~ Deşertul de iubire ~

~ Nici nu mă laşi nici nu mă iei,

Nici viaţa să mi-o dai nu vrei,

Nici să mă laşi în alte braţe,

Nu accepti să şti că am speranţe.

Vrei să fiu a ta pe vecie,

Nimeni altcineva să nu mai fie,

Tu vrei ca inima mea să bată,

Doar pentru tine viaţa toată.

Şi vreau să alerg să fug de tine,

Din acel deşert ce doare-n mine,

Unde nu mai am simţire

În seceta de iubire.

Şi vreau să plouă mii de ani,

Să spele tot ce-nseamnă răni,

Să inunde ce-a uscat iubirea

Să nu mai doară amintirea.

Şi vreau să zbier şi vreau să ţip,

Căci sunt femeia fără chip,

Sunt doar o voce în deşert,

Şi-mi urlă inima din piept.

Şi dacă nici toate apele din lume,

Nu va umple golul din al tău nume,

Iar setea de tine nu o va risipi,

În singurătate voi sfârşi.

Voi rămâne acea  voce crudă,

Ce predică în seceta surdă,

În deşertul de iubire,

Ce va rămâne-n nemurire. ~

~ Odine ~