~ Iluzia muntelui ~

      ~ În fiecare zi ne naștem cu o dorință. Toată ziua aia trăim și tot ceea ce facem, este pentru a dori să ajungem să urcăm câte o treaptă spre acea dorință, să o vedem cu ochii sufletului, să o atingem, să o simțim sub palme. Și ajungem să urcăm munți cu mâinile goale, să ne rănim în drum, să ne intre adânc în carne spinii care se țin cu dinții agățați de stânci, pentru a ne îngreuna parcursul spre vârf.

        De atâtea ori în urcare, ți se prăvălesc de sub tălpi bucăți din trupul muntelui, pe care el le sacrifică exact ca o cangrenă ce s-au agățat de el, trăgându-te pe tine în jos alături de ele, trântindu-te de colțuri ascuțite și dureroase, până când ajunge să îți dea sângele.

      Dar te ridici, pentru că dorința ta e atât de puternică și nu mai simți nici o durere, anesteziată parcă de lovitura primită. Dar nu mai contează nimic altceva. O iei de la capăt cu mâinile pline de praful deșertăciunii și începi să urci. Și urci și privești cât mai ai de urcat, până să ajungi sus, să îți încânți sufletul cu acea culme a dorinței.

       Când ai ajuns la destinație, privești în jurul tău. Te privești pe tine și te vezi. Ești numai răni și cicatrici pline de sânge și unele infectate. Abia atunci simți durerea, simți fiecare lovitură, fiecare rană. Ești atât de dărâmat de dureri și suferințe, încât realizezi că acea culme pentru care ai urcat, nu a făcut decât să te lase invalid sufletește. În clipa aia nu mai dorești decât să te vindeci pe tine, să nu te mai doară. Ai da orice să fii la baza muntelui, să privești toată pajiștea care e în fața ochilor tăi, plină de flori, nu să îți dorești să fii sus, plin de dureri și suferințe.

      Asta este viața, de cele mai multe ori o luptă pentru un munte gol, care te dărâmă și te face să îți pierzi orice forță de a continua să mergi mai departe pe o poiană, doar pentru că ai dorit să ajungi pe un munte. Înainte de a vrea să urci mai sus decât poți, trebuie să te gândești dacă merită sacrificiul vieții tale, sacrificiul de a nu mai putea bucura de ceea ce ai, pentru că ai dorit să ajungi la iluzia muntelui. ~

~ Odine ~