~ Iluzia muntelui ~

      ~ În fiecare zi ne naștem cu o dorință. Toată ziua aia trăim și tot ceea ce facem, este pentru a dori să ajungem să urcăm câte o treaptă spre acea dorință, să o vedem cu ochii sufletului, să o atingem, să o simțim sub palme. Și ajungem să urcăm munți cu mâinile goale, să ne rănim în drum, să ne intre adânc în carne spinii care se țin cu dinții agățați de stânci, pentru a ne îngreuna parcursul spre vârf.

        De atâtea ori în urcare, ți se prăvălesc de sub tălpi bucăți din trupul muntelui, pe care el le sacrifică exact ca o cangrenă ce s-au agățat de el, trăgându-te pe tine în jos alături de ele, trântindu-te de colțuri ascuțite și dureroase, până când ajunge să îți dea sângele.

      Dar te ridici, pentru că dorința ta e atât de puternică și nu mai simți nici o durere, anesteziată parcă de lovitura primită. Dar nu mai contează nimic altceva. O iei de la capăt cu mâinile pline de praful deșertăciunii și începi să urci. Și urci și privești cât mai ai de urcat, până să ajungi sus, să îți încânți sufletul cu acea culme a dorinței.

       Când ai ajuns la destinație, privești în jurul tău. Te privești pe tine și te vezi. Ești numai răni și cicatrici pline de sânge și unele infectate. Abia atunci simți durerea, simți fiecare lovitură, fiecare rană. Ești atât de dărâmat de dureri și suferințe, încât realizezi că acea culme pentru care ai urcat, nu a făcut decât să te lase invalid sufletește. În clipa aia nu mai dorești decât să te vindeci pe tine, să nu te mai doară. Ai da orice să fii la baza muntelui, să privești toată pajiștea care e în fața ochilor tăi, plină de flori, nu să îți dorești să fii sus, plin de dureri și suferințe.

      Asta este viața, de cele mai multe ori o luptă pentru un munte gol, care te dărâmă și te face să îți pierzi orice forță de a continua să mergi mai departe pe o poiană, doar pentru că ai dorit să ajungi pe un munte. Înainte de a vrea să urci mai sus decât poți, trebuie să te gândești dacă merită sacrificiul vieții tale, sacrificiul de a nu mai putea bucura de ceea ce ai, pentru că ai dorit să ajungi la iluzia muntelui. ~

~ Odine ~

~ Astăzi ~

~ Astăzi, fă ceea ce nu ai făcut ieri,

Căci mâine nu mai ai șansa să faci ce puteai face azi.

Astăzi, ascultă muzica preferată,

Ia-ți haina care îți place cel mai mult,

Du-te să vezi locuri care nu le-ai văzut niciodată

Și nu trebuie să fie departe,

Ci urcă-te pe cea mai înaltă clădire

Și privește peisajul, care îl știai dar nu l-ai privit niciodată.

Astăzi lasă soarele să îți vadă chipul, sau vântul, sau ploaia,

Astăzi deschide ochii și privește viața diferit,

Observă frumusețea infinită care există în viața ta și care a trecut pe lângă tine ca neobservată.

Astăzi zâmbește, dar zâmbește cu zâmbetul tău cel mai curat,

Spune o glumă, fă pe cineva fericit, îmbrățișează.

Astăzi, du-te înapoi un pic în trecutul tău și adu înapoi acele vise care le-ai ținut în sertar

Și care sunt uitate într-un colț în inima ta și transformă-le în realitate.

Astăzi trăiește-ți sentimentele pierdute,

Oricum și oricare ar fi ele, nu fugi departe, nici chiar de durere.

Astăzi trăiește și tristețea, du-te spre ea și caută-i rădăcinile,

Zgârmă cu unghiile pline de sânge și caută proveniența tristeții,

Caută acel ghimpe care stă înfipt în inima ta și scoate-l de acolo.

Oricât de mult ai suferi, înfige-ți unghiile în carne și smulge-l,

Pentru ca și omida are de suferit la rândul ei ca să devină fluture

Și totuși are curajul de a muri, pentru a renaște. ~

~ Odine ~

~ Mâinile ~

~ Mâinile moi, te mângâie tandru,

Mâinile puternice te strâng precum ştreangu,

Mâinile mici îţi oferă confortul de-acasă,

Mâinile neliniştite doar fiori pe piele îţi lasă.

Mâinile mari, se roagă în taină,

Mâinile calde sunt ispita divină,

Mâinile reci te îngheaţă complet,

Mâinile alunecoase se strecoară în suflet.

Mâinile ferme muncesc sârguincios,

Mâinile pricepute crează frumos,

Mâinile fine îţi cântă acorduri,

Mâinile aripi, se-nalţă spre ceruri. ~

 ~ Odine ~

~ .....Acelasi ~

~ Incerci atatea sentimente in tine,

Iubire, ura, sensibilitate, indiferenta, teama, anxietate, indoiala, dispret, mandrie, bucurie, tristete,

Atatea fiinte sunt in tine,

Dar atat de contradictorii.

Ai zile cand un simplu zambet te face fericit,

O scurta privire iti va spune tot ceea ceea ce ai nevoie sa auzi,

O singura prezenta te face sa bata inima altfel.

Dar sunt si alte zile in care nici o bucurie nu te poate umple,

Cuvintele care le auzi nu iti mai spun nimic,

Ca asta e viata... si ca uneori ea doare.

Sentimente nestatornice,

Azi sunt atat de reci si distante,

Maine sunt atat de rascolitoare,

Se schimba brusc ca o ploaie de vara.

Te invadeaza si te darama,

Cand nu te astepti.

Le intreb de multe ori,

Daca exista sau sunt doar fructele imaginatiei mele?

Ar fi mult mai usor, daca iubirea din noi,

Nu ar urca munti sau cobora prapastii,

Ci sa aleaga un traseu lin,

Cu cai si limite cunoscute.

Doar ca dragostea nu este asa,

Te face sa te simti ca la o cursa,

Sa iti testezi limitele,

Sa te schimbi cu fiecare aventura a zile,

Cu peisaje care nu le-ai vazut vreodata,

Dar sa simti ca te nasti in fiecare zi,

Un alt om dar totusi... acelasi. ~

~ Odine ~

~ Da-mi drumul ~

    ~ Da-mi tu drumul de mana, pentru ca eu nu pot. Dar te rog fa-o si ai grija atunci cand o vei desprinde, pentru ca e prea lipita de tine. Macar mainile sa nu ma mai doara si macar ele sa ramana intregi fara cicatrici, pentru a se ruga pentru tine. Ai grija de mana mea, asa cum odata ti-am trecut-o peste chip, peste ochi, palma care ti-a simtit aripile genelor cum se miscau sub atingerea ei

    Le-a lipt atat de bine timpul si iubirea, incat va fi nevoie sa iei si bucati de carne de pe ele. Daca vei avea grija, mereu se vor ruga pentru tine si linistea ta. Si se vor ruga, asa cum se roaga in clipa de fata sa le inveti ce inseamna libertatea. Sa le inveti sa ia iarasi forma aripilor si sa zboare. Sa invete sa nu mai stea inlantuite in jurul tau, sa invete ca printre degete exista aerul, care se scurge precum nisipul timpului.

     Dar ai te rog grija de mainile mele. Desprinde-le asa cum ai incerca sa desprinzi un copil de vise. Au visat prea mult si s-au contopit cu ele, iar acum cand vor simti aerul rece in palme peste pielea fragila in loc sa simta visul, se vor usca precum frunzele toamna.

     Vor ramane inerte langa un trup si o inima care va continua sa viseze, sa spere, dar mainile nu vor mai putea sa se miste niciodata. Pentru ca vor ramane paralizate in amintirea unei veri, in care au imbratisat iubirea mai mult decat orice. ~

~ Odine ~ 

~ Ce cauti tu tristete? ~

~ Ce cauti tu tristete?

Nu te-am chemat sa vii aici.

Nu ti-am cerut sa vii in inima mea si sa imi tii de urat.

Am insistat sa pleci, dar ai venit, ti-ai desfacut bagajele incapatanata si te-ai stabilit in pieptul meu.

 Ai umplut tot ceea ce era gol acolo si ai preluat conducerea fara a imi cere permisiunea.

Esti sufocanta, dezolanta si storci tot din fiinta mea.

Imi ud fata de lacrimi, pentru ca am inteles ca e singura poarta de iesire in momentul asta, doar prin lacrimi te scot afara.

Esti atat de insistenta uneori, indiferent cat de mult te vreau departe.

Insisti sa acoperi tot,

Desi nu ai urechi, auzi tot,

Nu ai ochi, dar vezi tot,

Te ridici mai presus de ratiunea mea si esti indiferenta la orice logica as incerca sa adopt.

Dar o sa deschid toate ferestrele mintii si usile sufletului si o sa te scot afara pentru ca toate trec,
Si iarna trece cu frigul ei,

La fel si vara cu toata caldura ei,

Chiar si toamna romantica cu frunzele ingalbenite trece,

Asa ca si tu tristete vei pleca, cu toata euforia si nostalgia ta care persista cu curaj.

Nu crezi?

O ora trece, norii de ploaie si lacrimi trec,

Soarele spune la revedere lunii, iar apoi luna isi ia ramas bun de la el,

Si visele trec cu acelasi avant cu care devasteaza tot,

Insa dintr-un vis care se termina cand te trezesti, va veni un altul suficient cat sa te lumineze,

Si pasiunea si iluziile trec,

Si indiferenta si afectiunea,

Si durerea doare si apoi trece, chiar si fara medicamente,

Oricum trece chiar daca aparent pare fara de sfarsit,

Toate trec, asa cum iubirile trec asa si viata trece. ~

~ Odine ~

~ Spune.... ~

 ~ Da-ti jos machiajul fals pe care altii iti cer sa il pui.

Demachiaza-ti chipul, da-ti fardul de clovn de pe fata jos, scoate-ti lentilele de contact si arata-ti culoarea ochilor tai.

Dezbraca-te de hainele zilei si stai gol in fata vietii asa cum esti tu.

Desfa-ti leucoplastul de la gura si spune tot ceea ce ai de spus.

Spune cand iti vine sa plangi, nu iti ascunde lacrimile atunci cand vrei sa le dai drumul.

Spune cand ai chef sa razi si razi pana nu mai poti.

Spune cand ti-e foame, cand ti-e sete.

Spune cat te dor de rau loviturile pe care ti le dau altii.

Spune cand ti-e dor de inebunesti, dar spune numai si numai adevarul.

Spune ceea ce ai de spus intotdeauna. Spune cat de mult iubesti, sau cat te doare. Dar intotdeauna spune unui om care nu iti cere sa stai ingenunchiat in fata lui, ci in picioare ca si cum ai fi deasupra sa.

Daca nu vei face asta, nu vei fi decat o alta persoana care doar exista, fara a trai cu inima. ~

 ~ Odine ~