Eu te iubeam. Dar tu? Tu ma iubeai atunci, cand imi spuneai cuvinte frumoase. M-ai iubit vreodata ? Sau tot ce a fost spus nu a fost altceva decat un morman de cuvinte alcatuite din aripi de fluturi uscate. Cine i-a invatat pe fluturi sa zboare? Si cine i-a ucis? Soarele ? Timpul? Sau oamenii ? Ei singuri au incercat sa se ridice de pe pamant. Au invatat sa zboare. Si oamenii i-au ucis. I-au atins cu mainile lor criminale si le-a luat praful magic de pe aripi. Le-au smuls aripa cu aripa cu un zambet de ucigas pe fata.
"O sa fie bine". Asta e fraza pe care de fiecare data calaul o rosteste unui fluture. Vei muri si te vei duce in Raiul fluturilor. Acolo nu te va mai atinge nimeni si nimic. Vei zbura catre nori si catre cerul albastru si senin. Pamantul nu e un loc pentru fluturi si nici pentru ingeri. Ei nu au ce sa caute pe pamant. Oamenii ii ucid. Au mainile patate de sange de fluturi si ingeri. De sange nevinovat.
Am lacrimi in gat. Nu vreau sa mai fiu om. Nu pot sa fiu in lumea lor. Am lumea mea. Nu pot sta in lumea asta plina de ura, de dezamagire, de minciuna, de ignoranta. Nu pot sa trec mai departe si sa nu vad aripi rupte in jurul meu. Nu pot sa calc pe ele. Sunt si ale mele acolo. Le-am pierdut. Unde imi sunt aripile. Le caut si nu le gasesc. Sunt la tine, calaul meu. Mi-ai rupt aripile cu cuvinte si promisiuni desarte. Si a fost atat de usor.
Cum sa mai zbor fara ele ? Nu intelegi? Cum poti sa crezi ca vor creste altele la loc? Ceea ce smulgi nu mai creste. Vreau sa ies si nu pot. In fata mea e geam de sticla si incerc sa incerc sa il sparg. Nu pot ca nu mai am putere. Oamenii ma privesc si trec mai departe, sunt doar trecatori. Sunt in sertarul cu fluturi morti, fluturii stransi de tine si pusi in insectar. Sunt un alt fluture fara aripi, infipt cu acul in inima sa nu ma mai pot misca niciodata. In Raiul fluturilor care e insectarul TAU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu