~ Dansul Ielelor ~

~ De ce când e soare, nu sunt stele?

Şi când e el, unde sunt ele?

De ce când luna e aprinsă,

Lumina doarme sau stă ascunsă?

Când soarele e sus pe cer,

Doar el e punctual de reper,

Căci el e regele ceresc,

Şi toate-n jurul lui domnesc.

Când luna-i sus cu stelele,

Ies la iveală ielele,

Să facă dansuri fecioreşti,

Şi vrăji cu astrele cereşti.

Descântece la luna plină,

Şi vrăji de dragoste deplină,

Iubiţii lor să şi-i întoarcă,

De ele să nu se mai despartă.

Iar când soarele sus pe cer se-arată,

Iubiţii intră iar pe poartă,

Cu braţele pline de flori înmiresmate,

La iele cu rochii albe îmbrăcate.

Asta e vraja de iubire eternă,

La cer cu stele şi cu lună plină,

Căci de când lumea s-a născut şi până moare,

Cerul o să aibe lună, stele si răsărit de soare. ~

~ Odine ~