~ Mă
prinde iar iubirea pentru tine,
Mă-ntoarce
şi stoarce totul din mine,
Mă
urmăreşte şi mă doboară,
Din toate
rănile mă înfioară.
Te iert că
n-ai putut să-mi dăruieşti,
Decât lacrimi
şi durere amară,
Te iert că
nu şti să iubeşti,
Ci că eşti
sec, precum deşertul Sahara .
Şi smulg
haina de pe piele,
Să mi se
vadă oasele,
Că până
şi ele simt durerea,
Precum
pietrele, sfărâmarea.
Aşa cum
ciocanul loveşte,
Piatra
care o ciopleşte,
Aşa fiinţa
mi se zdruncină,
Iar inima
mi se sfărâmă.
Din inima nu
mai rămâne nimica,
Doar o
piatră mititică,
Ce-ţi va
sta in buzunar,
Pe un
post de felinar.
În
iubirea ce-o să vină.
Ca un
talisman de foc,
Să-ţi dea
pace şi lumină. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu