~ Cand ne-am urat si ne-am iubit plangand ~

Rememorarea de-ntamplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti

Pană-ţi culeg tot frigul de pe buze,

Cerandu-ţi mai apoi din suflet scuze,

Pentru minciuna că, oricum, exişti.

Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte

Şi mai supusă altuia nicicînd,

Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,

Cand ne-am urat şi ne-am iubit plangand,

Fără s-avem nevoie de cuvinte,

La cată moarte adunam în gand.

 Cum să trăieşti frumos fără iubire,

Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,

Cum să cuprinzi neliniştea din zori

Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,

Cum să te bucuri de întreaga fire

Şi viaţa ta să-şi afle împlinire

Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întâmple -

Cu simplitatea unei adieri -

Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri

Gheţarii urii se ivesc la tâmple,

Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

~ George Tarnea ~