Căci sub ele păsări
cer,
Să le dau drumul spre nouri,
Orizontul să le-ofer.
Şi mă gâdilă sub piele,
Să întind mâinile-n
zare,
Ca să vadă stelele,
Şi a cerului culoare.
Trupul meu e o colivie,
Ce are teama să
deschidă,
Sufletul ce-i o cutie,
Să nu mai fie o omidă.
Chiar de-l ţin încătuşat,
Trupul meu şi
amintirea,
Îmi apar pene pe gât,
Să-mi arate originea.
Că sunt o pasăre ce am
venit,
În trup de om plin de păcate,
M-am reâncarnat greşit,
Şi vreau doar
sinceritate.
Adevărul e ca zborul,
Unei păsări ce doreşte,
Să simtă sub aripi
cerul,
Când se-nalţă şi
iubeşte. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu