viitor.
Dar a urma calea cea grea, aceea a iertării semnifică....
A lăsa trenul să meargă mai departe și a te întoarce să reiei jocul.
Iertarea dovedește curajul pe care îl ai în a fi diferit,
De a îți depăși temerile și de a le face față,
De a te reconecta cu tine însăți,
De a ierta și a te ierta,
Căci aceasta e adevărata eliberare,
Aceea că te-ai oprit la timp și că în final ai mers mai departe.
Iertarea este plină de satisfacții pe viitor nu pe moment,
În primul rând pentru tine, pentru a nu te crede un naiv
Chiar dacă la început ți-ai aruncat multe în cârcă.
Toți greșim, nimeni nu e fără de greșeală,
Dar iertarea nu e pentru toți, ci doar pentru cei puternici,
Cei care pot vedea într-o greșeală o provocare,
Aceea de a o lăsa pentru totdeauna într-o cutie închisă în minte
Și de a acorda o șansă viitorului,
De a debloca gara sufletului tău
Și a permite trenului să meargă mai departe, iar tu să te întorci să reiei jocul vieții. ~
~ Odine ~

duminică, 11 octombrie 2015

~ Dacă o iubești, ascultă ceea ce are de spus o femeie ~

~ Ascultă ceea ce are de spus o femeie,
Ea nu are nevoie de tine, cât ai tu nevoie de ea.
Tu nu trebuie să accepți nimic, ci doar să auzi ce are de spus,
Ea vede lucrurile într-un mod diferit de al tău,
Consumă viața într-un mod diferit de al tău,
Dificultățile și fericirea ei nu se potrivește cu a ta. 
Nu întotdeauna are dreptate, asta e clar
Viața asta nu este o cursă, dar întotdeauna alege să asculți ce are de spus. 
Poate îți va spune același lucru de o mie de ori,
Dar, probabil, dacă știi să o asculți nu o va mai repeta data viitoare.
Ascultă ceea ce o femeie are de spus,
Pentru că atunci când te iubește, te și ceartă, când nu, va zâmbi și va trece nepăsătoare. 
Ascultă și vei vedea cum i se schimbă starea atunci când se simte ascultată.
Spune-i puțin din viața ta și ea îți va spune aproape totul despre ea. 
Demonstrează că îți pasă, dacă îți pasă, dacă nu pleacă, nu te juca cu inima ei.
Și nu trebuie să folosești cuvinte frumoase, trebuie să te folosești doar de inimă,
Nu trebuie să te dedici 24 din 24 ei, ci doar câteva minute, dar fă-o cu toată ființa ta.
Ascultă ceea ce o femeie are de spus, 
Las-o să-ți spună, în felul ei, așa cum a fost ziua ei, weekend-ul,
Ascultă tot, despre mama ei, prietenii, șeful, oricare dintre ei,
Nu trebuie să fii de acord cu ceea ce spune ea,
Dar s-ar putea la fel de bine să auzi că are altceva de spus.
Știi, ea nu are nevoie de la fel de mult ca tine să fie crezută,
Dar magia de a auzi ceea ce are de spus, este cea care te poate transforma, 
Modul în care ea vede viața, te poate reînnoi pe tine, tonul vocii ei te poate salva.
Ascultați ceea ce o femeie are de spus dacă o iubești, nu fii indiferent,
Dacă nu o vei face tu, o va face cu siguranță alt bărbat care o va iubi mai mult ca tine. ~
 ~ Odine ~

