~ De ce când e soare, nu
sunt stele?
Şi când e el, unde sunt
ele?
De ce când luna e
aprinsă,
Lumina doarme sau stă
ascunsă?
Când soarele e sus pe
cer,
Doar el e punctual de
reper,
Căci el e regele
ceresc,
Şi toate-n jurul lui
domnesc.
Când luna-i sus cu
stelele,
Ies la iveală ielele,
Să facă dansuri
fecioreşti,
Şi vrăji cu astrele
cereşti.
Descântece la luna
plină,
Şi vrăji de dragoste
deplină,
Iubiţii lor să şi-i
întoarcă,
De ele să nu se mai
despartă.
Iar când soarele sus pe
cer se-arată,
Iubiţii intră iar pe
poartă,
Cu braţele pline de
flori înmiresmate,
La iele cu rochii albe
îmbrăcate.
Asta e vraja de iubire
eternă,
La cer cu stele şi cu
lună plină,
Căci de când lumea s-a
născut şi până moare,
Cerul o să aibe lună,
stele si răsărit de soare. ~
~ Odine ~