~ Iubesc si urasc ~

~ Ma pierd in procesul verbal al crudului timp,

Care m-a amendat pentru ca am vrut sa traiesc

Mai repede decat a curs el pe apa.

Ma simt de parca as merge pe jos in maini,

Si tot vad de-andoaselea.

Ma duce vantul de parca as fi o hartie,

Ce aluneca in timp,

Care se opreste din loc in loc,

Iar cineva scrie un poem pe mine,

Lasand acolo o mica poveste.

Ma arde focul de parca as fi o bucata de lemn,

Uscata de dureri, chinuri si lacrimi,

Ce crapa la fiecare miscare a vantului,

De doruri tacute ce mistuie trunchiul bolnav.

In interiorul meu, mana in mana ,

Traiesc sentimente opuse de viata,

Dar atat de fratesti intr-o legatura vesnica.

Intr-o zi te iubesc, dincolo de orice limita,

In alta zi sunt plina de ura, fata de alegerile ce le iei,

Intr-o zi iubesc inteligenta ta, in alta urasc indecizia,

Intr-o zi iubesc zambetul tau si urasc tacerea lui in alta,

Uneori te iubesc, in alta zi urasc pentru ca te iubesc.

Si tot ceea ce fac ma transforma,

Intr-un prizonier fata de aceasta ura nebuna,

Pe care o urasc tocmai ca o iubesc. ~

~ Odine ~

~ Mă nasc din dragoste ~

~ Mă nasc din ziduri ce mă strâng,

Ca să devin din nou femeie,

Mă rup din ele şi de durere plâng,

Iar inima din piept, vrea să se descheie.

Mă smulg din ele căci mă ţin,

Atât de strâns şi mă sufocă

Şi mă ucid puţin câte puţin,

Iar mâinile din umeri, le dislocă.

Mă nasc din pânze de păianjen,

Pictate de însuşi Dumnezeu,

Vibrez ca notele într-un referen

Ca să compun cel mai frumos eseu.

Eseu ce-l scriu de ani şi ani de zile,

Ce pentru tine îl compun abil

Şi precum călcâiul lui Ahile,

Eşti pentru mine punctul  vulnerabil.

Şi chiar de-ncerc să mă acopăr pe alocuri,

Să par puternică şi mândră ca o Afrodită,

Mă nasc din pânze de păianjen şi din ziduri,

Să fiu femeia pe care să o vrei iubită. 

Mă nasc din dragoste pentru tine,

Din pământ, apă, aer chiar şi  din foc,

Şi prin toate aş trece şi-o ştii prea bine,

Că de n-o fac, o să mă sufoc.~

~ Odine ~

~ Zboară inimă ~

~ Inimi mici si inimi mari,

Se răpesc de marinari,

Se pun într-un borcan

Şi se-aruncă în ocean.

 Şi se lasă însingurate,

Printre rechini speriate,

Că vor fi iar înghiţite,

Şi din dragoste jertfite.

Zboară inimă nebună,

Du-te până-n sus la lună,

Du-te şi nu te mai întoarce,

Pe pământul ce te stoarce.

Şi unde vântul te va duce,

Pe locul unde-o să te arunce,

Pe acel punct de pe hartă

Acolo este a ta soartă.

Şi în ce loc unde vei cădea

Să îţi găseşti dragostea

Căci acolo in depărtare

Este raza ta de soare. ~

~ Odine ~

~ Eu sunt codru şi marea ~

~ Eu sunt un codru de iubire,

Şi venele îmi înverzesc,

Când mă cuprinzi cu fericire,

Când nu o faci, mă ofilesc.

Şi îmi întind braţele largi,

Către  cer ca nişte ramuri,

Când tu spre mine o s-alergi,

Şi cuvinte să îmi murmuri.

Iar de -ai să pleci pe-a ta cărare,

Şi ai să uiţi de mine,

O să mă usuc de întristare,

Să mă înec printre suspine.

Eu sunt o mare îndragostită,

Care din depărtare te priveşte,

Şi-n valuri vreau să fiu iubită,

Căci dragostea mă copleşeşte.

S-ajung să-ţi sărut tot trupul,

Să-ţi las sarea mea pe tine,

Să-ţi ating cu drag iar chipul,

Şi braţele valurilor să te aline.

De n-ai să vrei să înoţi în zare,

În braţele valurilor mele,

Între codru şi o mare,

Va sta iubirea mea şi stele. ~

~ Odine ~

~ Iubirea mea pierdută ~

~ Aştept la geamul rece

Ceva ce nu va fi,

Privesc lumea ce trece

În goană zi de zi.

Îmi trec grele cuvinte,

Prin mintea ce nu mă lasă,

Şi îmi aduce aminte

Cum am picat în plasă.

În plasa de păianjen

Cu promisiuni ţesută,

Căci nu mi-ai fost un sprijin,

Iubirea mea pierdută.

Te-ai rătăcit pe drumul,

Ce te aducea la mine,

Te-ai dus uşor ca fumul,

Şi sper să-ţi fie bine.

Şi te blestem ca viaţa,

Să-ţi dea doar fericire,

Să-ţi lumineze faţa,

Cu pace şi iubire.

Îţi spun acum adio,

Iubirea mea pierdută,

Şi în ritm de adagio,

Mă duc acum tăcută.

Îţi las doar o tăcere,

Şi sper că te ajută,

Eu nu sunt o afacere,

Iubirea mea pierdută. ~

~ Odine ~

~ Eu nu calc pe fluturi ~

~ Când calc, păşesc timid pe drum,

Doar ca să nu calc pe fluturi,

Căci aşa uşor se transformă-n scrum,

Aripile lor, după ce le scuturi.

Atunci când îmi sunt la picioare,

Prefer din cale eu să mă opresc,

Să-i las pe ei întâi să zboare,

Şi-apoi, să continui eu, ca să păşesc.

Ei sunt fragilele fiinţe cereşti,

Cu suflet fin şi inocent,

Făcuţi din pene îngereşti,

Ne-au fost lăsaţi ca testament.

Cei ce îi calcă fără milă,

Nu ştiu şi nu pot să iubească,

Căci dragostea este umilă,

Şi ştie şi să se târască.

Eu nu îi calc, căci sunt ca ei,

Şi odată am ştiut să mă târăsc,

Am fost umilă în faţa dragostei,

Aşa cum ştiu eu să iubesc.

Căci după ce m-ai înjunghiat,

Din neputinţa ta de iubire,

La cer în zbor m-am ridicat,

În trupul unui fluture. ~

~ Odine ~

~ Rochie de roze ~

~ Îmi car picioarele desculţe,

Şi rănile însângerate,

Pe drumuri ce stau să-mi înalţe,

În faţă vise dezmembrate.

Şi calc pe căi ferate părăsite,

În gări în care trenul nu se mai opreşte,

Târâindu-mi picioarele-obosite,

Cu rana din talpă ce mi se adânceşte.

Păşesc tăcută pe drum agale,

Aşteptând de departe să apar-o veste ,

Să eliberez gânduri ireale,

De parcă totul e-o poveste.

Visez grădini trandafirii,

Cu spini ce se înfig adânc în carne,

Mă îneacă visul în roze purpurii,

Iar pe mormânt petale îmi aşterne.

Cu trupul plin de roze însângerate,

Precum o rochie de cununie,

Mă las pierdută pe drumuri neumblate,

Şi bântui într-o nesfârşită agonie.

Eu sunt un trunchi de trandafir,

Din mine înfloresc păduri de flori,

Pentru cel mai adorat din lume musafir,

Iubitul meu din vise, cu ochi seducători. ~

~ Odine ~