sâmbătă, 10 octombrie 2015

~ Aflați valoarea iubirii ~

~ Este greu de înțeles de ce oamenilor le ia atât de mult timp pentru a aprecia ceea ce au,
Ce au obținut atât de greu și pierd atât de ușor.
Cel mai rău este când persoana iubită avertizează,
Avertizează că celălalt trebuie să facă ceva să se schimbe,
Că nu primește atâta afecțiune cât și-ar dori, că nu mai acceptă un comportament anume,
Că nu mai suportă lipsa maturității, că a obosit să tolereze.
Însă niciodată cel care este avertizat nu ia în serios ceea ce i se spune,
Pentru că nu poate crede că ceea ce au în mâini se pierde atât de ușor,
Doar că mâinile lor atunci... sunt deja aproape goale.
Oamenilor le este dor de ceea ce se numește un început de iubire,
De asta renunță la ceea ce aparent e vechi,
Consideră că e prea mult efort să ții ceva ce ar trebui să primească de la sine, dar fără să dea.
Speră că o dată ce au obținut, e ca un foc ce musai trebuie să ardă continuu dar fără a fi întreținut,
Ca noul și palpitantul să vină de la celălalt exact ca un robinet nesfârșit de emoții.
Însă în toată așteptarea asta nu se întâmplă decât să consume sentimentele celuilalt,
În timp ce el le risipește în van, pe nimic, sau pe aventuri de moment,
Pierzând contactul cu ceea ce a construit odată și implicit a relației.
Nu realizează ceea ce au avut, decât în clipa în care deja au pierdut,
În clipa în care se trezesc într-o încăpere plină de trecut, dar goală de prezent,
Când peste tot sunt urme al celui ce a fost, dar nu mai este acolo.
Abia atunci cântărește și realizează că atât cât trebuia să dea, era infim față de ceea ce a primit și nu a dat
Și că pierderea e atât de mare, încât golul oricât l-ar umple o altă persoană, tot va mai fi un pic liber.
Asta pentru că cei care sunt iubiți fără măsură, uită măsura iubirii,
Uită unitatea de măsură a iubirii tocmai pentru că poate nu au mai folosit-o demult,
Sau poate nu au folosit-o niciodată.
Ei au fost urcați pe un piedestal, loc unde poate nu îl meritau,
Uitând că trebuia să îl ridice și el la rândul lui pe celălalt
Și să îi fie acolo, alături.
Iar când partenerul pleacă sătul să îl țină cu iubire sus,
Se trezește singur, dar fără a se mai putea menține acolo,
Sau, să nu mai știe cum să coboare treptat, la poziția de început.
De obicei cade, cade lovindu-se în suflet și spunând că celălalt a fost crud,
Când de fapt el nu a mai avut nici un strop de putere pentru a mai lupta, fără a primi nimic înapoi.
Sau în alte cazuri în căderea de sus, se proptește în stâlpii unei alte relații greșite,
De la care așteaptă ceea ce a primit și nu a dăruit niciodată.
Ei s-au bucurat de iubire doar de la înalțimea unde au fost ținuți,
Iar noua relație nu ar fi decât un surogat, menit să fie un eșec imens.
Nu uitați niciodată unitatea de măsură a iubirii,
Primiți și dăruiți, învățați valoarea iubirii alături de cel drag,
Munciți pentru iubire și zilnic aveți grijă să țineți construcția relației,
Nu doar așteptând să o facă altul în locul vostru,
Înainte de a nu pierde totul și a realiza cât de goală vă este inima de celălalt și cât de plină e de egoismul vostru. ~
~ Odine ~ 

luni, 5 octombrie 2015

~ Este mai ușor să ne rugăm în fiecare seară, dar este greu să îl găsim pe Dumnezeu în lucrurile mici ~

~ Este ușor să ai un loc în cartea de telefon,
Dar este dificil să ai un loc în inima cuiva...
Este ușor să rănești pe cineva care te iubește,
Dar e dificil să vindeci rana cuiva pe care îl iubești...
Este ușor să faci reguli,
Dar e dificil să le urmezi... 
Este ușor să visezi în fiecare noapte,
Dar e dificil să lupți pentru un vis...
Este ușor să te bucuri de o victorie,
Dar e dificil să-ți asumi o înfrângere...
Este ușor să știi că ești înconjurat de cei dragi, 
Dar e dificil să știi când nu se simt singuri ... 
Este ușor să te împiedici de o piatră,
Dar e mai greu să o arunci din drum... 
Este ușor să te bucuri de viața din fiecare zi. 
Dar e dificil să îi dai o valoare reală ... 
Este ușor să promiți ceva cuiva,
Dar e dificil să-ți îndeplinești promisiunea. .. 
Este ușor să spunem că iubim, 
Dar e dificil să arătăm asta în fiecare zi ... 
Este ușor să îi critici pe alții, 
Dar e dificil să te îmbunătățești pe tine ... 
Este ușor să faci greșeli. 
Dar este dificil să înveți ceva de la ele...
Este ușor să plângi pentru o dragoste pierdută. 
Dar e dificil să ai grijă să nu o pierzi... 
Este ușor să te gândești să-ți îmbunătățești viața,
Dar e dificil să o și faci...
Este ușor să faci bine,
Dar atât de greu să te oprești din a face rău...
Este ușor să te rogi la Dumnezeu în fiecare seară,
Dar e dificil să îl găsești pe Dumnezeu în lucrurile mici ... ~
~ Odine ~

~ Definiția iubirii ~

~ Crezi că dragostea poate avea o definiție? 
Nu cred, pentru că ar limita-o,
Iar a defini iubirea nu ar însemna să ai limite !!
Dragostea este la fel ca credința.
Poți pune la îndoială ceea ce crezi
Dar cu cât citești mai mult despre ea,
Realizezi că nu există nici un răspuns.
În schimb există mai multe definiții:
Iubirea este ceva ce simți în interiorul pieptului și în gândire,
Este ceea ce nu vrei uneori și totuși nu i te poți împotrivi...
Iubirea este sentimentul care apare indiferent de vârstă și este ceva care nu poate fi comparat...
Iubirea este viața...
Dragostea este cel mai frumos sentiment pe care Dumnezeu l-a creat în noi...
Pe care să îl simțim când se naște, să trăim și să credem în ea...
Este manifestarea a două nevoi fundamentale ale inimii: 
Dorința de a iubi și de a ști că ești iubit ...
Este capacitatea fiecărei ființe umane de a da ce e mai bun din el însăși, 
Este respect, recunoaștere și afecțiune exprimată în mângâiere,
În darul neașteptat: tandrețea, care este expresia cea mai senină, frumoasă și fermă a iubirii.
Este o forță superioară pe care te conduce, te motivează și îți oferă bucuria de a fi...
Dragostea este: Începutul unui răsărit de soare cu ochii în întunericul nopții...
Dragostea este totul care te bucură...
Dragostea este un privilegiu...
Iar când este și împărtășită este o binecuvântare. 
Iubirea e ADN-ul universului,
Bărbat și femeie împletiți într-o singură ființă.
Ferice de cei care și-au găsit fericirea în dragoste,
Pentru că au găsit cel mai mare mister al universului.
Dacă ești unul dintre aceștia, profită de ea căci sunt foarte puțini norocoși! ~
Odine ~


vineri, 2 octombrie 2015

~ Dacă ieri ar fi azi, aș face totul diferit ~

~ Îmi aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri,
Dar aș fi făcut mult mai mult, dacă ar fi fost mâine.
Confund mereu timpurile, pentru că în adâncul sufletului meu,
Îmi doresc timpul trecut, nu neapărat să îl retrăiesc,
Cât să fac totul diferit față de cum am acționat.
Dacă astăzi ar fi mâine, aș dansa pe muzică,
Fără să încerc să grăbesc măsura sau pașii noștri spre viitor,
Aș dansa doi în stânga, doi în dreapta fără să mă gândesc la altceva
Și ți-aș dărui timpul prezent, nu aș aștepta viitorul.
Nu m-aș aranja cu nimic pentru nimeni și nu mi-ar păsa
Că poate nu arăt destul de atrăgătoare sau sexy...
Aș spune de mai multe ori ”nu știu” decât ”și eu”...
Pentru că diferențele astea descoperă lumea, chiar dacă ești slab și vulnerabil...
Nu aș face totul pe placul tău și nici nu aș încerca să te impresionez cu ceva,
Aș vrea să te întâlnesc în tristețea mea și melancolia mea,
Acolo unde de multe ori trăiesc și nu mi-e teamă,
Pentru că e parte din mine și câteodată mă rușinez
Și poate mă face fragilă, dar tu vreau să mă vezi puternică.
Dacă ieri ar fi azi, aș face totul diferit
Poate te-aș iubi mai mult, sau poate nu te-aș ierta atât de mult,
Poate te-aș săruta cu foc, sau nu te-aș mai lăsa să revii pe ușa vieții mele dacă ai pleca,
Te-aș ține de mână poate, sau nu ți-aș mai accepta capriciile,
Poate aș încerca să îți arăt cât de mult greșești când te pierzi așa,
Sau poate nu aș lăsa orgoliul să mă conducă
Și mi-aș urma inima să te strâng în brațe și să îți spun  ”nu mai pleca”.
Zilele trec și noi trecem prin ele,
Iar numărătoarea inversă începe chiar în secunda asta,
Rezultatul viitorului depinde numai de noi,
Dacă vom fi împreună, sau ne vom construi o altă viață separat.
Avem 365 de zile care ne așteaptă până la un an viitor,
Dar ceea ce vreau să fac mâine, o să fac astăzi. ~
~ Odine ~


joi, 1 octombrie 2015

~ Sunt o femeie perfectă, plină de defecte ~

~ Degetele mele dansează ca alfabetul Braille pe piele 
Jumătate lumină, jumătate tăcere...
Și vor să descopere totul,
Să recreeze totul complet.
Ești jocul meu, iar acum în felul meu mă  joc cu focul,
Milioane de scântei, mari și mici
Uneori mai liniștite, alteori furioase,
Salută sufletul cu forme magice.
Corpul meu este inundat cu lumina
Și eu știu că sunt cu tine acolo,
Dar simt că nu sunt acolo, ci undeva deasupra.
Închid ochii, și-mi conectez inima pentru inima ta
Iar fluturii dansează cu o viteză amețitoare,
Sunt ulcerul dragostei care îmi pictează sufletul,
În culorile curcubeului la linia cu universul
Și se pornește cu două cuvinte,
Cuvinte care aprind sufletul ca o stea.
Câte nopți de nesomn ai avut suflete?
Câte nopți ai comis aceeași infracțiune?
De câte ori ai căutat printre respirații?
Câte versuri? Câte săruturi sunt încă în închisoare?
Convertește-mi inima într-o armă puternică.
Toarnă pasiune, lasă-mă fără minte și confuză
Arde-mă de dorință și du-mă departe
Doar noi doi  suntem destui..
Vreau doar să rămâi,
Să-ți aduci toate bagajele trecutului. 
Nu-mi pasă de mizerie, eu sunt unul din ele,
Accept riscurile și știu că sunt multe,
Dar știu ce simt și simt imperfect de perfect
Sunt o femeie perfectă, plină de defecte. ~
~ Odine ~

miercuri, 30 septembrie 2015

~ De ce doare atât de mult dragostea? ~

~ De ce doare atât de mult dragostea?
Apare la un moment dat în viața noastră, 
Un om care ne face să simțim un sentiment minunat
Numit .... IUBIRE. 
Este poate, tot ceea ce am cerut vreodată
Și atunci de ce doare atât de mult când pleacă?
Poate .... 
Pentru că ceea ce simți nu e reciproc,
Poate pentru că îți lasă un mare gol,
Poate pentru că îți pleacă sufletul departe
Iar inima pare oprită deși bate, 
Că nimic din jur nu umple golul,
Că totul pare nimic,
Că distanța este inevitabilă,
Că uneori ai vrea să nu mai ai memorie,
Ca să scapi de amintiri...
Încerc să descopăr misterul ăsta deși pe de o parte nu aș vrea...
Știu că există locuri ale minții care nu ar trebui vizitate
Ci lăsate așa cum sunt, neatinse.
Poate că sunt lecții ce trebuiesc învățate și trăite
Să îți poți continua zborul,
Nu să îți resetezi zborul ce te-a făcut să cazi.
Dragostea doare și dureroasă va fi până la sfârșitul timpurilor,
Nimic nu te poate ascunde de ea,
Vrei să trăiești dar nu poți,
Ai putere dar totuși nu ai destulă încredere,
La început ți-e teamă, ești pietrificat,
Nu crezi că vei supraviețui,
Ai impresia că totul sub tine se crapă,
Că durerea te va îngropa odată cu ea,
Dar timpul trece...
Și odată cu el începi să te simți mai puternic
Și înveți cum să capeți forță să aduni piesele lipsă din tine,
Să le lipești dar să te și doară că iubești,
Să iubești și în același timp să rămâi în viață. ~
~ Odine ~

marți, 29 septembrie 2015

~ "Te iubesc" este cel mai lung cuvânt din lume ~

~ "Te iubesc" nu sunt două cuvinte care se pot spune în opt litere.
Spunând "Te iubesc" implică toate literele din alfabet și ceva mai mult. 
"Te iubesc" are opt litere, dar nu se spune doar în opt litere, 
"Te iubesc" sunt două cuvinte care se pot spune în milioane de litere. 
"Te iubesc", se spune dimineața, cu un sărut adormit, cu haine mototolite și părul ciufulit.
"Te iubesc", se spune și când nu ai timp să petreci cu celălalt,
Și atunci când urmează să îți accepți critica,
"Te iubesc", se spune lângă ceștile de ceai în zilele când ești răcit
Și în zilele când ai plâns și vrei să fii îmbrățișat. 
"Te iubesc" este ultima atingere ușor peste față, după un sărut,
Este tăcerea din conversațiile despre tot și nimic. 
"Te iubesc" este un râs cu lacrimi în ochi,
O glumă printre o conversație serioasă, 
Este o glumă care se termină într-un sărut,
Un sărut care se termină într-o îmbrățișare,
O îmbrățișare care se transformă din doi oameni, într-unul. 
"Te iubesc" nu sunt cuvinte care pot fi spuse fără un gest,
Ar fi cuvinte goale de la sine,
Dar se pot naște în tăcerea unei mișcări, a unei priviri,
A unui sărut, chiar și fără ca cineva să le spună.
"Te iubesc" este cel mai lung cuvânt din lume,
Cel mai plin de semnificații, mai special. 
"Te iubesc ", nu e ceva care se trage din aer și urmează să fie prins de stele,
 "Te iubesc" este promisiune, așteptare, prezență,
 Accelerat de emoție, de teama de a îl pierde pe celălalt pe drumurile vieții,
Gelozie atunci când trece un timp și cel iubit nu vine,
"Te iubesc" este spus cu ochii pe cer, rugăciune tăcută,
Pentru ca totul să meargă bine în viață alături de cineva drag. 
"Te iubesc" este zâmbetul de la orizont,
"Te iubesc" sunt jurăminte tăcute și așteptate.
"Te iubesc" nu sunt doar două cuvinte din opt litere,
Nu le poți spune nici într-un roman, sau în cea mai lungă dizertație 
Și acesta este motivul pentru care o viață voi avea ceva de spus,
Despre ceea ce simte sufletul, inima și toată ființa mea,
Iar pentru asta voi da râsetele, lacrimile, brațele mele
Și voi continua să fac asta, pentru că sunt captivă în toată iubirea
Și în cele două cuvinte ”te iubesc”. ~
~ Odine ~



luni, 28 septembrie 2015

~ Ai fost începutul și sfârșitul meu. Alfa și Omega ~

~ Ai fost începutul și sfârșitul. Alfa și Omega
Semnificația constă în faptul că Alfa și Omega 
Sunt prima și ultima literă ale alfabetului grecesc clasic.
Când cineva vorbește despre Alfa și Omega,
În general, aceasta înseamnă de la început până la sfârșit. 
Poate însemna și dragostea care te distruge,
Dar în același timp și persoana care te face să o iei de la capăt.
Antidotul pentru toate otrăvurile care corodează mintea,
Lumina care te ghidează în întunericul nebuniei,
Căldura care topește gheața răului,
Vocea care te cheamă să o urmezi,
Persoana care te învață că opusul fricii nu e curajul, ci dragostea.
Iubirea te poate duce în Rai sau în Iad, dar întotdeauna duce undeva.
Trebuie să o accepți ca hrana existenței tale.
Dacă o refuzi, poți muri de foame, uitat în copacul vieții încărcate,
Fără a avea curajul de a gusta fructele lui.
Trebuie să trăiești cu fiecare detaliu dragostea,
Chiar dacă uneori e dificil să iubești conținutul așa cum e el.
Astrologii mi-au spus că ești tu, apusul de soare mi-au spus că ești tu,
Visele mi-au zis că ești tu, inima mi-a zis că ești tu,
Deși mă întreb dacă ești norocul meu care zboară în vânt,
Sau înot în aceiași direcție a curentului.
Ești prima literă a alfabetului sufletului meu
Și vreau să rămână singura literă,
Noul și vechiul testament al vieții,
Începutul și sfârșitul iubirii,
Dragostea mea, punctul meu final,
Alfa și Omega. ~
~ Odine ~

sâmbătă, 26 septembrie 2015

~ Mâine... ~

~ Mâine 
Mâine, dacă nu plouă o să văd marea și voi merge desculță pe nisip,
Lucruri pe care aș vrea să le fac tot timpul
Mâine voi simți aerul care intră plămânii și voi elibera inima  
Mâine, mă voi uita în ochii celor pe care îi iubesc
Fără grabă și o să repet de mii de ori cât de mult le iubesc. 
Mâine mă voi trezi zâmbind,
Pentru că am constatat că am multe motive pentru asta. 
Mâine voi încerca un fel de mancare pe care nu l-am gustat vreodată
Și o să mă îmbât de plăcere și fericire. 
Mâine o să mă duc după acel vis pe care l-am ținut în sertar,
Mâine voi colora casa și viața mea cu toate florile care îmi plac
Voi purta hainele mele preferate și o să mă parfumez cu cel mai bun parfum al meu.  
Mâine voi râde până o să mă doară burta
Și voi spune cu încredere, secrete prietenei mele cele mai bune. 
Maine voi trăi o poveste de dragoste fără teama că o să-mi facă rău.
Mâine, o să fiu acolo unde voi vrea să fiu
Acolo unde totul îmi este permis,
Unde nu există păcat, teamă sau sentiment de îndoială.
Mâine inima mea va avea porțile deschise,
Fără cheie sau lacăt.
Mâine, e o dorință insațiabilă în mine ... 
De a trăi intens și a nu pierde timpul,
De a simți toate emoțiile și senzațiile posibile, 
Pentru a iubi ca și cum ar fi pentru prima sau ultima oară,
De mâine toate întrebările care le am, nu o să le las pentru poimâine.
Mâine... o să fiu în siguranță, chiar de voi fi în mijlocul furtunii,
Mâine nu o să stau sub soarele tău, ci o să te invit sub norul meu,
Norul pe care locuiesc și îmi trimit gândurile la tine când îmi e dor. ~
~ Odine ~

vineri, 25 septembrie 2015

~ Dragostea e generoasă, oamenii sunt zgârciți ~

~ Dragostea la prima vedere e o glumă,
Un schimb de priviri și un pic de aventură
Și poate câțiva fluturi amețiți în stomac...
Un fel de cadou de la Moș Crăciun sau o dietă care slăbește instant,
Dar după un timp cadoul se strică,
Iar kilogramele se depun la loc.
Dragostea trainică se construiește treptat,
Zi după zi, ceartă și nevoi în care sprijinul se acordă reciproc.
Trezire dimineața când nu vrei să te dai jos din pat
Și îi ceri partenerului să îți facă o cafea.
Sau seara când amândoi obosiți vă luați la ceartă, că nu a dus nimeni gunoiul,
Ori că cel responsabil cu cumpărăturile, a omis ceva ce era pe listă.
Atracția e doar fundația dragostei,
Însă fără construcția propriu-zisă devine o ruină.
Dragostea e cărămidă după cărămidă așezată,
Împreună cu liantul principal,
Un amestec de încredere, răbdare dar și multă iubire.
Ca să ajungi la o construcție în care inimile să fie la adăpost,
E nevoie de multă muncă, dar împreună.
De obicei unul cere mai mult, iar celălalt oferă mai mult,
Însă în realitate ambii trebuie să ofere în egală măsură
Și dacă se poate în contra-timp,
Pentru că atunci când partenerul are nevoie de susținere
De obicei are nevoie de mai multă dragoste,
Căci atunci el nu are prea mult de oferit.
Dragostea e generoasă, oamenii sunt zgârciți,
Ea oferă fără a cere înapoi,
Însă atunci când o primești continuu și nu dai deloc înapoi,
Devii un egoist care nu mai știe să ofere ci doar să ceară.
Trebuie să înveți să și dai, nu numai să primești,
Să dai fără ca celălalt să ceară,
Să fie un exercițiu pentru propria-ți inimă și suflet,
Pentru că antrenându-te zilnic vei știi să iubești,
Vei știi să construiești dragostea cu care să intri de mână,
Până la nunta de aur, peste 50 de ani! ~
~ Odine ~

miercuri, 23 septembrie 2015

~ Iubește-mă așa cum sunt, căci și eu te iubesc așa cum ești ~

~ Vreau o dragoste,
În așa fel încât viața să fie magie și să îndulcească sufletul,
Să cred că trăiesc o scenă din cel mai romantic film din lume. 
O iubire în care să dorm liniștită și în siguranță,
Iar brațele tale să-mi fie scut împotriva a tot,
Să fiu invincibilă în fața a tot
Și să arăt lumii că sunt cel mai fericit om din lume.
Că iubirea asta mă face să mă simt la fel de frumoasă,
Într-o o rochie de seară, sau în pijama cu părul ciufulit,
Să te sărut când ești calm sau complet nebun de nervi,
Să te iubesc cu fiecare respirație,
Dragostea să-mi fie medicament nu otravă,
Să mă vindece atunci când mă rănește,
Să fie doza corespunzătoare ca durerile să dispară.
Nu vin cu garanții sau să pretind că sunt perfectă,
Pentru că nu dețin perfecțiunea,
Eu sunt ca și tine, un simplu om,
Pot greși, am defecte, zâmbesc, plâng și învăț în fiecare zi.
Așa că iubește-mă așa cum sunt,
Căci și eu te iubesc așa cum ești,
Pentru că asta sunt eu, nu e alta ca mine,
Este singura garanție care ți-o dau,
Ceea ce simt, ceea ce e în inima mea,
Deschide-o dar cu grijă, e singura care o am
Iar în camera ei, inima-mi bate din aripi,
Sunt fragile, dar atât de puternice
Dar bat în fiecare secundă pentru tine. ~
~ Odine ~