~ Firul vieţii mele nu
are noduri,
Iar ochii tăi sunt îndreptaţi
în altă direcţie,
Cuvintele mele subtile
nu mai sunt poduri,
Spre iubirea divină, ci
doar spre atracţie.
De înălţări spre ceruri
senine,
Te rog nu-mi mai ţine
mâna aşa strânsă,
Să mă blochezi cu
lucruri meschine.
Vreau să am libertatea
să zbor,
Doar pe linia adevărului
brut,
Creez cu magie un
suflet uşor,
Şi-un zid puternic, să-mi
fie scut.
După el mă ghidez căci
el are sens,
Adevărul vibrează
puternic în mine,
Curăţă în suflet şi-l
face imens,
El mi-e infinit, mi-e
apă şi pâine.
Cât timp e iubire, există
speranţe,
Cât timp sunt speranţe,
există putere,
Putere să lupţi, să
treci de neputinţe.
Dar când se cere un fir plin de noduri,
Legat cu dureri şi
minciuni amăgitoare,
Va fi o viaţă numai în
chinuri,
Nu liberă să crească
precum o floare. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu