~ Canta portativul noptii in cantec de dor,
de dorul zorilor si al rasaritului. Noaptea le-a furat si a lasat in locul lor
un dor nebun si-un gol infinit, ce nu se vede, nu se aude ci doar se simte.
Notele musicale se amesteca cu picaturile
in bezna si se contopesc intr-un cantec care nu se aude decat de catre cei ce
simt imensitatea golului. Note si ploi se muleaza pe negrul noptii, incercand
sa desluseasca un licar de speranta, chemand-o cu jale ca pe oxigenul vital
pentru a mentine viata.
Regina noptii, Luna incearca sa scoata
capul de dupa norii grosi dar e inghitita subit ca o strop de apa intr-o sete
nebuna. Nici ochii nu iti mai trebuiesc, ci doar urechile, caci doar ele te mai
ghideaza pe drumul vietii.
Nu iti mai aduci aminte de nimic din ce
era odata, decat atingeri si cuvinte, care au fost rostite si dureri care nu
vor fi spuse niciodata, ci doar lasate sa devina o cangrena ce va roade intr-un
trup si asa firav.
E tarziu si tacere, nu se aud decat
sunetele musicale, ce rasuna in linistea noptii asemeni unei grindine care
loveste pamantul. Nici macar batai de inimi nu se aud, pesemne ca au plecat si
ele odata cu iubirea si au lasat in urma doar dor. Dor, ploaie si sunetele
cantecelor de dragoste ce rasuna in imensitatea noptii, cele ce mai aduc aminte
din ceea ce insemna in trecut rasarit de soare. ~ ~ Odine ~
~ Am o inima facuta din nasturi. De
fiecare data cand cineva a luat o parte din inima mea si a plecat departe din
viata mea, am mai cusut un nasture. Si asa am facut pana cand am tesut o inima,
din bucatele mici si rotunde, alipite una de alta cu propriile vene.
Treptat, din inima mea nu a mai ramas
nimic. Am dat tuturor celor ce au dorit din ea cate o bucata, asa cum bucatarul
da bucati de tort din ceea ce a facut cu sudoarea fruntii. Chiar si celor ce nu
au meritat, sau nu au apreciat cat am muncit pentru a avea o inima curata.
Acum nu mai este aproape deloc, au mai
ramas niste farame din ea pe platoul trupului meu, un trup inert care nu mai
misca, nu mai reactioneaza pentru ca inima ramasa nu il mai poate hrani cu
viata.
Dar mai am o inima. O inima cusuta din
nasturi. O sa mi-o infig in piept in locul celei care era odata si o sa il rog
pe Dumnezeu, sa trimita un fulger si sa ii dea viata, sa bata in piept si sa o invete
sa iubeasca. Din nou. ~
~ Ingeri si demoni sunt printre noi. Luminile
ne crapa ochii sa vedem cu ei larg deschisi monstrii ce conduc citadinele in
care domnesc zgaraie norii. Umbrele ne incatuseaza si ne strang incheieturile
cu lanturile trufiei si rautatii din jur. Arunca pe noi cu ceturi dense sa ne
apese creierii injectati de virusi inebuniti in laboratoare.
Ingerii isi pierd in fiecare secunda penele
pretioase incercand sa arate bietilor muritori capcanele intinse. Doar
unicornii ii ajuta si pasarile cerului. Restul se transforma in fiare salbatice
cu dintii insetati de sange.
Suntem pe ultima suta de metrii a
umanitatii caci demonii se aseaza la conducerea lumii, iar oamenii le dau
binete dandu-le cu draga inima voturi de incredere, cand de fapt isi fac
insemnare cu cifra fiarei si isi conduc singuri sufletele in Iadul incins care
asteapta.
Ingerii se roaga ingenunchiati cu lacrimi
in ochi caci calea aleasa e cea a pierzaniei. Dar oamenii sunt asemeni mortilor,
doar ca mortii aud dar nu pot raspunde, omul raspunde gresit dar nu aude.
Oameni ucisi din sete de bani, iubiri
omorate din caderi in pacate, copii loviti din orbecaiala parinteasca si toate
cheama Antihristul sa vina sa le adune sufletele de pe campuri, precum cosasul
isi aduna fanul cazut la pamant.
Cerurile plang si norii se aduna, sfintii
striga la oameni sa-si ceara indurarea, dar ei nu aud. Se duc incet spre
vesnicia Iadului calcand pe nevinovati, urmandu-si idolul.
Iar ingerii plang, caci atunci cand ploua,
isi varsa lacrimile de pacatele oamenilor stiind ca ei aleg vesnicia mortii,
cand ar putea iubi si asta le-ar aduce mantuirea si calea catre nemurire. ~
~ Viata e un bal mascat. Acolo, mastile
defileaza pe podium ca niste manechine celebre. Ele nu isi afiseaza trupul cu
carne si oase ci masca de portelan.
Masca cea care nu prezinta nici o emotie,
nici o lacrima doar indiferenta si aroganta stilata. Ea priveste cu gratie si
se poate schimba asa cum ii cere publicul.
In spatele ei se ascunde pielea si chipul.
Acela rade ori plange, sau poate in spatele unei masti inocente, exista
perfidia. Toate se vad la balul vietii unde toate personajele afiseaza masti.
Balul uneori dureaza atatea nopti si zile
si ani si zeci de ani, incat masca se lipeste atat de bine incat nu o mai poti
dezlipi, pentru ca pielea se uneste atat de bine cu ea incat ti-ai smulge chipul.
Asa ca iti iei noua masca si treptat mergi
catre alt bal deoarece cel vechi nu se mai potriveste cu noul chip. Si iarasi
masca la vedere va ascunde o alta masca cu piele in spatele ei, o alta viata, pentru ca
intotdeauna masca prezenta la bal ascunde intotdeauna o alta fata decat cea reala.
Mastile sunt bucati de portelan topite, care imita perfect osatura chipului tau, desenate cu scopul de a ascunde adevarata emotie sau traire si care se poarta la balul vietii. ~