Si am
crezut ca nici tu, nu vrei asta pentru mine,
Insa sunt
aceleasi scuze, acelasi cerc fara sfarsit,
E doar un
cosmar si nu va fi deloc bine.
Ramas bun,
tu cel care erai iubitul meu din vis
Ramas bun,
vis fara de speranta,
Nu mai
vreau sa te mai am in minte
Iar tu
vreau sa ma lasi in pace.
Pe curand,
povestea mea de dragoste
Am stiut ca
imi vei aduce
Doar durere
in clipa in care ma voi trezi,
Asa se
intampla cu cei ce se iubesc in vise.
Sunt momente in noapte cand visez Ca te tin strans la pieptul meu si ma pierd in atingerile tale Apoi vin zorile si mi te smulg din brate, Dar nu te pierd, pentru ca niciodata nu ai fost al meu. ~
~ Se rup foi din cartile destinului, iesind
din ele vapoare de hartie ce plutesc pe apele sarate ale lacrimilor.
Bibliotecile vor fi mai sarace in carti, iar cele ramase vor fi mai subtiate, cu
lipsuri intre capitole. Partiturile muzicii sunt singurele care isi vor pastra
foile intregi, pentru ca ele trebuie sa duca fiecare cantec de dragoste mai
departe.
Foile se vor indoi de durere si se vor
inchide singure de parca un foc interior le-ar strange inima, transformadu-se
in barcute. Toata trecerea lor lina, va elibera cartea vietii ce a fost umpluta
de capitole pline de suferinte din partea unui scriitor neglijent, ce si-a
lasat cuvintele sa defileze singure pe un pod al tacerii.
Barcutele
insirate pe raul de lacrimi sunt asemeni margelelor puse pe sarma, de un
bijutier chior. Isi cauta usa pe care sa se elibereze spre Dumnezeu, pentru a
isi cere binecuvantarea si a pleca in marea calatorie.
Si asa cartile, vor ramane usurate de
acele pagini ce nu isi mai gaseau sfarsitul din dramele vietii si vor fi inlocuite
de cuvinte de dragoste si liniste, pana ce cartea destinului se va termina, iar
cartile vor fi puse in biblioteca lumii si acolo ele vor astepta cuminti, pana
ce un cititor curios va dori sa le rasfoiasca, iar Dumnezeu va scoate eroul din
carte si ii va reda o noua viata, pentru a scrie o alta istorie. ~
Am vazut fata calaului, cel ce se
ascundea in spatele mastii. Am crezut ca figura lui ar trebui sa fie
transfigurata de la durerile atator suflete care au fost ucise si pe care le-a
privit in ochi cum mor.
In schimb ochii calaului erau atat de
limpezi si senini, de parca asta era o datorie pe care el a fost insarcinat sa
o duca la capat. Am sarutat mana calaului. Am sarutat-o cu atata drag si
iubire, caci nu stiam ca va mai lovi inca o data. Am crezut in ceea ce a spus
el, ca din acea clipa s-a terminat.
Calaul ar trebui sa ucida, dupa ce
vinovatul a fost judecat si trimis sa isi ispaseasca pedeapsa. In schimb calaul
meu cauta suflete inocente, acelea ce cauta iubire, pe care le trimite la
moartea sufleteasca.
Am sarutat obrazul calaului si mi-a zambit
de parca stia ca asta imi va ramane in minte pentru clipa injunghierii. Am
sarutat buzele lui si m-a lasat sa vad cum arata Raiul, dincolo de lume. I-am
sarutat inima, am auzit cum bate si am realizat un lucru, ca e doar un OM. Ca a
ales acel rol la inceput din placere proprie, iar acum e prins in vartejul asta
si nu se mai poate opri.
Am strans in brate la final calaul si
i-am urat sa aibe grija de el, dar din clipa aia nu am mai simtit teama, ci
doar mila. Si mi-am promis mie, ca nu voi mai permite calaului sa ma poata
atinge cu nimic si ca niciodata nu ma voi transforma in calau. Si ca orice rana
va incerca sa imi provoace, il voi ierta si il voi iubi in continuare, pentru
ca el nu vrea sa ucida trupuri, ci inimi, vrea sa ucida iubirea din inima.
Nici un calau nu poate ucide ceea ce Dumnezeu
mi-a pus in suflet. Nici un calau nu se poate transforma in diavolul de suflete
cat timp nu ii permiti sa intre acolo si sa ucida. Aveti grija de iubirea din
voi, pentru ca ea este cea care va tine in viata, ea este cea care va arata ca
exista drum dincolo de orice zid si ca orice calau, nu e altceva, decat un om.
In voi nu exista moarte, ci aripi. ~
~ Mereu
am privit dincolo de geamul care s-a aflat in fata mea, geam pe care mi l-au
pus in fata ochilor cei ce nu au vrut sa vad adevarul. Nici macar nu am stiut
ca acolo a existat un geam, iar eu nu am privit realitatea in fata, nu i-am
simtit mirosul ei asa cum este.
Am ajuns sa il sparg in clipa in care am
privit cu furie ceea ce era in jurul meu, tipand de durere, iar tipatul meu l-a
fisurat. Abia atunci am realizat ca niciodata in fata mea cei ce isi expuneau
asa zis-ul adevar era de fapt o minciuna. Iar ei niciodata nu au expus
sentimente adevarate, vieti adevarate, decat un simplu film care se derula in
fata mea ca printr-un televizor.
Sau poate viata mea a fost vazut prin
ecranul de sticla, iar drama sa fie scrisa de un scenarist masochist caruia ii
place sa isi vada vedetele in lacrimi si suferinta.
De astazi nu mai exista nici un geam in
fata mea. De astazi actorul de dincolo de geam e liber. Nu mai are scenariu pe
care sa il urmeze si nici o scena pe care sa faca figuratie. Din clipa asta se simte
mirosul vietii asa cum este, mirosul imputit al adevarului, dar macar e adevar,
e libertate, iar eu nu mai sunt Alba ca Zapada in sicriul din sticla. De azi
Alba ca Zapada s-a trezit, iar piticii au disparut si nici de Fat Frumos pe cal
alb nu a mai fost nevoie sa o trezeasca cu sarutul lui, ci de un geam spart. ~
~ Mi-am descaltat sufletul si am pus
pantofii la uscat. Acum merg pe sfoara vietii si mi-e teama sa calc inca in afara ei, dar macar asa imi
voi curata noroiul pe care il car in bocanci de atata vreme. I-am spalat cu
lacrimi si durere si i-am pus la soare. Am incredere ca el ii
va usca si atunci cand o sa ii incalt din nou vor fi curati.
In jurul meu sunt numai bocanci agatati
si ei la randul lor pentru ca destinul sa aduca o noua viata. Oamenilor le e
teama sa isi mai incalte sufletul cu mizeria in care au calcat, sau au fost
aruncati de altii si pe care l-au carat dupa ei.
In viata trebuie sa te opresti din cand
in cand, sa te descalti si sa iti cureti sufletul de mizeriile care ti-au fost
aruncate, de noroiul pe care l-ai carat dupa tine, desi nu era al tau. Atunci o
sa reusesti sa mergi usurat de poverile ce nu iti apartineau pe drumul vietii.
Nu va aruncati sufletul atunci cand s-a
murdarit, descaltati-va de el, spalati-l si lasati-l sa-l vada soarele. Veti
pleca mai departe cu bocancii curati. Nu
calcati cu ei pe alte suflete, pentru a nu va murdari si nici nu calcati in
mizeriile altora. Asa veti avea incaltarile sufletesti curate, chiar daca au
fost rupte de drumurile intortocheate ale destinului. ~
.jpg)
