~ Drumul spre fericire ~

~ Când ai ajuns să cunoşti nefericirea,

Înseamnă că ai urcat prea sus ,

Prea sus să mai vezi omenirea,

Prea jos încât să mai ai ceva de spus.

Şi rămâi într-o tăcere mormântală,

În care doar gândurile mai vorbesc,

Într-o cugetare filosofală,

Şi amintiri ce de inimă se lovesc.

Şi în priviri agăţate de zări albastre,

Acolo unde odată erau zboruri,

Când se iubeau inimile noastre,

Iar universul ne răsfăţa în ceruri.

Iar gura mi-am cusut-o cu mătase,

Să nu mai rostească cuvinte de iubire,

Nimic să nu mi-o mai descoase,

Şi să mai ducă inima la înrobire.

Şi am să-mi leg privirea de la tine,

În veci să nu te mai privească,

Să uite de tot şi de ce îţi aparţine,

Doar drumul spre fericire să găsească.

Şi am să-l caut şi am să îl găsesc,

Şi-atunci doar zâmbet va fi pe a mea faţă,

De lacrimi şi tristeţe să nu-mi mai amintesc,
Şi să-mi scoată inima din gheaţă. ~ 

~ Odine ~