~ Mainile care fac dragoste ~

     ~ Sunt momente cand ma ratacesc printre rime si uit de cuvintele care se leaga fraza de fraza, ca niste vene ce se unesc intre ele intr-un ocol al trupului, pentru a ii da viata. Uit de ele, dar ma intorc la ele. Ele sunt venele mele, care imi pulseaza in creier si au nevoie sa respire, sa explodeze ca o lumina in jurul mintii.

      Azi nu vreau rime.  Azi nu vad decat cuvinte, care vin nebune si se lipesc de geamuri  ca niste maini care incearca sa se agate de lumina de afara si care tanjesc dupa ea. Mainile celor care trec prin viata noastra si le salutam, sau ne incrucisam intre noi, iubindu-ne prin ele.

  

     Cel mai tandru moment din viata oamenilor este atunci cand mainile se saruta, cand se imbratiseaza, cand se ating, ca doua trupuri care fac dragoste si nu se mai satura niciodata. Prin buricele degetelor isi transmit energii care nu se opresc, ca niste fulgere care ajung pana la cer si revin din nou pe pamant.

     Mainile fac dragoste mereu, cu orice obiect, cu orice trup, cu orice ating. O altfel de dragoste, pe care putini sunt capabili sa o inteleaga, pentru ca degeaba doua trupuri se iubesc , daca nu exista patru maini sa se imbratiseze intre ele. Mainile sunt o calatorie in viata ta si prin ele primesti sau daruiesti, pentru ca ele intind darul.

       Calatoria vietii inseamna a intinde mainile si a darui, nu bani, ci viata, nu averi, ci iubire, nu ura, si fluturi. Sa atingi chipul cuiva si sa ii dai binecuvantarea aripilor de fluture pe chipul sau. Asta inseamna a face dragoste cu viata, a o iubi asa cum aripile iubesc zborul, asta inseamna sa traiesti.

     Nu avem nimic in viata decat pe noi. Ne rugam in fiecare seara cu mainile impreunate, cei ce o facem, pentru a cere. Nu avem de pierdut decat ceea ce ne dorim cu adevarat, propria viata si asta ca nu stim ca avem exact ceea ce ne trebuie si totusi cersim cu ele intinse.

    Sa traim rapid pana nu se va stinge lumanarea din noi, inainte de a muri de tineri in interior si sa lasam latura salbatica din noi sa fie libera, sa lasam mainile sa fluture ca aripile zburatoarelor. Asta inseamna a iubi cu mainile tot ceea ce ne inconjoara, sa sarutam cu ele viata, pentru ca doar ea ne apartine, restul sunt trecatoare.

   Faceti dragoste cu mainile voastre, mangaind in aer lumina, florile, pasarile, varful ierbii si veti primi la randul vostru o altfel de iubire, o binecuvantare pe care nu o puteti primi prin nimic altceva, e ca un porumbel alb care se coboara spre voi, nu ii vedeti aripile, dar ii simtiti falfaitul lor printr-o adiere calda si o pace sufleteasca. ~

                    ~ Odine ~