~ Am nevoie de o carte. O carte pe care să urc la stele. Să le ating, să mi le pun în păr. Am nevoie de fericire, așa cum ele au nevoie de cer. Cartea iubirii e tot ceea ce vreau. Să o scriu, să o citesc mai apoi din scoarță în scoarță, să îi adulmec fiecare cuvânt, să îl înghit și să îl mestec până când îi voi simți gustul dulce –amărui.
Nu am nevoie decât de o pereche de aripi, pe care să le pun în spate, să nu mi le mai poată smulge nimeni. Aripi de argint care deși vor fi grele, o să mă înalț cu ele, pentru ca sufletul să îmi fie ușor. Doar o adiere și mă facă să zbor sus și mai sus. Doar că adierea nu există. E atât de liniște și nici măcar un firicel de aer nu se simte.
Într-o zi îmi voi scrie aripile, le voi desena așa cum numai eu știu, le voi scrie cu litere invizibile și numai eu sa le pot citi. Nimeni nu va ști, nimeni în afara mea nu va reuși, decât cei care au sufletul la fel de ușor precum o pană. Doar ochii lor vor înțelege cuvintele scrise acolo. Cuvinte pline de sentimente neînțelese, neascultate și neatinse.
Am nevoie de cartea mea de dragoste. În ea îmi voi regăsi identitatea și cu ea îmi voi culege stele ce îmi vor veghea pașii către fericire. Ele îmi vor străluci în păr așa cum îmi strălucește sufletul. ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu