~ Balerina și soldățelul ~

~ Eu am fost mereu o visătoare,

Incurabil de romantică și uneori cu o tristețe pe care mi-am asumat-o,

Ca un soldățel aruncat în lupte urâte, dar care a luptat mereu pentru iubire.

Deși am avut o armă mai tot timpul în mână 

Am inventat metode de a lupta, fără a mă folosi de ea.

Tu ai fost mereu ca un dansator, o balerină...

Ți-ai pus picioarele pe podea și ai reflectat la pașii de balet,

Studiind cu atenție coregrafia și respectând-o întocmai,

Pentru ca dansul final să pară aproape perfect,

Dar nu ai folosit niciodată inima.

Dansul tău e fermecător, dar nu a fost deajuns,

Ai vrut mai mult, ai vrut totul.

Și ai reușit.

Ai folosit decorul pentru a obține totul,

Inclusiv soldățelul de jucărie, dorit.

Toate eforturile sale de a fi elegant în uniformă,

Singura sa misiune a fost de a cuceri balerina,

De a lupta pentru dragoste până la final,

De a îi dărui ca răspuns al iubirii, inima sa.

Ea a fost mereu visul său,

Iar balerina s-a bucurat de asemenea, de a fi cu el,

Că nu avea nevoie de a fi un personaj, de machiaj, de poante.

Din păcate balerina a fost învățată cu luminile rampei, cu scena,

Iar soldatul nu a avut nici o șansă,

Oricât de mult a încercat, a rămas în spatele cortinei.

Pentru balerină spectacolul a mers mai departe,

Fiind aplaudată, dorită și adorată,

Uitând de soldățelul care a stat tăcut în spatele scenei

Și care a rămas acolo, iubind-o în tăcere.

Ea și-a terminat rolul și a plecat spre altă scenă,

Cu un alt rol și alt spectacol.

Draga mea balerină, acum ești ocupată cu luminile rampei,

Dar când luminile se vor stinge, te vei întoarce

Și-ți vei aminti de soldățelul tău de jucărie,

Doar că atunci vei realiza, că soldățelul

S-a schimbat atât de mult și s-a transformat,

Într-un soldățel de plumb, cu un suflet de plumb, care nu mai iubește. ~

~ Odine ~